Edilul-şef al urbei a vorbit, ieri, şi despre situaţia firmelor de pe Râului, care au reclamat faptul că nu îşi mai pot desfăşura activitatea, din cauză că bulevardul a fost închis circulaţiei.
Strada Râului a intrat în reabilitare iar patronii care au afaceri în zonă spun că vor da în judecată autorităţile locale, pentru că una li s-a promis şi alta se face, în realitate. Accesul pe Strada Râlui se poate face, teoretic, doar pentru câteva sute de metri, unde au sediul mai multe societăţi comerciale. Oamenii de afaceri din zonă spun că au solicitat Primăriei, anul trecut, să nu se închidă accesul pe stradă. Răspunsul a fost, în scris, că se va circula în regim de şantier, dar strada a fost închisă în totalitate.
Edilul-şef al urbei spune că nu li s-a promis nimic celor din zonă şi că nu pot sta lucrările în loc de “o benzinărie”.
Peste tot unde sunt şantiere sunt supărări şi la pasajul subteran au fost supărări că toţi comercianţii de aici au avut probleme şi că timp de doi ani de zile firmele lor au fost aproape falimentare. Eu nu pot să opresc o investiţie de milioane de euro pentru că acolo există un domn care are o benzinărie. Nu pot să fac acest lucru. Toţi, absolut toţi, au acces, fie ca e vorba prin spate, fie ca e vorba prin faţă. Dar în momentul în care sunt lucrări şi este o zonă de şantier nu mai poţi să te gândeşti ca mai poţi să comercializezi ceva acolo.
Olguţa Vasilescu
Oamenii de afaceri de pe Râului au reclamat şi faptul că nu au fost înştiinţaţi la timp de începerea lucrărilor. Olguţa spune însă că s-a scris în presă.
Dumneavoastră aţi scris de un an de zile că cele trei mari bulevarde intră în reabilitare pe fonduri europene. Despre ce discutăm, oamenii ăştia trăiesc pe altă planetă? Nu ştiu cine le-a promis lor verbal, că dacă mergeţi şi discutaţi cu portarul din primărie poate să vă promită verbal ceva. Eu nu am promis nimic verbval şi nici poliţia de circulaţie.
A spus Olguţa Vasilescu, răspunzând întrebării unui jurnalist
Mai mult, edilul spune că oricum nu se fac afaceri în zone de şantier.
Nu poţi să îţi desfăşori activitatea comercială într-o zonă de şantier, că nu vine nimeni oricum într-o zonă de şantier să alimenteze de la tine din benzinărie sau să spele maşina în spălătoria ta că de-aia e şantier. Acum dumneavoastră ce vreţi să nu mai facem nicio investiţie în Craiova că deranjăm. Eu vă spun că nu stau în drum de nimeni până la urmă.
Olguţa Vasilescu
Reamintim că în zonă sunt peste 20 de firme, cu aproape o mie de angajaţi.
Vorbim de service-uri auto, peco, firme de producţie, societăţi care au nevoie de mijloace de transport. Pe acest sector de drum sunt 25 de societăţi, cu o medie de 40 de angajaţi fiecare vorbim de 800-1000 de angajaţi care vor pleca acasă, dacă acest drum este închis, pentru că efectiv, nu ne vom putea desfăşura activitatea şi vom închide firmele.
Dan Fronie, reprezentant Rokor Trading
Oamenii de afaceri din zonă încearcă, în continuare o rezolvare amiabilă a problemei apărute, în sensul că au strâns deja un tabel cu mai multe semnături şi l-au depus la un Birou de Mediere. Cu toate acestea, nu exclud faptul că ar putea informa autorităţile europene sau chiar OLAF (Oficiul European Anti-Fraudă) de nerespectarea unor drepturi pe care le au.
Primăria a transmis abia ieri un comunicat de presă privind demararea lucrărilor pe strada Râului în care se specifică faptul că accesul se va face în condiţii de şantier.
Primăria Municipiului Craiova anunţă că au început lucrările de reabilitare şi modernizare pentru străzile Râului şi Caracal – componente din cadrul proiectului “Reabilitarea infrastructurii rutiere pe relaţia Nord-Sud-Est a Polului de Creştere Craiova, în vederea fluidizării traficului în Zona Metropolitană Craiova” – proiect finanţat prin P.O.R, Axa Prioritară 1, Domeniul Major de Intervenţie1.1
În acest sens, pe cele două artere rutiere, pe o perioadă de 5 luni pentru strada Caracal şi 18 luni pentru strada Râului, se vor desfăşura lucrări ce vizează partea carosabilă, trotuarele, realizarea de piste pentru biciclete şi amenajarea unor spaţii de parcare adiacente carosabilului.
Conform documentaţiilor de management de trafic, aprobate pentru cele două străzi, lucrările se vor desfăşura eşalonat pe tronsoane, cu restricţii de circulaţie şi devieri ale traficului pentru fiecare etapă în parte. În zonele supuse intervenţiilor accesul autovehiculelor riveranilor va fi limitat şi se va face în condiţii de şantier. De asemenea, se va asigura accesul vehiculelor de intervenţii pentru situaţii de urgenţă.
Rugăm conducătorii auto care tranzitează zonele de lucrări să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite şi ne cerem scuze rezidenţilor din zonele de intervenţie pentru neplăcerile temporare cauzate de lucrări.
Mulţumim cetăţenilor pentru înţelegere!.
Primăria Craiova
Lucrarea de modernizare a străzii Râului a fost atribuită societăţii comerciale Tel Drum, societate despre care se spune că ar fi a lui Liviu Dragnea. Luni, în zonă se muncea la pus borduri, iar ieri mai multe persoane de etnie romă săpau după fier vechi.