miercuri, septembrie 18, 2024

Ultima ora

Sport

„Educație de 360 grade” – PARENTX, la Craiova

Ne dorim copii „de 10”, însă pentru aceasta, au nevoie de modele „de 10”, iar cele mai importante modele sunt chiar părinții. Suntem, oare, părinți „de 10”? Cu siguranță, nu. Cu siguranță cu toții avem mereu de învățat. Avem acum ocazia să descoperim lucruri care să ne ajute în relația cu copiii noștri, de la specialiști. Vin în Craiova să ne împărtășească din experiențele lor. Aceasta, în cadrul evenimentului PARENTX, care va avea loc sâmbătă, de la ora 16, la Teatrul Național „Marin Sorescu”.

PARENT X este evenimentul care a revoluționat educația părinților și copiilor în România. Fondatorul evenimentului, Răzvan Vasile, cel care a fost unul dintre copiii de excepție ai României, cu o experiență de 20 ani în life coach și antreprenor, a vorbit, pentru „Jurnalul Olteniei”, despre acest proiect, deja, unul de succes.

Răzvan Vasile este creatorul primului software din România, fondator MBAKids Academy, proiect pentru care a și fost premiat. Este „Personalitatea inspirațională în educația tinerilor – 2023”, dar și Vizionarul Anului în Educație în Europa – 2024.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„PARENTX înseamnă părinte de nota 10. X înseamnă 10 roman, iar conotația este faptul că noi ne dorim să avem copii de 10 din toate punctele de vedere, însă trebuie să ne punem și întrebarea „suntem, noi oare părinți de nota 10?”. Chiar nu mai avem nimic de învățat, nu putem fi și noi mai buni pentru ca și copiii noștri să fie mai buni? Putem! Putem și sunt și foarte mulți părinți care nu sunt încă pregătiți să fie de 10, dar putem începe oricând să fim părinți de 10. X de la PARENTX mai înseamnă ceva. Noi ne ocupăm de educație. X este necunoscuta din ecuațiile matematice și noi ne dorim, prin aceste evenimente, care sunt și caritabile, ne dorim să eliminăm orice necunoscută din ecuația educației. PARENTX, la modul concret, este o educație de 360 grade. Educăm părinții din toate punctele de vedere, ca să acoperim toate ariile principale ale vieții: spiritual, fizic, intelectual, informațional”, ne-a declarat Răzvan Vasile.

Cutia de confort – cimitirul viselor”

Fondatorul PARENTX a mărturisit că ideea organizării acestui eveniment a venit din propria experiență: „Au fost două situații delimitate de 30 de ani aproape. Prima situație a fost când eu, la 17 ani, în 1992, am scris primul software din istoria României și acolo mi-am dat seama de câtă nevoie de ghidaj, de cât suport are nevoie un copil, în special de la părinții lui care sunt modele și sunt primii programatori ai minții noastre, de copil, și am avut mare succes. Dar, la 19 ani, când am văzut că am reușit și am văzut niște bani în jurul meu, din acel program, m-am oprit pentru că am crezut că nu voi fi fericit. În mintea mea… Bunica mea îmi spusese „banii sunt ochiul dracului, iar bogații sunt nefericiți”, iar eu când am văzut banii ăia, m-am văzut nefericit. Astea sunt limite. Sunt limite pe care ni le luăm inconștient. Sunt convingeri limitative, sunt blocaje, sunt frici, e cutia de confort care e cimitirul viselor. Noi credem în niște lucruri de care nu suntem conștienți că, de fapt, sunt limite. De aceea, eu așa voi începe parentig, voi spune așa: în viață nu ceea ce nu știi cu adevărat te împiedică să ai succes, ci ceea ce știi și știi greșit este cel mai mare obstacol. Eu știam lucrul greșit. Bineînțeles, m-am eliberat de ele și am mers doar ascendent.

