Funcționarii caselor de pensii solicită beneficiarilor deschiderea de conturi bancare sau comunicarea de date bancare pentru efectuarea plății pensiilor recalculate. În acest context, Casa de Pensii Dolj, clarifică anumite aspecte importante.
Comunicarea oficială cu beneficiarii se realizează exclusiv prin intermediul canalelor oficiale, datele de contact fiind cele publicate pe site-urile instituțiilor. Casele teritoriale de pensii efectuează plățile drepturilor de pensii în conturi bancare doar la cererea explicită a beneficiarilor, care trebuie să completeze o cerere tip.
De asemenea, o nouă lege a pensiilor, Legea nr. 360/2023, aduce schimbări în modul de calcul al pensiilor, incluzând acum și sporurile și alte venituri care nu erau luate în considerare anterior.
„Având în vedere informațiile recente apărute în spațiul public cu privire la solicitările de deschidere a conturilor bancare și furnizarea de date bancare de către funcționarii caselor de pensii, instituția a emis o serie de clarificări pentru a informa beneficiarii și a preveni eventualele tentative de fraudă.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) și casele teritoriale de pensii subliniază că orice comunicare cu beneficiarii se realizează exclusiv prin mijloacele oficiale. Datele de contact sunt disponibile pe site-urile oficiale ale instituțiilor, iar beneficiarii sunt sfătuiți să utilizeze numai aceste canale pentru a evita posibile fraude.
De asemenea, casele teritoriale de pensii efectuează plata drepturilor de pensii în conturi bancare doar la solicitarea expresă a beneficiarilor, care trebuie să depună cererea tip eliberată de instituția financiar-bancară (Anexa 1). CNPP reiterează că este permanent preocupată de securitatea datelor personale ale beneficiarilor și de siguranța plăților efectuate către pensionari. Pentru a preveni consecințele nedorite, beneficiarii sunt avertizați să nu furnizeze informații confidențiale la solicitarea telefonică a unor persoane necunoscute și să utilizeze exclusiv canalele oficiale de comunicare”, a transmis Daniela Licu, director executiv Casa de Pensii Dolj.
Conform noii Legi a Pensiilor, Legea nr. 360/2023, se recunoaște dreptul pensionarilor de a valorifica în calculul pensiei veniturile care anterior nu erau luate în considerare. Printre acestea se numără sporurile nepermanente, primele, premiile, al 13-lea salariu, orele suplimentare, și alte forme de retribuire care sunt prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 181/2024.
Pentru perioadele de după aprilie 2001, nu sunt necesare documente justificative pentru veniturile nepermanente, deoarece aceste informații sunt deja stocate în bazele de date electronice. Pensionarii trebuie să solicite angajatorilor în activitate adeverințe cu sporurile nepermanente, conform formatului prevăzut în Anexa nr. 6 din Legea 360/2023. În cazul angajatorilor care nu mai sunt activi, pensionarii trebuie să se adreseze deținătorilor de arhive. Pensionarii care nu au avut venituri nepermanente nu sunt obligați să prezinte adeverințe la Casele de Pensii.
„Începând cu data de 1 septembrie 2024, conform prevederilor articolului 139 din Legea nr. 360/2023, vor fi valorificate sporurile nepermanente – sporurile acordate sporadic de-a lungul activității profesionale. În situația în care nu se poate face dovada acestor venituri brute cu adeverințe, la calculul punctajelor se vor utiliza salariile din carnetul de muncă și sporurile permanente.
În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a noii legi, toate dosarele care au adeverințe cu sporuri nepermanente și nevalorificate conform vechii legislații vor fi recalculate din oficiu. Pensionarii care nu au depus încă aceste adeverințe pot să le depună în termenul prevăzut. Dacă adeverințele sunt prezentate după expirarea acestui termen, drepturile recalculate vor fi acordate începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea”, a mai menționat aceasta.
Conform articolului 51 din Legea nr. 360/2023, femeile care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv și care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 6 luni pentru fiecare copil, până la un maxim de 3 ani și 6 luni pentru 7 și mai mulți copii. Această prevedere se aplică și femeilor care au adoptat copii și i-au crescut pentru o perioadă de cel puțin 13 ani.