luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Spitalele din Oltenia, la judecată cu Hexi Pharma

 

Nu mai puțin de 11 spitale din Oltenia s-au constituit părți civile în procesul cu firma Hexi Pharma, pentru materialele de dezinfecție contrafăcute. Fiecare unitate spitalicească și-a calculat prejudiciul cauzat, sumele de bani fiind diferite. La nivel național, în acest proces, sunt implicate 132 de spitale publice și private, precum și servicii județene de ambulanță.

Primul termen al procesului cu Hexi Pharma a avut loc în data de 23 noiembrie, la Tribunalul București, cauza fiind declinată Judecătoriei Sectorului 5. Firma a fost trimisă în judecată, în iunie 2017, compania fiind acuzată de sute de infracțiuni după ce a livrat spitalelor din țară dezinfectanți îndoiți cu apă. În dosar mai sunt judecați directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 de acte materiale) și participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, precum și Mihai Leva, șef de producție al companiei, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) și complicitate la participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

Prejudicii de ordinul milioanelor de lei

Policlinica Buna Vestire Craiova

Spitalele din Oltenia s-au constituit și ele parte civilă în proces, prejudiciul total fiind de ordinul milioanelor de lei. Astfel, din județul Dolj, în proces cu Hexi Pharma sunt Spitalul Filantropia și Spitalul Județean Clinic de Urgență Craiova. Din județul Gorj sunt patru unități medicale (Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, Spitalul Orășenesc Sadu, Spitalul Orășenesc din Târgu Cărbunești și Spitalul Orășenesc Rovinari) și Serviciul Județean de Ambulanță Gorj. Serviciul Județean de Ambulanța Olt, Spitalul din Caracal, Spitalul de Psihiatrie Schitu-Greci și Spitalul Județean de Urgență Slatina sunt instituțiile din județul Olt, în timp ce din Vâlcea, pe lista respectivă, apare Spitalul Municipal „Costache Nicolescu” din Drăgășani. Județul Mehedinți nu apare cu niciun spital ca fiind parte civilă în proces.

Conform unor date furnizate de Agenţia pentru Agenda Digitală a României pentru hotnews.ro, anul trecut, după scandalul Hexi Pharma, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova se află pe locul doi în Top 20 al spitalelor cu cele mai mari achiziţii, în perioada 2009-2015. Unitatea sanitară a cheltuit 15.294.237 de lei pe astfel de produse. Pe locul I în acest top era Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, cu o sumă mai mult decât dublă: 32.453.697 de lei.  În acest top se mai regăseau Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, cu 1.991.479 lei. În ceea ce priveşte spitalele care au cumpărat produse de la Hexi Farma în perioada 2009-2015, firma clonă a Hexi Pharma, Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea era pe locul II într-un Top 14, cu suma de 259.142 de lei. Totodată, pe locul 7 se află Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cu 30.800 lei. Reamintim că spitalele din subordinea municipalităţii au cheltuit, în perioada 2012-2015, 1,5 milioane lei pe dezinfectanţi Hexi Pharma. Asta a reieşit în urma unui control desfăşurat de corpul de audit al primarului Craiovei la cele trei spitale.

Astfel, spitalele „Filantropia”, „Victor Babeş” şi cel de Neuropsihiatrie din Craiova au plătit, în perioada 2012-2015, dezinfectanţi de la firma Hexi Pharma în valoare de 1.555.774,30 lei. Câte patru produse de la această firmă au fost luate prin procedura de achiziţie directă, iar unele dintre spitale încă mai aveau de plătit sume de bani către firmă, la finele anului 2015. Acestea sunt, pe scurt, datele relevate în urma auditului desfăşurat de corpul de audit al primarului la cele trei spitale. Controlul a început în jurul datei de 10 mai şi a vizat toate procedurile de achiziţii şi tot ceea ce înseamnă contracte şi facturi.

La Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” a fost cumpărat dezinfectant Thor pentru dezinfecţia suprafeţelor şi a microaeroflorei, dezinfectant Suprasept, de nivel înalt, pentru instrumentar, dezinfectant chirurgical Clorhexin A pentru mâini şi tegument şi Clorhexin B, antiseptic şi dezinfectant pentru tegumente şi mucoase. După cum se arată în documentele rezultate în urma auditului, Spitalul „Filantropia” „în perioada anilor 2012-2015, a achiziţionat substanţe antiseptice şi dezinfectante de la Hexi Pharma Co. SRL în valoare totală de 971.947,30 lei şi a achitat suma de 921.495,70 lei, având, la data de 31.12.2015, de achitat o diferenţă în sumă totală de 135.060,80 lei”, se arată în documente.

În ceea ce priveşte Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş”, aici s-a cumpărat, pe lângă Thor şi Suprasept, săpun lichid cu dezinfectant Kalas, pentru mâini şi tegument, dar şi săpun dezinfectant preoperator Dexin. Valoarea totală a produselor cumpărate de la Hexi Pharma, în această unitate spitalicească, este de 376.191,20 lei, sumă pe care a şi achitat-o integral. La Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie au fost cumpărate, de asemenea, produsele Thor, Suprasept, Kalas şi Clorhexin B, în valoare totală de 250.529,60 lei. Din această sumă, la data de 31.12.2015, spitalul mai avea de achitat o diferenţă de 7.967 de lei.

Sute de cazuri de înșelăciune

Reamintim că procurorii au trimis în judecată SC Hexi Pharma CO SRL pentru: 340 de infracțiuni de înșelăciune, dintre care șapte având consecințe deosebit de grave; uz de fals (61 de acte materiale); pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. Directorul Flori Dinu a fost trimisă în judecată pentru: fals în înscrisuri sub semnătura privată (49 de acte materiale) și pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. La rândul său, Mihail Leva, director de producție, a fost trimis în judecată pentru fals în înscrisuri (33 de acte materiale).

 

Politica