Al doilea moment, la distanță de aproape 30 ani a fost în noiembrie, anul trecut, când mulți copii de la academia mea, care crește copii puternici, s-au întors, din nou, la noi cu aceleași concepte: nu sunt suficient de bun, nu pot, nu merit, viața e grea, oamenii sunt răi. Asta nu există, acestea sunt limite. S-au întors de la părinți, din familie, s-au reîntors cu ele. Și atunci am vorbit cu Marius Moga (n.r. și el fondator al evenimentului) și am zis că trebuie să facem un vector de educație și am creat această serie de evenimente PARENTX care să educe modelele, modele care suntem noi, părinții. Pentru că școala adevărată este acasă. De acolo începe, de acasă. Unde copilul face ce vede, nu ce i se spune”.

Școala este un ansamblu de trei școli: acasă, școala tradițională și o școală complementară care se axează pe vocația copilului, spune Răzvan Vasile.

„Legat de școala tradițională, trebuie să fim conștienți că are oportunitățile ei și frumusețea ei, însă ea nu creează genii. A fost făcută să creeze muncitorii perfecți, nu copiii de succes. Ai ajuns la școală, te învață că nu ai voie să greșești. Cum, domne? Greșeala și problema sunt sursa puterii noastre. Lăsați copiii să greșească. „Greșești, greșești, greșești, reușești”, spunea Marius Moga pe scenă la PARENTX. Apoi, școala spune că la o problemă ai un singur răspuns. Nu, domne, la o problemă ai o mie de soluții. Apoi școala nu te lasă să colaborezi cu colegii tăi. Păi asta înseamnă că îți taie empatia, colaborarea, comunicarea. Plus că nu te învață cum să dai o floare unei fete sau cum să gândești un business sau cum să mănânci sănătos, cum să faci sport, nu te învață asta. Eu nu zic nimic de școala tradițională. Este un ansamblu de trei școli. Lăsați copiii să se joace cu aceste trei elemente. Acesta a fost momentul de revelație când am creat special pentru părinți”, a mai menționat fondatorul PARENTX.

Esențialul din viața de zi cu zi

Răzvan Vasile a vorbit și despre inteligența informațională, despre importanța discernerii între ceea ce este real, important, esențial pentru noi și copiii noștri.

„Vreau să spun tuturor părinților să fie foarte atenți la ultimul tip de inteligență. Pe lângă IQ, pe lângă inteligența efectivă sau inteligența emoțională, cea spirituală, muzicală, a apărut acum un alt tip – inteligența informațională. Aceasta înseamnă că noi, în fiecare zi, adulți, copii, părinți, toți suntem asaltați, e ca o cascadă de informații, o abundență de informații care ne vine din toate părțile. Și dacă noi nu învățăm să avem această inteligență să putem tria aceste informații, suntem inundați cu ele și nu mai știm ce să alegem, ce e adevărat, ce nu e adevărat și, cel mai important, nu știm ce este esențial pentru noi. Dar, dacă noi avem această inteligență informațională știm că vom alege doar esențialul. Doar 2% din ceea ce facem noi zilnic este esențial. 98% din ce facem în fiecare zi nu este esențial. Asta înseamnă că nu mai suntem stăpâni pe atenția noastră și când nu ești stăpân pe atenția ta, atunci ești pe pilot automat. Nu mai ai liberul arbitru. Pentru că acolo unde îți este atenția, acolo îți este timpul și energia. Iar timpul și energia sunt cele două cadouri pe care le-am primit la naștere, de la Univers, de la Dumenzeu, de la viață. Esențial este să ne conectăm cu ei (n.r. cu copiii), să-i vedem, pentru că atunci când noi vedem omul din fața noastră, copilul din fața noastră, partenerul de lângă noi, colegul de serviciu de lângă noi, când noi vedem un om, acel om începe să existe. Noi nu prea ne mai vedem în ultimul timp, nu prea ne mai auzim, nu ne mai conectăm, nu ne mai înțelegem, nu mai știm că arta comunicării constă în arta ascultării. Iar strict legat de copii, esențial înseamnă să îi sprijinim, să fim conectați, să îi iubim și să le oferim foarte multă structură. Structură înseamnă linia asta directoare, chestiunile principale pentru ei și pentru ei foarte important este să se descopere, să descopere cine sunt ei cu adevărat. 98% dintre copiii cu vârsta de 5 ani sunt genii și ajungem, s-a tot măsurat, ca la vremea când suntem adulți rămânem doar 2% genii. Ce se întâmplă cu acest procent de la 98 la 2? Ne pierdem, ni se fură atenția. Și mai este ceva esențial. Când un copil este conectat, este văzut, este validat, este iubit, el primește plenitudine și se poate dezvolta și își poate găsi locul lui cu adevărat. Tu, ca om, tu, ca și copil, ca părinte, ca orice, ca ființă, când tu ești pe locul tău, tu, atunci, strălucești. Noi asta ne dorim. Să avem niște copii care să strălucească. Și când tu ești pe locul tău și strălucești poți să dai și altora. Asta și vreau să facem acum la PARENTX. Pe scenă vin niște specialiști, niște profesori, doctori fabuloși, absolut fabuloși, celebrități care strălucesc și din lumina lor ne dau și nouă. Dacă noi plecăm cu o idee acasă și pe care o și aplicăm, ne-am îndeplinit misiunea”, a mai spus Răzvan Vasile.

