luni, noiembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Bruce Willis se simte tot mai rău. Familia s-a reunit mai devreme pentru Crăciun

Bruce Willis, în vârstă de 67 de ani, trece prin momente dificile, după ce starea sa de sănătate se agravează pe zi ce trece. În urmă cu ceva timp, actorul a fost diagnosticat cu afazie, o boală ce afectează capacitatea cognitivă.

Se știe deja că Demi se înțelege perfect cu actuala soție a lui Bruce Willis. Tocmai de aceea, vor să profite la maxim de timpul petrecut împreună cu el și s-au revăzut înainte de Crăciun, ca să intre din timp în atmosfera specifică de Sărbători, scrie okmagazine.ro

Cu brad și mese în familie, Demi Moore a precizat pe contul său de socializare: ”Suntem o familie. Intrăm deja în spiritul de Sărbători.”

Policlinica Buna Vestire Craiova

Demi Moore este foarte apropiată de fostul soț, dar și de soția acestuia. Îi vedem pe toți unul lângă altul, în timp ce Bruce Willis ține în brațe cățelul lui Demi, un toy dog cu personalitate.

Imaginile au fost foarte apreciate de fani, care i-au urat marelui actor multă sănătate. Din păcate, starea lui Bruce Willis este din ce în ce mai precară.

De asemenea, testamentul lui Bruce Willis a fost revizuit. O mare parte din moștenire va merge către actuala sa soție, Emma, ​​și fetele lor, Mabel și Evelyn, de 10 și 8 ani, potrivit radaronline.com.

Astfel, doar 1% din avere va ajunge la copiii săi din căsătoria anterioară cu actrița Demi Moore. Cele trei fete vor primi câte un milion de dolari fiecare.

„El crede că Rumer, Scout și Tallulah au obținut tot ce a fost mai bun din ceea ce a avut el de oferit de-a lungul vieții lor. Testamentul lui Bruce a fost de fapt refăcut cu ani în urmă, după ce s-a căsătorit cu Emma în 2009. A fost modificat după ce s-au născut copiii, apoi din nou când a fost clar că sănătatea lui Bruce era în declin”, a explicat o sursă apropiată.

La finalul lunii martie, a anului acesta, Bruce Willis a anunțat că se retrage din actorie pentru a-și rezolva problemele de sănătate. Actorul și-a anunțat urmăritorii, prin intermediul familie, că suferă de o boală dificilă, afazie, ce afectează capacitatea de comunicare, fiind cauzată de o leziune la nivelul creierului.

Apropiații au declarat pentru presa internațională că boala a evoluat destul de mult, iar problemele de sănătate sunt tot mai grave. Familia este foarte îngrijorată și spera ca sărbătorile să aducă o minune pentru actor.

„Bruce nu poate spune mare lucru şi nu pare să înţeleagă prea mult din ceea ce spun alţii. Boala de care suferă, care îi afectează capacitatea de a se exprima şi de a se mişca, a progresat. Se pare că se îndepărtează din ce în ce mai mult de ei şi asta le frânge inimile”, au spus apropiații pentru presa internațională.

Demi Moore, Emma Heming și fiicele actorului îl iubesc necondiționat și să roagă pentru un miracol de Crăciun.

În urmă cu câteva zile, Sylvester Stallone le povestea fanilor săi că îi este foarte greu să vadă cum Bruce Willis suferă și nu îi vine să creadă ca starea sa este instabilă și se îndreaptă tot spre mai rău. Boala l-a scos anul acesta din ”cetatea filmului”, însă munca sa va rămâne nemuritoare.

Afazia este o tulburare de limbaj cauzată de leziuni la nivelul creierului, care afectează capacitatea unei persoane de a comunica, informează site-ul revistei Variety, citat de Agerpres.

Specialiştii de la Mayo Clinic din Statele Unite precizează că afazia apare adeseori după un accident vascular cerebral sau după un traumatism cranian şi îl împiedică pe pacient să comunice în mod normal.

Afazia poate să afecteze capacitatea oamenilor de a vorbi, de a scrie şi de a înţelege un limbaj, atât în formă orală, cât şi scrisă”, au explicat medicii americani.

Rareori se întâmplă ca cineva să sufere doar de afazie, conform broșurii celor de la Association Internationale Aphasie (AIA). Frecvent şi alte zone ale creierului sunt afectate. Exemple de complicaţii:
– semipareze. Pentru bolnavii de afazie, semipaezele sunt de obicei pe partea dreaptă a corpului. Activitatea musculară este afectată pe o parte, iar ca rezultat muşchii nu mai colaborează bine.
– pierderea a jumatăte din vedere (hemiopsie, hemi=jumătate, opsia= a vedea).Cei mai mulţi oameni văd tot ce este situat pe partea sănătoasă a corpului lor, dar nu şi lucrurile care sunt situate pe partea afectată.
– necunoaşterea executării anumitor acţiuni (apraxia, a=nu, praxia=a executa). Acţiuni simple ca îmbrăcatul, mâncatul, băutul, brusc nu mai pot fi executate conştient. O persoană care suferă de afazie nu ştie, de exemplu, cum să stingă o lumânare dacă i se cere să o facă (acţiune conştientă), în timp ce stinge automat un chibrit pe care îl ţine în mână dacă este în pericol să-şi ardă degetele.
 probleme cu mâncatul, băutul şi înghiţitul (disfagie, dis-nu bine, phagia=a înghiţi). Din cauza leziunii cerebrale, muşchii gastrici şi ai gâtului pot deveni paralizaţi, foarte sensibili sau insensibili. Acest lucru face ca mâncatul şi băutul să fie nişte sarcini foarte grele. Din cauza paraliziei şi a pierderii sensibilităţii pe o parte a obrazului, saliva poate curge neobservată pe la colţul gurii.
 probleme de memorie. În cazul reproducerii de informaţii, vorbirea joacă un rol important. Din cauza problemelor de vorbire, se pare că memoria nu mai funcţionează la fel de bine.
– reacţionează diferit. Uneori, oamenii reacţionează complet diferit confruntaţi cu evenimente, după ce au suferit un atac, decât înainte. Controlul exprimării emoţiilor devine mai dificil. Este posibil ca cineva să râdă sau să plângă mai des.
– epilepsie. Când creierul se reface în urma unei leziuni, se formează ţesut cicatrizat. Uneori, acest ţesut cicatrizat cauzează un aşa numit scurt circuit în interiorul creierului. Ca urmare, corpul are convulsii, persoana poate avea dificutăţi la respiraţie şi îşi poate pierde cunoştinţa.

O asemenea criză durează doar câteva minute, dar de obicei este bruscă şi frica pe care o cauzează persoanei suferinde ca şi familiei acesteia este enormă.

Foto: Facebook

Politica