„Mesajul său este că totul se poate construi cu ajutorul cărților, și că, pentru a reuși, e nevoie de creativitate, de talent, de muncă în echipă, și poate cel mai important, de echilibru”
Brad din 2023 de cărți, la Universitatea din Craiova. Acesta are aproape doi metri și jumătate, iar cărțile au fost alese de bibliotecarii Universității din Craiova. Studenții le-au pus pe dimensiuni, culori și textură pentru că exista riscul să alunece și să cadă tot bradul.
Pe lângă studenți, au lucrat cadre didactice, dar și angajați din mai multe departamente, în total, aproximativ 12 ore. A fost o echipă de 15-20 de persoane. Nu toate cărțile sunt pe exterior, au fost puse și în interior că să mențină baza solidă, dar și să încapă exact 2023, numărul viitorului an.
Sunt peste 50 de rânduri de cărți. Sfaturi și idei pentru rezistență le-au dat inginerii în construcții de la universitate. Prin acest brad conducerea Universității a vrut să reliefeze importanța cărților și a educației.
”Bradul nostru „Ca la Carte” este un cadou simbolic, pe care Universitatea din Craiova dorește să îl ofere tuturor de sărbători. Mesajul său este că totul se poate construi cu ajutorul cărților, și că, pentru a reuși, e nevoie de creativitate, de talent, de muncă în echipă, și poate cel mai important, de echilibru. Așa cum aceste cărți și-au găsit armonia în construcția reușită de noi, la fel ne asumăm și noi misiunea de a susține și a crește comunitatea”, a declarat Prof. univ. dr. Cezar Ionuț Spînu.