Europarlamentarul Pro România, Mihai Tudose, fost premier PSD, îi cere lui Ponta să-și de a demisia din funcția de președinte al Pro România.
,, În condițiile în care toooooate ,,negocierile” duse de Victor în ultimul timp ( absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eșuat, în condițiile în care ești foarte deranjat că nici cei mai apropiați colegi din conducerea ProRomânia nu-ți împărtășesc ,,strategiile”…. nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninți tu cu excluderi și schimbări de președinți de organizații, de excluderi de membri fondatori și oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul… nu ai vrea tu, Victor, să-ți dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm”, scrie pe Facebook Mihai Tudoase.
Redăm integral postarea lui Mihai Tudose:
,,Școala lui Dragnea….
Adică: cine nu e de acord cu mine, cine nu face ce spun eu… este exclus din partid, supus oprobriului public, acuzat de trădare, înfierat, desființat etc.
Eu am avut o opinie. Un grup de colegi parlamentari au avut și ei o opinie. Care, oroare, nu a corespuns cu ,,părerea” liderului -unic- și -absolut-care-numai-el -are-soluții-bune.
Nici eu și nici colegii mei nu am încălcat nicio hotărâre a unei structuri statutare de conducere. Nu aveam cum fiindcă acestea, structurile statutare în care trebuiau luate deciziile în aceste momente… nu au fost convocate.
Am avut în schimb, ca reper absolut, opinia liderului….
Care acum spune public că dă afară fondatorii partidului (care ocupă și primele poziții de conducere în partid).
Dragnea l-a exclus din PSD pe secretarul general Marian Neacșu acuzându-l că negociază cu Orban…. (acuzație nefondată, nedovedită, de un ridicol extrem)
Nu cumva vi se pare că se repetă scenariul….
Pe mine m-a acuzat acum VVP de același lucru… și ieri era revoltat că eu am plecat de la guvern de frica lui Dragnea!!! El a plecat de la partid și de la guvern pe Facebook… și încă nu ne-a spus de frica cui…
În condițiile în care toooooate ,,negocierile” duse de Victor în ultimul timp ( absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eșuat, în condițiile în care ești foarte deranjat că nici cei mai apropiați colegi din conducerea ProRomânia nu-ți împărtășesc ,,strategiile”…. nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninți tu cu excluderi și schimbări de președinți de organizații, de excluderi de membri fondatori și oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul… nu ai vrea tu, Victor, să-ți dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm…”, scrie Tudose pe Facebook.
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, i-a reproşat, luni, europarlamentarului Mihai Tudose că „a descoperit grija faţă de guvernare”, după ce acesta din urmă a adresat un apel către colegii săi de partid, dar şi din alte formaţiuni politice parlamentare, să voteze Cabinetul Orban.
De asemenea, Ponta l-a amenințat cu excluderea pe Mihai Tudose, dar și pe ceilalți membri care nu respectă decizia partidului.
„E bine ca macar separam apele / dar este greseala mea ca am lasat de la mine sa treaca toate tradarile si ticalosiile la adresa noastra! Mergem mai departe – mai putini dar fara vanzatori!”, scrie fostul premier pe Facebook.