Cred că important e să fim echilibrați. Să știm că necazul merge mână în mână cu fericirea. Că dacă n-ar fi el, n-am ști să ne bucurăm, să apreciem.
La un moment dat ne dăm seama că normalul e povestea de adormit copiii care ni se tot spune. Viața e mereu altfel. Noi suntem altfel. Fericirea nu e un capăt de linie, e doar o stație. Dacă avem noroc, ajungem acolo de mai multe ori, ne oprim la ghișeul de sentimente pierdute, bem o cafea cu impiegatul, ne facem imediat plinul cu apă și ne urcăm din mers, în ultimul vagon.
Cred că important e să fim echilibrați. Să știm că necazul merge mână în mână cu fericirea. Că dacă n-ar fi el, n-am ști să ne bucurăm, să apreciem. Nu e normal să fim mereu fericiți, cum nu e normal să fim mereu triști.
Uneori, dacă stai să privești, poți învăța multe. De la oamenii de pe patinoar și chiar de la cei care doar privesc de pe margine. Un cerc. Toată lumea se învârte într-un cerc. Cei de pe pationoar se învârt într-o veselie în cercul înghețat din jurul Reginei de Gheață (Crăiasa Zăpezii, tema de anul acesta al Târgului de Crăciun din Craiova). Totul în jur e numai gheață, dar parca ceva o topește. Și nu, nu este ploaia care o distruge, e vorba despre cei care încă nu știu s-o stăpânească. Despre începătorii care abia au pus piciorul pe ea și nu se lasă, vor să învețe, dar ceva îi împiedică. Există situații când perseverența te trage în jos și asta pentru că nu te lasă să te oprești.
Nu-ți dă voie să-ți iei un răgaz și să observi unde greșești. Nici nu-ți trece prin cap să te întrebi de ce toată lumea patinează și numai tu cazi. Cazi atât de des încât și bara de susținere mai are puțin și cade. Cazi, te ridici și te învârți în același cerc vicios. Tu te învârți în cercul tău, ceilalți se învârt în cercul reginei.Și cei de pe margine se învârt în cercul lor, chiar daca stau la distanță. Mai sunt unii care se învârt pentru că vor să impresioneze, fac piruete și chiar merg cu spatele. Și toate astea pentru că pot. Însă nimeni nu se gândește să-l ajute pe cel care nu poate nici să-și țină echilibrul pe patine. Și aici se pune întrebarea. Cât de echilibrați sunt craiovenii? Pe patine stau bine. Dar cu sufletul?
Oare este vorba despre cât de bine patinezi sau despre câți oameni poți să ajuți să facă lucrul acesta. Ploua mărunt, dar băiatul insista. Astăzi și-a propus să patineze. Și spre oroarea unui om ambițios ce sunt, în aceste momente ambiția nu te ajută. Deci cât de echilibrați sunt craiovenii? În acest moment ambiția strică balanță celorlalte însușiri pe care ar trebui să le aibă un om.
Mă tem că nu pot sta și trebuie să-l ajut. E din Orșova, boboc de clasa a 9-a. A venit pentru prima dată să patineze. E timid și nu are patinele strânse suficient. Ține genunchii prea apropiați și nu se desprinde de bara de susținere chiar daca îl țin de mână. Încerc să-l ajut și observ că învață repede. Se pare că echilibrul se poate dobândi. După câteva ture în jurul aceluiași cerc în care se învârte toate lumea, aflu cu stupoare că nu mai pot să-l ajut. Staff-ul patinoarului nu mă mai lasă. Așadar, lupta trebuie purtată individual. Cercul reginei nu acceptă să vadă ajutor.
Plouă și începe să fie și mai greu pentru băiețelul care abia acum învață ce înseamnă echilibrul.
În situația lui sunt mulți, de toate vârstele. Echilibrul e bine să-l știi de mic. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. În această poveste, băiatul devine simbolul tuturor celor care încearcă să pătrundă în misterul echilibrului interior.
Plouă tot mai intens, iar pentru băiatul ce abia își descoperă echilibrul, fiecare picătură devine o parte a unei simfonii grele, dar frumoase. În jurul său, ceilalți dansatori continuă să-și croiască propriile trasee, fiecare piruetă fiind o poveste nespusă. Dar în mijlocul acestui vârtej, așa cum picăturile de ploaie se transformă într-o melodie lină, se nasc și întrebările.
Așadar, sub cerul încărcat de întrebări, sub ploaia ce devine o simfonie a căutării, craiovenii continuă să-și croiască drumuri pe această scenă de gheață a vieții lor. Dansul continuă, iar întrebarea rămâne în suspans, precum o notă pe portativul destinului.În acest teatru al existenței, ploaia nu își încetează bătaia, iar băiatul din Orșova, cu fiecare pas, devine parte a acestei povești nespuse, o poveste ce se desfășoară pe o scenă unde echilibrul devine o căutare infinită, iar fiecare călător are propriul său rol într-un dans fără sfârșit.
