Mihai Rotaru i-a răspuns lui Victor Pițurcă, antrenorul care susține că patronul de la CS U Craiova îi ține pe fotbaliști în brațe, iar tehnicienii de la echipă nu pot să aibă autoritate. Declarația fostului selecționer a venit după ce Mirel Rădoi și-a dat demisia de la clubul lui Rotaru.
Finanțatorul de la CS U Craiova spune că la echipa lui nu există așa ceva. Acesta spune clar că dacă un fotbalist va îndrăzni să se plângă de antrenor în fața lui, automat va fi dat afară.
„Victor Pițurcă e răutăcios, are ceva împotriva Universității Craiova. Este un neadevăr, au fost jucători cu mine într-un avion privat, dar jucători care plecaseră deja, Cicâldău, Mitriță, Mihăilă. Dacă un jucător a plecat de la Universitatea Craiova la un salariu de un milion, înseamnă că Universitatea Craiova s-a ocupat de acel jucător, l-a crescut. N-am relație specială cu niciun jucător. Dacă un jucător vine la mine să se plângă de cineva din staff, zboară în secunda doi! Gardoș a plecat supărat pe club, poate fi întrebat dacă a fost ceva, dacă a existat vreun jucător care să se fi plâns la mine. Asta e o bârfă plecată de la Victor Pițurcă, cel care e un monument de onestitate”, a declarat Mihai Rotaru, la Fotbal Club, de la Digi Sport.