Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când îmi aduc aminte de viaţa de dincolo şi de dincoace de “89, parcă-mi vine s-o dau dracu (de viaţă). Adică, e normal ca, după atâţia ani, urmaşii şi urmaşii urmaşilor să-şi facă de cap (să fure) în continuare în scumpa şi iubita noastră patrie, România? Vă zic că noi nu suntem normali. Altfel de unde această vagă trecere de la socialism/comunismul ,,ceauşist” la comunism/capitalismul de cumetrie, iliescian, dezastruos post Decembrist, plin de ,,oţi” la nivel înalt? Zău, că de o asemenea trecere doar noi, românii vaşnici pe planetă suntem în stare. Câţi ca noi?
Zău, că, până mai deunăzi, credeam, naivul de mine, că în România va curge lapte şi miere pentru amărâtul de popor român, după schimbările democratice din ultimul timp şi bazându-mă pe promisiunile PSD-iste, USL-iste, PNL/PDL-iste, PNL-NOU-iste şi chiar UDMR-iste, dar acum m-am luminat, toţi sunt ,,neşte oţi”. Dar ce hoţi fratele- meu, că ăştia sunt în stare să se fure şi pe ei, dacă ştiu că nu mai au ce să fure. Pe scurt, cu jenă, recunosc, eu, patriotul, că suntem un neam de hoţi (ce dracu putea să iese din femeia dacă şi bărbatul roman (care era un apatrid ,,puşcăriaş” al imperiului roman), dacă ne uităm în Istorie? Nu putea să iese decât unul din hoţii ăştia notorii de pe toate ecranele noastre de fiecare zi. Eu mi-am făcut şi o listă cu cine urmează, şi-o urmăresc.
Recunosc că spectacolul e uluitor, are priză la public şi, dacă va continua, s-ar putea să aibă (deja sunt semne/semnale că are) prize la UE şi USA şi oarece consecinţe în curăţirea castei politice care, dacă o vezi la tv-uri, pare mai sfântă decât Fecioara Maria. Eu, un pesimist notoriu (fiind poet, ce mai), sunt foarte pesimist că ne vom face bine, ca naţie, până nu vom curăţa în carne vie putregaiul de la nivel înalt si până jos, pentru că, dacă facem o socoteală cu sumele vehiculate în mass- media, din ele s-ar putea plăti salarii decente, se vor putea salva învaţământul, cultura şi se vor putea face chiar ceva investiţii. Iar dacă se mai descoperă şi alţi hoţi, şi eu cred că se mai descoperă pentru că ştiu că mai sunt, România ar putea deveni ,,Grădina Maicii Domnului”, vorba papei Ioan Paul al II-lea, dar n-avem noi, poporul român, norocul ăsta, pentru că, în orice fel de societate, niciodată răul nu poate fi eradicat (ce termen şcolăresc!) fiindcă orice societate, din instincte negative de conservare, îşi păstreză hoţii şi culoarele hoţiei.
Singura noastră şansă este să ne privim unii pe alţii în ochii faptelor şi să reacţionăm ca şi când tot ce se întâmplă ne priveşte şi pe noi şi chiar ne pasă. Altfel e posibil ca multe din scenariile care circulă în zona informaţionlă internaţională să prindă contur şi, nepăsători cum suntem, să ne doară-n fundul curului şi să observăm prea tărziu că fundul/curul e al nostru iar je-m”en-fichisme-ul e extraordinar de dureros mereu, pierzându-ne pe noi înşine dintotdeauna şi pentru totdeauna. Cred că nu ne va conveni.
„Natura poporului, instinctele şi înclinările lui moştenite, geniul lui, care adesea, neconştiut, urmăreşte o idee pe când ţese la războiul vremii, acestea să fie determinante în viaţa unui stat, nu maimuţarea legilor şi obiceielor străine. Deci, din acest punct de vedere, arta de-a guverna e ştiinţa de-a ne adapta naturii poporului, a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare în care se află şi a-l face să meargă liniştit şi cu mai mare siguranţă pe calea pe care-a apucat”. „Înainte de toate nu mai e nici o îndoială cum că guvernul a lucrat întotdeauna fără ştirea şi consimţământul prealabil al Parlamentului.
Acest guvern anihilat – precum îi zice d. Kogălniceanu – ştia în iunie anul trecut (1877 n.n.) că ruşii vor cere îndărăt Basarabia, o ştia din gura a chiar principelui Gorceacov, precum a mărturisit-o ministrul nostru de externe şi cu toate acestea a trecut Dunărea cu armata, fără a semna cu ruşii cel mai mic act internaţional, lucru nemaipomenit de când lumea. Tot acest guvern anihilat a dat Basarabia, a primit Dobrogea şi a declarat că se supune dispoziţiilor Tratatului din Berlin, convocând post festa Parlamentul, ca să-i dea un bil de indemnitate (vot de încredere n.n.).” [27]”
Mihai EMINESCU
