Pe 28 mai, sublocotenent în retragere Ilie Ciocan din Galicea – Vâlcea împlinește 110 ani. Venerabilul este îngrijit acum de nepoți. A supraviețuit după trei mobilizări în al Doilea Război Mondial, neatins de glonțul vrășmaș, dar și-a văzut mulți cunoscuți răpuși și de inamic, dar și de foamete, frig sau epidemii. După război, a muncit din greu să-și întrețină familia. Îi mai trăiesc doar trei dintre cei șase copii, dar și nepoții și strănepoții. Nepoata sa, Mirela Ciocan, ne spune zâmbind cald: “De fiecare dată când primim oaspeți, care vin să-l cunoască pe bunicul nostru, le spunem «Vă așteptăm și la anul!»”
Cu o lună înainte de ziua de naștere, veteranul a fost vizitat de senatoarea Claudia Mihaela Banu și doi colaboratori apropiați ai acesteia, Narcisa Stan și Dan Crivăț. De Ziua Veteranilor de Război i-au adus câteva cadouri simbolice și i-au strâns mâna emoționați. Nepoata lui Ilie Ciocan încă își amintește povestirile bunicului despre ororile războiului. “Pe frontul de Est, a ajuns cu Armata Română până la Cotul Donului. Țin minte de când eram copilă că mi-a povestit greutățile cu care s-au confruntat militarii români. La un moment dat, au suferit groaznic de foame și de sete. Îmi povestea că erau nevoiți să mănânce lucernă fiartă și beau apă din urmele copitelor de cai, mai ales în retragere. I-au mai năpădit și păduchii… chinuri peste chinuri. L-au lăsat la vatră doar pentru că i se născuse al cincilea copil. A avut șase copii. Mai trăiesc trei. I-a murit între timp soția, și, dintre ceilalți trei copii care u murit se numără și tatăl meu”, ne-a povestit Mirela Ciocan, nepoata veteranului.
După război, veteranul a contribuit la ridicarea mai multor poduri în zona de baștină
“Nea Ilie Ciocan a fost mobilizat de trei ori, în trupele de infanterie, cele care duc greul în orice armată a Lumii, după cum se știe. A luptat și pe frontul de Est, apoi a ajuns cu trupele Române până în Ungaria, după întoarcerea armelor împotriva Germaniei hitleriste. Are o poveste de viață impresionantă și este o uriașă onoare că încă mai avem șansa să-i fim contemporani, simboluri vii ale istoriei noastre plină de sacrificii”, ne-a spus emoționat și Dan Crivăț, fiu al comunei vâlcene.
“Ca în fiecare an, Ziua Veteranilor îmi aduce emoția unei noi întâlniri cu unul dintre cei mai longevivi veterani de război din România. De această dată, am fost prezentă în Galicea, unde alături de colegii mei Narcisa Stan și Dan Crivăț l-am felicitat pe Ilie Ciocan, un OM care și-a iubit patria, pe care a apărat-o alături de camarazii săi în cel de-al Doilea Război Mondial. Victoria românilor în bătălia de la Odesa din 1941 s-a datorat și lui Nea Ilie din satul vâlcean Bratia din Vale, care a dat dovadă de curaj și devotament față de neam. Mulțumim, Ilie Ciocan, pentru devotament. Sunteți un exemplu de modestie și înțelepciune”, a menționat și senatoarea Claudia Banu.
Întors din război, după trei mobilizări, Ilie Ciocan a lucrat picher, punând umărul la construcția podului de Stoilești, satul Urși, podul de la Băbeni și de la Bratia din Vale.
Meat grinder. Dezastrul de la Cotul Donului, noiembrie 1942 – februarie 1943
Un pic de istorie se impune. Donul este un râu important din Rusia de azi, care se varsă în Marea Azov. Este și ținutul de baștină seculară a unei ramuri a cazacilor, predominant mai apropiată de cultura mongolă (spre deosebire de cazacii de Nipru, din Ucraina, creștini). Imediat după cotul amintit se întinde Stepa Calmucă. E locul unor lupte epice, reîncepute violent cu contraofensiva sovietică, în noiembrie 1942, după luptele de la Stalingrad (Volgograd, pe fluviul Volga) și încheiate spre sfârșitul lunii februarie 1943. S-au confruntat cu armatele sovietice ale Frontului de Sud Ucraina trupele Axei, între care se regăseau atunci și Armatele a 3-a și a 4-a Române, intrate în război pentru eliberarea teritoriilor ocupate de URSS după dictatul din 30 august 1940 de la Viena, Basarabia și Bucovina de Nord, unite cu România din proprie inițiativă la sfârșitul Primului Război Mondial. După luni de bătălii sângeroase soldate cu avansul militarilor sovietici pe toate liniile, trupele germane se retrag fără a-și anunța aliații, prăbușind frontul. Timp de câteva zile, soldații românii s-au confruntat, pe lângă ferocitatea inamicului care i-a și încercuit, la un moment dat, cu foametea, setea, păduchii, lipsa de muniții și de echipamente, o parte importantă a efortului român de război fiind sabotată chiar din interior, de infiltrații NKVD-ului sub acopwerirea a ceea ce era cunoscut drept PCR, Partidul Comunist Român. Luptele și retragerea dezastruoasă, în plină iarnă rusă, s-au încheiat cu un număr copleșitor de morți, răniți și prizonieri (aproximativ 75% pierderi în oameni, circa 150.000 de soldați, adică aproximativ jumătate din totalul efectivelor mobilizate pentru frontul de Est) și 90% în tehnică de luptă, după unele surse, și în rândul celor două armate române. La care se adaugă peste 70.000 (după unele surse chiar peste 90.000) de soldați români, transilvăneni, din Armata Ungară (180.000 de oameni mobilizați în total).
În prezent, în România mai trăiesc 1.096 de veterani și veterane ce au supraviețuit celui De-al Doilea Război Mondial.
