Fiecare director câștigător va primi un premiu în valoare de 3.500 de euro
An de an, Asociația pentru Valori în Educație recunoaște și premiază directorii de școli care aduc o schimbare pozitivă în viețile copiilor. Asociația își propune să identifice liderii educaționali care s-au remarcat prin inițiative inovatoare și prin contribuțiile lor semnificative la îmbunătățirea sistemului educațional din România.
Premiile se acordă în trei mari categorii: directorul anului pentru antreprenoriat, directorul anului pentru egalitate de șanse și directorul anului pentru inovare. Aceste distincții sunt deschise directorilor de grădinițe, școli și licee din întreaga țară. Procesul de aplicare a permis ca orice director interesat să își trimită candidatura, iar aplicațiile au fost analizate cu atenție de jurații asociației.
După o evaluare inițială, la Craiova a avut loc prima jurizare regională, organizată în premieră în cadrul concursului „Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2024”. Acesta este doar primul dintr-o serie de patru evenimente de jurizare care vor avea loc în diferite regiuni ale țării. După finalizarea celor patru comisii de jurizare, vor fi selectați finaliștii care vor avansa în etapa națională, programată să aibă loc la București pe 25 și 26 septembrie.
„În fiecare an Asociația pentru Valori în Educație caută să găsească și să-i premieze pe directorii care fac o diferență în viețile copiilor. Avem 3 categorii mari pentru care premiem domni și doamne directori din școlile publice din întreaga țară. Ele sunt: directorul anului pentru antreprenoriat, directorul anului pentru egalitate de șanse și directorul anului pentru inovare. Pentru aceste trei premii au putut aplica directori de grădinițe, școli și licee din orice județ. Aplicațiile trimise de către candidați au fost parcurse de către jurații noștri. Am început scorarea lor și a avut loc primul eveniment de jurizare, la Craiova, care vizează jurizarea directorilor din toată zona extinsă, județele conexe. Urmează să mai aibă loc încă 3 evenimente de jurizare. În urma celor 4 comisii de jurizare vom avea finaliștii care merg mai departe într-o etapă de jurizare națională care are loc la București, pe 25 și 26 septembrie”, a declarat pentru „Jurnalul Olteniei” Andreea Nistor, reprezentant AVE.
Fiecare director câștigător va primi un premiu în valoare de 3.500 de euro pentru fiecare dintre cele patru categorii, inclusiv pentru titlul de directorul anului. Este important de menționat că premiul nu este acordat persoanei fizice, ci școlii pe care o reprezintă, pentru a sprijini inițierea sau continuarea unui proiect educațional.
„3.500 de euro primește fiecare director câștigător pentru cele 4 categorii, pentru că avem și un premiu pentru directorul anului. Premiul este dat școlii, nu este pe persoană fizică. Pentru a începe sau continua un proiect din școală. Pe lângă acesta, există un loc în programul de transformare a școlilor din România. Este un program coordonat de AVE și lansat anul trecut prin care ne dorim să creștem competențele elevilor din școlile publice. Vizăm competențele digitale, de literație și socio-emoționale în prima fază a proiectului”, ne-a declarat Gabriela Preda, reprezentant AVE.
Selecția directorilor câștigători implică un proces amplu și bine structurat. Asociația primește recomandări din întreaga țară, de la profesori, părinți și alți membri ai comunității. În etapa următoare, candidații sunt încurajați să trimită un portofoliu de informații care să argumenteze realizările lor și impactul avut în școală.
„Felul în care noi ne dorim să-i găsim pe acești directori câștigători este rezultatul unui proces foarte amplu. Primim recomandări din toată țara, de la oricine: profesori, părinți, etc. În etapa următoare candidații sunt îndrumați să trimită un portofoliu de informații care argumentează ce au făcut în școală și cum dovedesc rezultatele muncii lor și ce au vizat să obțină, cum măsoară faptul că lucrurile s-au schimbat. Aceste aplicații sunt evaluate de niște comisii de jurizare speciale pe care le-am constituit din reprezentanți ai ONG-urilor partenere, elevi, reprezentanți ai companiilor private, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar și încercăm să integrăm perspectivele tuturor”, a mai adăugat Andreea.
Ana-Maria Constantinescu, redactor-șef al „Jurnalului Olteniei” și membru al juriului AVE, a descris experiența sa în cadrul jurizării ca fiind extrem de captivantă și revelatoare. Ea a exprimat recunoștință față de echipa AVE pentru oportunitatea de a contribui la recunoașterea excelenței în educație.
„A fost o experiență interesantă. Le mulțumesc celor de la AVE pentru că au făcut posibil acest lucru. Am întâlnit candidați care sunt exemple demne de urmat, nu doar de către alți directori de unități de învățământ, ci de oricare dintre noi. Oameni dedicați și pasionați. Oameni care s-au zbătut și se zbat pentru copii, pentru a-i ține în școli, a le asigura o educație și un viitor. Poveștile unora dintre ei se vor regăsi pe viitor în paginile „Jurnalul Olteniei”. Sunt povești uimitoare. Cu toții, membrii juriului de la Craiova, așteptăm rezultatele finale”, a declarat Ana-Maria Constantinescu, redactor șef al cotidianului regional „Jurnalul Olteniei”, membru al juriului AVE.