miercuri, noiembrie 13, 2024

Ultima ora

Sport

Manuscris cu epigrafe semnate de Mihai Eminescu, expus la Biblioteca Judeţeană ” I. G. Bibicescu ” din Severin

Documente valoroase sunt expuse zilele acestea în Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene ” I. G. Bibicescu „, cu ocazia organizării la Drobeta Turnu Severin a Festivalului de literatură ” Sensul iubirii”.

Astfel, un manuscris în care se găsesc epigrafe aparţinând lui Mihai Eminescu şi Ion Creangă ( 1891), Biblia lui Şerban Cantacuzino (1688), colecţia cu cărţi în miniatură aparţinând Casei de Editură Elzevir ( anii 1700), un album cu gravuri inspirate din Columna lui Traian(  1691) şi multe altele, toate acestea fiind datate între anii 1600-1900, sunt documentele expuse în Sala de Lectură a Bibliotecii Judeţene ” I. G. Bibicescu „, din Palatul Culturii ” Teodor Costescu”.

 

Expoziţia face parte din activităţile Festivalului de literatură ” Sensul iubirii”, ediţia a XXI-a, desfăşurat la Drobeta-Turnu Severin, informează Adevărul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Participanţii la Festivalul „Sensul Iubirii”, dar şi numeroşi severineni, au aflat elemente importante din istoria documentelor expuse, multe dintre acestea fiind aduse la cunoştinţa publică pentru prima dată.

Biblioteca Judeţeană ” I. G. Bibicescu ” deţine o colecţie impresionantă de documente, peste 40.000, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional mobil, multe dintre acestea unicate la nivel national, într-o stare de conservare excepţională, datate între anii 1517-1945. Majoritatea acestora pot fi consultate în Sala de Lectură ” I.G. Bibicescu”, din Palatul Culturii „Teodor Costescu „, cele mai vechi, pentru a fi protejate şi conservate, fiind aduse la cunoştinţa publică doar în expoziţiile tematice lunare.

Politica