VIDEO/O familie din Mehedinți s-a trezit cu șarpele în dormitor

Nedelea Raluca

O familie din Mehedinți s-a trezit cu șarpele în dormitor. Jandarmii mehedințeni au intervenit pentru prinderea reptilei, după ce au fost alertați de o familie din comuna Eșelnița. Șarpele își făcuse culcuș sub dulapul din dormitor.

„În sezonul cald prezența șerpilor se înmulțește, iar probabilitatea de a-i întâlni apare în cele mai nebănuite locuri. De o situație neplăcută a avut parte seara trecută o familie din comuna Eșelnița, județul Mehedinți care s-a trezit cu un șarpe în dormitor. Panicați, oamenii au sunat la 112, cerând ajutor. Ajunși la adresa indicată, jandarmii au constatat cǎ reptila își făcuse culcuș, sub dulapul   din dormitor. Aceasta a fost extrasă cu ajutorul dispozitivelor din dotare și eliberată în scurt timp în natură.

Cetățenilor  care aleg să petreacă în aer liber ziua de 1 Mai, sau în drumeții cu familia, le recomandăm să fie vigilenți în această perioadă pentru a evita orice neplăcere”, au spus jandarmii mehedințeni.

author avatar
Nedelea Raluca
Curioasă, ambițioasă și cu o atenție remarcabilă la detalii, ea este reporterul care nu lasă nicio întrebare fără răspuns. Ghidată de dorința de a descoperi mereu adevărul și de curajul de a încerca experiențe noi, transformă fiecare subiect într-o poveste autentică. Pentru ea, curiozitatea nu este un risc, ci motorul care o împinge să exploreze dincolo de aparențe, asigurându-se că nicio informație esențială nu îi scapă niciodată
Distribuie acest articol