Daria și tatăl său, repatriați. Costurile, acoperite din fondul de urgență al DAS Craiova

Jurnalul Olteniei

Familia Dariei, micuța dansatoare din Craiova, care a murit, împreună cu tatăl său, în accident în Serbia, primește ajutorul necesar pentru repatriere și înmormântare. Costurile vor fi acoperite din fondul de urgență al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Craiova.

„În urma anchetei, doamna primar Lia Olguța Vasilescu a dispus imediat acordarea unui ajutor în cuantum destul de mare, în funcție de toate calculul cheltuielilor, pentru repatriere și înmormântare a sumei integrale care să meargă către familie. Am avut bunăvoința colegilor de la ANAF, respectiv Trezorerie, care au putut pune la dispoziție suma necesară familiei toate cheltuielile. Nu putem alunga, din păcate, durerea, tristețea, dar putem rezolva măcar o mică parte din grijile lor”, a declarat Cosmin Gagiu, directorul Direcției de Asistență Socială Craiova.

Suma acordată este 40.000 lei.

Mama fetei crede că micuța ar fi putut fi salvată dacă ambulanțele din România nu ar fi fost ținute o jumătate de oră în vamă.

„Cei de la vamă nu au inimă. Nu i-au lăsat pe cei de la Mehedinți să intre”, a spus femeia.

Distribuie acest articol