Speakeri la conferința PARENTX din Craiova sunt Răzvan Vasile, Andreea Marin, prof. Ioana Stoica – antrenor lot fizică, NASA, prof.dr. Flavian Georgescu – antrenor olimpici la matematică, dr. Educație Marian Crăciun – doctor în științele educației, expert în cariere și vocație, Daniela Gavankar – psiholog și profesor, Radu Bălănescu – psiholog.

Evenimentul din Craiova nu este numai unul dedicat „antrenării” părinților. Din banii obținuți pe bilete, organizatorii vor oferi burse de studiu pentru copii din oraș.

„Am ajuns la 7 evenimente sold-out. Sold-out înseamnă și bilete, iar noi din banii din bilete dăm pe scenă burse de studiu de șase luni către două categorii de copii din fiecare oraș: către categoria de copii de excelență, copii excepționali pe care lumea, în principiu, îi știe și către copii cu mare potențial, de care nu știe nimeni și care nu vor avea nici o șansă pentru că sunt fie în abandon școlar, fie în familii care nu îi pot ajuta. Și atunci facem și noi un gest, cât putem de mult să îi sprijinim”, ne-a declarat Răzvan Vasile.

Nu în ultimul rând, fondatorul PARENTX a adus în discuție importanța mediului în care trăim. De el depinde dezvoltarea noastră.

„Am ajuns în Australia (n.r. unde a locuit o bună perioadă) pentru că a fost așa ca o chemare, dar în principiu pentru că mă gândeam la fiica mea, Sofia, am zis că merită un sistem superior de educație, o civilizație superioară. Dar nu e așa. Am stat foarte mult în Australia, însă și România este o țară ok, sunt și alte țări ok, iar totul, la final de zi, depinde de familie și depinde de sprijin și depinde de mediu. Mediul este cel mai important factor. Este factorul determinant în evoluția noastră ca oameni. Copii sau adulți. 95% din gândirea noastră este influențată de cei din jurul nostru. Deci, atenție mare pe cine ai în jur! Apoi, dacă noi suntem un grup de oameni foarte performanți și în grupul acesta vine un om care este subperformant ne scade performanța instantaneu cu 15%. Dacă suntem invers, un grup de oameni normali care vrem să facem performanță și vine un super performer, ne crește performanța cu 30%. Atât de important este mediul. Mediul înseamnă oameni, locuri și obiecte. Deci, atenție la ce obiecte au copiii voștri, atenție în ce locuri merg și atenție de ce oameni se înconjoară! Când ești cel mai deștept dintr-o cameră, pleacă și du-te într-o cameră unde ești cel mai slab, lasă ego-ul deoparte, ca să ai de unde să înveți. Doar așa evoluezi, doar așa te schimbi, iar schimbarea este singura constantă a universului”, a încheiat Răzvan Vasile, fondatorul PARENTX.

Părinții care vor să își aprofundeze cunoștințele sunt, așadar, așteptați sâmbătă, 21 septembrie, de la ora 16, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova. Biletele sunt disponibile pe https://www.blt.ro/parentx-craiova-educatie-pentru-viitor.html.

Politica