miercuri, decembrie 25, 2024

Ultima ora

Sport

Cazul femeii cu arsuri. Managerul SJU Slatina: „Ne-am bucura să se facă un control”

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina spune că doctorii acestei unităţi medicale au respectat în totalitate protocoalele şi procedurile în cazul femeii cu arsuri grave. Cătălin Rotea a reacţionat după ce ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat că pacienta ajunsă pe 17 octombrie la spitalul din Slatina a fost subevaluată de medicii de aici.

Managerul SJU Slatina declară că şi-ar dori să se facă un control cu privire la acest caz, el precizând şi că, în ultimii trei ani, la Compartimentul Chirurgie Plastică au fost făcute investiţii de peste 1 milion de lei, iar rezultatele medicilor de aici sunt foarte bune.
„E bine să avem o informare transparentă, să se vadă dacă s-a făcut o greşeală, cum pot fi corectate aceste greşeli şi să se verifice totul, mai ales că vorbim de un caz sensibil, de un caz al unei persoane care a suferit arsuri. Din punct de vedere al Spitalului de Urgenţă Slatina, s-au respectat toate protocoalele şi toate procedurile. Suntem deschişi şi ne-am bucura să se facă un audit şi un control pentru a se vedea cum s-au urmat aceşti paşi. Pe acest compartiment îşi desfăşoară activitatea 5 medici primari şi specialişti. Este un compartiment în care s-au investit aproape 1 milion de lei în ultimii trei ani, în echipamente, bani asiguraţi de către Consiliul Judeţean Olt şi de către Ministerul Sănătăţii. Primim şi îi ajutăm pe colegii din Gorj şi din Râmnicu Vâlcea care nu au secţie de Chirurgie Plastică, îi ajutăm pe colegii de la Craiova pentru a-i degreva de cazurile cu arsuri sub 30%, iar rata de ameliorare şi de vindecare a persoanelor arse care rămân internate în spitalul nostru este una foarte bună”, a precizat Rotea.

Reamintim că femeia, de 61 ani, a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Slatina pe 17 octombrie, cu arsuri grave. Arsurile fuseseră provocate de un lichid fierbinte. La SJU Slatina femeia a beneficiat de primele îngrijiri, iar medicii de aici au solicitat transferul la un spital care se ocupă de mari arşi.
„Avea arsuri prin contact cu lichid fierbinte, gradul II și gradul III, cam undeva la 35% din suprafața corpului. Era cunoscută cu diabet și cu hepatită virală cu virus B. La momentul internării s-a efectuat toaleta primară a plăgilor arse și pansament steril, după care a fost anunțat cazul la COSU care, după câteva ore, a revenit și a spus că este un loc liber la Brașov. Din câte știu eu, Brașovul are două paturi pentru mari arși. Pacienta se încadrează conform protocolului. S-a luat legătura cu domnul doctor Grigorescu, cred, ne-a și dat acceptul pentru transfer a doua zi”, a declarat sâmbătă, pentru Mediafax, dr. Augustin Popa, medic coordonator Secția Chirurgie Plastică din cadrul SJU Slatina.
La Secţia ATI de la SJU Slatina, medicii i-au făcut analize suplimentare şi au constatat că era infectată cu Klebsiella.
„Pacientei i-au fost recoltate secreții de la nivelul plăgii, conform protocolului, secreții care au ieșit negativ. Orice pacient intră la noi în Terapie Intensivă este supus la mult mai multe teste. (…) a ieșit o klebsiella. Venea cu infecția de acasă, nicidecum de la noi din spital pentru că analiza asta se face exact la internare”, a mai precizat medicul de la Slatina.
A doua zi, a fost transferată la spitalul din Braşov. A stat două săptămâni în acest spital, pentru a fi apoi transferată la Spitalul „Sf. Spiridon”, din Iași, unde, în cele din urmă, a fost operată. Între timp s-a constatat şi că arsurile afectaseră o suprafaţă mai mare din trupul femeii decât se stabilise la Slatina, după cum a afirmat şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
„Noi am primit solicitarea de transfer de la Secția de Arși de la Spitalul Brașov, a fost transferată cu avionul SMURD, cu echipaj de la București. Are arsuri pe 45% din suprafața corpului, dintre care 30% sunt de grad 3. Pacienta a fost intubată, e sub anestezie generală, a mers în sala de operație, a fost operată, s-a excizat arsura și s-a început grefarea cutanată. A fost solicitat transferul, fiind vorba de o pacientă cu arsură gravă, care depășea numărul de paturi alocat și posibilitatea numărului de pacienți îngrijiți acolo. A fost internată 14 zile la Brașov”, a declarat, pentru Mediafax, Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt al Spitalului „Sf. Spiridon” Iași.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Femeia se află şi acum internată la Spitalul din Iași, fiind în acest moment stabilă, după cum a afirmat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea. Ministrul a precizat că s-a interesat de cazul femeii, a discutat cu medicii şi că aceştia şi-au făcut datoria.

Politica