Hrisoavele atestă că Ion Oblemenco a văzut lumina vieții în Corabia într-o duminică, ora 4.00, în luna mai 1945, într-o zi considerată ghinionistă, 13. Ca o ironie a sorții, Oblemenco a murit tot într-o zi de duminică, 1 septembrie 1996, la Agadir (Maroc)… Alți doi fotbaliști cunoscuți s-au născut în această zi de 13 mai: golgheterul Titus Ozon (13 mai 1927 – 24 noiembrie 1996) și Mircea Irimescu, mijlocajul Craiovei Maxima (13 mai 1957, La mulți ani!). Oblemenco a fost coechipier cu amândoi: cu Ozon – în primul sezon al lui Nelu la Rapid (1963-1964), iar cu Mircea Irimescu, la Universitatea, în ediția 1976-1977.
Performanțe
Ca jucător: golgheter al Universității Craiova în nouă ediții, golgheter al campionatului României în patru ediții (1967, 1970, 1972, 1973), campion cu Știința în 1974, laureat al Cupei României 1977 (în acea ediție a Cupei, a evoluat sub culorile alb-albastre doar până în optimile competiției, ultimul meci al lui Oblemenco în formația „Campionei unei mari iubiri” fiind partida din cupă de la București, Universitatea – Jiul 3-0, 27 februarie 1977). Cu toate aceste performanțe, golgheterul României, Oblemenco, n-a evoluat în niciun meci oficial în naționala României, ci doar în partide amicale (și într-un turneu al unei selecționate naționale în Brazilia, el fiind golgheterul tricolorilor)!
Ca antrenor: titlul din 1980 (ca secund al lui Valentin Stănescu), primul event campionat-cupă al Universității, 1981 (ca antrenor principal). În cupele europene: calificarea Universității în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, ediția 1981-1982. După încheierea sezonului intern 1981-1982, Oblemenco a fost demis de organele de partid locale, deși echipa s-a clasat pe locul II în campionat.
După revoluție, în perioada 1991-1994 a îndeplinit mai multe funcții la Universitatea (director sportiv, antrenor principal, director tehnic). Ca performanțe: Cupa României 1993 (Oblemenco – director tehnic, Marian Bondrea – antrenor principal). Defăimat în ziarul local din Craiova (Cuvântul Libertății), Oblemenco a părăsit Bănia… În partea a doua a sezonului 1994-1995, a fost numit antrenor principal al echipei ARO Câmpulung Muscel (și Dobrin director tehnic!), iar în iunie 1995 a promovat echipa ARO în liga a II-a.
Mircea Lucescu: „Cu Oblemenco a început ascensiunea Universității Craiova în fotbalul nostru”
Revenind la cariera de fotbalist: Oblemenco a fost, ca junior, selecționat în naționala României, alături de tinerii momentului, printre care și Mircea Lucescu. Acum, la ora amintirilor, marele fotbalist și antrenor Mircea Lucescu l-a caracterizat astfel Oblemenco: „L-am cunoscut pe Nelu Oblemenco încă de la începuturile carierelor noastre de fotbaliști. Am fost colegi la echipa națională de juniori. Îmi amintesc de un turneu în Turcia și Grecia, la mijlocul anilor `60. În Grecia am jucat la Salonic, cu echipa mare a lui PAOK, am făcut un meci bun, chiar dacă ei jucau cu echipa de seniori; am pierdut cu 2-1, și cred că el a marcat golul nostru. Impresiona de atunci prin gabarit și prin forța șutului. Șutul foarte puternic și lovitura de cap au fost atuurile sale principale. A fost un tip de o calitate umană extraordinară. Un fotbalist de un fair-play desăvârșit. Am numai amintiri frumoase cu el, amintiri învăluite într-un respect aparte. De fapt, cred că Nelu nici nu a avut dușmani printre adversarii pe care i-a întâlnit. Îi trata și pe coechipieri, dar și pe adversari cu aceeași atitudine corectă”.
Mircea Lucescu a rememorat un episod din duelul fotbalistic dintre Universitatea și Dinamo: „Cu Oblemenco a început ascensiunea Universității Craiova în fotbalul nostru. A fost liderul și catalizatorul în teren al acelei echipe. Poate Deselnicu se mai apropia de el din acest punct de vedere. În anii 1973, 1974, 1975, Craiova și Dinamo se duelau pentru supremație. Îmi amintesc un meci pierdut de noi la Craiova cu 3-0, un meci în care eu am fost eliminat. „Fonfo” Niculescu mă tachinase mereu, iar la un moment dat m-a scuipat. Eu i-am dat o palmă. Ceilalți jucători olteni, cu ardoarea lor cunoscută, au sărit asupra mea. Cei care mi-au luat apărarea și au potolit spiritele au fost Oblemenco și Boc (e vorba de meciul Universitatea – Dinamo 3-0, 25 mai 1975, partidă în care Mircea Lucescu a primit cartonaș roșu pentru palma dată lui Victor Niculescu, iar FRF l-a „pedepsit” pe Lucescu cu… mustrare!, n.a.). În 1974, craiovenii chiar au câștigat titlul de campioni în luptă cu noi. În 1981, Universitatea a câștigat eventul campionat-cupă, cu Nelu antrenor principal. Va rămâne pentru totdeauna un simbol al Craiovei, așa cum va rămâne și Ilie Balaci. Doi mari fotbaliști, ambii din nefericire plecați mult prea devreme dintre noi”.
Emil Boroghină: „Oblemenco este un personaj al mitologiei olteneneşti”
Născut în Corabia, maestrul Emil Boroghină a fost vecin și prieten cu Oblemenco, i-a urmărit cariera fabuloasă de fotbalist: „Nelu a fost un luptător, o personalitate puternică, unul dintre acei jucători rari care pot trage o întreagă echipă după ei. Cu Oblemenco în teren ştiai că până în ultima clipă poate exista o şansă. El nu a fost numai un mare sportiv transformat în legendă, a fost şi un mare caracter, un Om generos, un mare prieten, o persoană incapabilă să se certe cu cineva din jur”.
Ce însemnă Oblemenco pentru istoria Universităţii Craiova, pentru istoria Cetăţii Băniei? La această întrebare, Emil Boroghină, printre altele, a spus: „El este fotbalistul/legendă. Ion Oblemenco nu este un simplu nume, el este un personaj al mitologiei olteneneşti. Oblemenco este pentru fotbal, ceea ce sunt Amza Pellea sau Tudor Gheorghe pentru spiritualitatea oltenească (…) Ce omagiu mai frumos i se poate aduce, ce monument mai trainic i se poate înălţa unui sportiv decât ca un stadion ca cel al Craiovei să-i poarte numele? (…) Important este că deşi Nelu nu mai este printre noi de aproape un sfert de veac, el este permanent prezent în inimile şi minţile noastre, ale tuturor, că numele lui este rostit în continuare cu cel mai mare respect şi că Oblemenco face parte dintre nestematele acestui spaţiu de poveste numit Oltenia”.
(Surse bibliografice și credite foto: volumul „Oblemenco, meciul cu viața” – de Ion Jianu, Editura de Sud, Craiova, 2009; studiu de caz lucrare licență „Oblemenco în presa vremii”, 2019, Cristina Cruceru)
