vineri, septembrie 27, 2024

Ultima ora

Sport

Grav accident în Vâlcea, cu trei mașini

Grav accident pe DN 64. Două persoane au fost rănite. Una dintre ele rămăsese încarcerată.

Potrivit Poliției, accidentul a avut loc în Băbeni, Vâlcea și au fost implicate trei mașini. Traficul este blocat în zonă.

„Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că ar fi avut loc o coliziune între 3 autoturisme. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.”-IPJ Vâlcea

Policlinica Buna Vestire Craiova

Doi oameni au fost răniți și duși la spital.

„S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ. În evenimentul rutier au fost implicate 3 autoturisme și 4 ocupanți, iar în urma impactului au rezultat 2 victime, dintre care una încarcerată. Persoana încarcerată a fost extrasă cu celeritate de echipajele de salvatori și predată, conștientă și cooperantă, echipajelor medicale prezente la locul evenimentului.În urma accidentului au rezultat două victime, o femeie și un bărbat, care au fost transportați la UPU Vâlcea de către echipajele SMURD și SAJ. Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, a precizat Maior Albinaru Sorin – purtător de cuvânt al ISU Vâlcea.

Politica