luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mirel Rădoi speră într-un meci bun cu Austria: „Au fost critici şi când eram pe primul loc”

După două partide mai puțin reușite făcute de România în barajul de la EURO și în Liga Națiunilor, tricolorii se pot revanșa în duelul cu Austria. După ultima înfrângere, selecționerul Mirel Rădoi a fost extrem de dezamăgit și a arătat public acest lucru.
„La ce gânduri mă trec acum mă gândesc doar la limitarea scorului! Sper să nu pățim ce am pățit cu Norvegia! În momentul de față nu am multe speranțe, nu este mesajul pe care îl așteptați, dar prefer să fiu sincer. Poate dimineață mă voi trezi altfel, cunosc adversarul. Dar mental am eșuat – ca staff noi nu i-am remontat pe jucători după ratarea calificării. Eram pe primul loc, eram la mâna noastră dacă câștigam tot. Acum schimbarea trebuie să fie la acest meci, îmi cer scuze, nu doar noi am trăit o umilință, ci o țară întreagă”, a spus Rădoi după meci.
Ulterior, Gică Hagi a criticat atitudinea pesimistă și a spus că cei ce nu cred în această generație mai bine i-ar lăsa pe alții să o facă: „De cine nu e optimist, ar fi bine să ne despărțim. Înainte, tot ce însemna echipa națională era plin de optimism, așa vin rezultatele. În momentul de față, pe mine m-a speriat, eu sunt foarte optimist, cred că putem avea succes. Nu cred, sunt convins că putem. Asta trebuie să le transmitem acestor copii. Ei au nevoie de cineva în spatele lor, care să-i conducă. Nu mă refer doar la o persoană, ci la toți care sunt în jurul lor. Asta e realitatea, nu trebuie să ne fie rușine. Nu putem spune că fotbalul românesc nu mai are nimic, trebuie să analizăm momentul, să vedem unde ne aflăm, dar să rămânem optimiști, succesul se construiește. Trebuie să vedem cum îl putem construi, altfel va fi și mai greu. Trebuie să construim, succesul înseamnă mentalitate, dar trebuie timp, îți trebuie ani, îți trebuie selecție”, a declarat Gheorghe Hagi, la Digi Sport Special.
Înainte de duelul dintre România și Austria, Mirel Rădoi spune că se bucură pentru faptul că Hagi este optimist și crede că acest lucru este benefic pentru elevii săi.
„N-am văzut declaraţia, mă bucur dacă a fost optimism. Le transmite acest optimism jucătorilor şi asta înseamnă că şi pe noi ne obligă să fim optimişti în continuare. Important e ca asta să se vadă şi în jocul nostru. Am făcut două meciuri bune, după care au urmat două meciuri foarte proaste. Acum, important este să arătăm ca în primele două partide şi să facem din nou un meci bun cu Austria. Eu fac faţă, de asta îmi şi asum lucrurile negative care apar. E normal să apară, nu ne-am ridicat la nivelul aşteptărilor. Au fost critici şi când eram pe primul loc în Liga Naţiunilor. Important este ce le transmitem acum jucătorilor, înainte de meciul cu Austria”, a declarat Mirel Rădoi.
Austria a jucat în septembrie cu Norvegia (2-1 în deplasare) și România (2-3 acasă), iar în această lună un amical acasă cu Grecia (2-1) și deplasarea din Irlanda de Nord (1-0). Deși octombrie a părut mai lejer, posesia medie a austriecilor a scăzut de la 61% la 53% și au avut nevoie de 3,66 șuturi pe poartă pentru un gol, față de 2,75 șuturi pe poartă pentru un gol, luna trecută. Din lotul lui Foda lipsesc 3 titulari de la Klagenfurt: portarul Schlager, fundașul Ulmer și atacantul Sabitzer. În plus, alți 4 jucători care au fost rezerve au fost înlocuiți: Stankovic, Lienhart, Wober și Zulj. Starul austriecilor e apt de data aceasta pentru meciul cu noi, jucătorul polivalent de 26 de ani al lui Bayern Munchen cotat la 65 milioane de euro pe transfermarkt.de, adică valoarea întregului nostru lot + 9 milioane! Absența lui Arnautovici din ofensivă pentru toate aceste partide plus dispariția lui Sabitzer pentru cele din octombrie au tras în jos cifrele atacului. Austria a avut 237 atacuri în cele două meciuri din octombrie față de 273 cu noi și Norvegia, detaliu întărit și de partiturile ofensive modificate de selecționerul Foda aproape de la meci la meci.
UEFA a anunțat arbitrii partidei România – Austria din Liga Națiunilor, ce se va desfășura miercuri, la Ploiești, pe stadionul “Ilie Oană”, de la 21:45. Asistenții Marcin Boniek și Dawid Igor Golis, împreună cu al patrulea oficial Damian Sylwestrzak, îl vor ajuta pe “centralul” Daniel Stefanski, 43 ani. Iată cele două contacte ale acestuia cu fotbalul românesc până acum: CFR Cluj – Lazio 2-1 în 2019, partidă din grupele Europa League și FCSB – Napoli 3-3, partidă din 2010 din grupele Europa League.
După primele 3 meciuri din Liga Națiunilor, adică la jumătatea competiției, naționala României se află pe poziția a treia. Însă urmează să joace două din ultimele trei jocuri pe teren propriu, ambele în fața selecționatelor de pe primele locuri.
1. Austria 3 2 0 1 5-4 6
2. Norvegia 3 2 0 1 10-3 6
3. ROMÂNIA 3 1 1 1 4-7 4
4. Irlanda de Nord 3 0 1 2 2-7 1

Politica