marți, octombrie 29, 2024

Ultima ora

Sport

Profesorul Alin Negomireanu, victorios în instanță împotriva IȘJ Gorj

„Am fost la un pas de greva foamei după ce ISJ Gorj repartizase nelegal orele”

Într-un demers impresionant de autodeterminare și curaj, profesorul Alin Negomireanu a câștigat definitiv lupta juridică împotriva Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Deși s-a reprezentat singur în fața judecătorilor, fără ajutorul unui avocat, Negomireanu a demonstrat că dreptatea poate fi obținută chiar și în fața unor adversari instituționali puternici. Acum, el îi îndeamnă pe toți profesorii care se simt nedreptățiți să urmeze exemplul său și să lupte pentru drepturile lor, conform edupedu.ro.

Cu o carieră de peste 17 ani în învățământ, Alin Negomireanu este un profesor respectat, deținând un doctorat în filosofie și gradul I didactic. Experiența sa vastă acoperă atât predarea la nivel liceal și gimnazial, cât și în învățământul superior. În toamna anului trecut, Negomireanu s-a deplasat la Ministerul Educației pentru a-i solicita Ligiei Deca, ministrul educației, o audiență. Cu toate acestea, solicitarea sa a fost ignorată.

Negomireanu a semnalat atunci multiple probleme din sistemul de educație din România, acuzând Inspectoratul Școlar Județean Gorj de nereguli și abuzuri. El a prezentat documente care demonstrat că inspectoratul, prin deciziile inspectorilor, a încălcat metodologia de mobilitate și calendarul stabilit prin ordinul de ministru 6218/2022.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Profesorul a explicat că s-a înscris la etapa de pretransfer cu toate documentele legale, respectând perioada cuprinsă în calendarul mobilității – 22-27 februarie 2023. Intenționa să aplice pentru 6 ore de Educație Socială-Gândire Critică la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu, îndeplinind toate cerințele impuse de regulamente, inclusiv inspecția la clasă. Cu toate acestea, în ședința publică a Inspectoratului Școlar Județean Gorj din 21 aprilie 2023, orele au fost acordate unei alte profesoare, Cochina Carmen Violeta, sub pretextul că aceasta ar avea prioritate datorită unei situații de completare nesoluționată a normei didactice.

Intervenția secretarului de stat Sorin Ion a fost necesară pentru a-i fi acordate orele dorite, dar Negomireanu și-a continuat lupta în instanță. Pe 27 martie 2024, instanța a dat câștig de cauză profesorului, consfințind victoria sa definitivă.

„Am câștigat definitiv procesul cu ISJ Gorj. Este vorba despre situația de anul trecut, când  am fost la un pas de greva foamei după ce ISJ Gorj repartizase nelegal orele la Școala „Constantin Săvoiu” unei alte profesoare. Curtea de Apel Craiova a respins recursul formulat de inspectorat, miercuri, 27 martie: ,,Soluția pe scurt: Anulează recursul ca nemotivat. Definitivă. Pronunţată la data de 27.03.2024 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, arată instanța. Sunt bucuros pentru această soluție și îndemn toți profesorii neîndreptățiți să apeleze la Justiție, chiar dacă drumul nu este ușor de parcurs.

Dacă observăm răul trebuie să luptăm pentru eliminarea lui deoarece: “Tot ce-i trebuie Răului ca să triumfe este ca oamenii buni să-l observe și să nu facă nimic”. Referitor la procesele din județul Gorj cu ISJ Gorj, am observat faptul ca în multe situații, mai ales pe contencios administrativ este desemnat același judecător. De cele mai multe ori procesele sunt pierdute.

Au fost cazuri in trecut cand procesele au fost repartizate soției (judecător) a unui inspector școlar. Evident procesele erau pierdute de persoanele care au chemat ISJ in instanța. Satisfacția mea este ca am câștigat la Curtea de Apel Craiova fără avocat. În acest sens îi îndemn pe toți cei care au probleme cu sistemul de educație să se lupte, să citească legislația pentru drepturile lor, și cu siguranță dacă au răbdare o să vină reușita”, a transmis acesta, conform sursei citate.

Foto: edupedu.ro

Politica