luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Mehedinţi: Primarul Gheorgheci, condamnat cu suspendare şi dat afară din funcţie

Justiţia a decis: destituit din funcţia de primar şi condamnat la închisoare cu suspendare! Ionică Gheorgheci, primarul din comuna Godeanu, judeţul Mehedinţi, nu va mai fi primar şi nu va mai avea voie să ocupe o funcţie de primar pe o perioadă de 5 ani de zile. Acest lucru a fost hotărât de o instanţă de judecată care l-a condamnat definitiv pe Gheorgheci la 2 ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiuni de corupţie, mai exact obţinerea ilegală de fonduri nerambursabile de la APIA în cuantum de aproape 1,4 milioane de lei. În perioada imediat următoare, mai exact când hotărârea instanţei de judecată va sosi la Prefectura Mehedinţi, prefectul Nicolae Drăghiea va fi obligat de lege să dispună încetarea înainte de termen a mandatului de primar al lui Ionică Gheorgheci, după care să delege ca viceprimarul de acolo să preia atribuţiunile de primar până la alegeri. Surse judiciare din IPJMehedinţi ne-au spus că Ionică Gheorgheci a avut noroc cu carul că nu a ajuns la puşcărie. Însă cum norocul şi-l face omul cu mâna lui, Gheorgheci ,,a mers” pe procedura simplificată prevăzută de noul cod penal: şi-a recunoscut fapta şi a colaborat cu procurorii de la DNACraiova pentru aflarea adevărului. Căci în borcanul cu miere au băgat mâna şi alte persoane, inclusiv funcţionari din cadrul APIAMehedinţi.

Săptămâna trecută, în ziua de 26 ianuarie 2017 primarul din comuna Godeanu, judeţul Mehedinţi, Ionică Gheorgheci a fost condamnat la 2 ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare pentru obţinere ilegală de fonduri nerambursabile într-un dosar penal instrumentat de procurorii de la DNA Craiova. Hotărârea a fost pronunţată de magistraţii de la Curtea de Apel Craiova şi este definitivă. Instanţa a mai decis că Ionică Gheorgheci are interdicţie de a mai ocupa funcţia de primar pentru o perioadă cinci ani. Magistraţii au mai constatat că prejudiciul creat Ministerului Agriculturii a fost recuperat parţial, în limita valorii de 47.500 lei, primarul fiind obligat să plătească despăgubiri în cuantum de 1.379.483 lei.

Iată soluţia pe scurt a instanţei în acest dosar penal instrumentat de DNA Craiova :,,Admite apelurile, desfiinţează în parte sentinţa apelată, sub aspect penal şi civil şi, rejudecând: Descontopeşte pedepsele rezultante aplicate inculpatului Gheorgheci Ion în pedepsele componente pe care le repune în individualitate. În baza art. 386 C.pr.pen. schimbă încadrarea juridică din infracţiunile prev. de art. 18/ 1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, art. 244 alin. 1 şi 2 C.pen., art. 321 alin. 1 C.pen., art. 322 alin. 1 C.pen. şi art. 323 C.pen., fiecare cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. şi art. 5 C.pen. în infracţiunile prev. de: – o infracţiune prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (cinci acte materiale) şi art. 5 C.pen.; – o infracţiune prev. de art. 321 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (11 acte materiale) şi art. 5 C.pen.; – o infracţiune prev. de art. 322 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (21 acte materiale) şi art. 5 C.pen.; – o infracţiune prev. de art. 323 C.pen., cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (3 acte materiale) şi art. 5 C.pen. În baza art. 18 /1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. (cinci acte materiale), art. 5 C.pen., art. 19 din OUG nr. 43/2002 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul Gheorgheci Ion la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g – interdicţia de a ocupa funcţia de primar în cadrul unei unităţi administrativ teritoriale – C.pen. Aplică pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g – interdicţia de a ocupa funcţia de primar în cadrul unei unităţi administrativ teritoriale – C.pen. În baza art. 321 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (11 acte materiale), art. 5 C.pen., art. 19 din OUG nr. 43/2002 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 322 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (21 acte materiale), art. 5 C.pen., art. 19 din OUG nr. 43/2002 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 323 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.pen. (3 acte materiale), art. 5 C.pen., art. 19 din OUG nr. 43/2002 şi art. 396 alin. 10 C.pr.pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art. 38 alin. 1 – art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele principale aplicate în pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare la care se adaugă sporul de 10 luni, în total 2 ani şi 10 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 1 şi 5 C.pen. dispune ca inculpatul să execute alături de pedeapsa principală pedeapsa complementară cu durată de 5 ani şi pedeapsa accesorie, ambele constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi g – interdicţia de a ocupa funcţia de primar în cadrul unei unităţi administrativ teritoriale – C.pen. Menţine aplicarea art. 91- 96 C.pen. Constată încetată de drept măsura controlului judiciar faţă de inculpat la data pronunţării prezentei. Constată recuperat parţial prejudiciul în limita valorii de 47500 lei. Obligă inculpatul la plata a 1.379.483 lei despăgubiri către partea civilă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 26.01.2017. Document: Hotărâre  102/2017  din 26.01.2017”, se arată în soluţia dată de instanţa Curţii de Apel Craiova .

Policlinica Buna Vestire Craiova

Faptele

În anul 2015, primarul Ionică Gheorgheci a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova pentru că prin folosirea de documente false, a obţinut de la APIA – Centrul Judeţean Mehedinţi, în numele tatălui său, Ion Gheorgheci, fonduri nerambursabile din bugetul naţional şi bugetul Uniunii Europene, în valoare totală de 1.426.983,89 lei, pentru o suprafaţă de 198 de hectare.În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi Nuţica Gîdea, consilier la APIA Mehedinţi şi soţia primarului de la Bâlvăneşti (Mehedinţi), fără ajutorul căreia primarul de la Godeanu nu putea face toate aceste combinaţii.Contraserviciu pentru un comision de 35 la sută.Primarul nu putea obţine aceste fonduri fără complicitatea unui funcţionar public, iar procurorii au avut dovezi că acesta a fost ajutat de Nuţica Gîdea, cea care a  întocmit diverse documente şi i-a furnizat informaţii, “servicii” pentru care a primit aproximativ 35 % din totalul sumelor acordate, respectiv circa 500.000 lei. În acelaşi context,  femeia l-a determinat pe primarul comunei Godeanu să întocmească în fals o serie de înscrisuri.„Astfel, pe adeverinţele ce poartă ştampila Primăriei comunei Godeanu şi depuse de Gheorgheci Ion în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile, inculpata a făcut menţiuni nereale şi l-a determinat pe acesta din urmă să întocmească registrul agricol pentru perioada 2010-2014, document ţinut în paralel şi care conţine menţiuni necorespunzătoare adevărului, în vederea justificării suprafeţelor de teren pentru care au fost solicitate fonduri nerambursabile pe nedrept”, se arăta într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Verificările supracontrolului de la APIA au constatat neregulile

În anul 2014, cu ocazia efectuării unor verificări de către APIA – Direcţia antifraudă control intern şi supracontrol, Nuţica Gîdea l-a determinat şi ajutat pe Ionică Gheorgheci să întocmească 16 înscrisuri intitulate “Declaraţie” şi 5 înscrisuri intitulate „Chitanţă”, acte depuse ulterior la APIA. Documentele respective erau scrise de mână, din acestea reieşind că un număr de 5, respectiv 16 persoane i-ar fi vândut ori încredinţat utilizarea unor suprafeţe de teren, pe o perioadă nedeterminată. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin intermediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, s-a constituit parte civilă cu suma de 1.426.983,89 lei.

Politica