luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Grădina Botanică a fost inaugurată

Grădina Botanică din Craiova, preluată de primărie de la universitate pentru a o reabilita, a fost inaugurată, luni, în mod oficial. Aceasta a trecut prin numeroase schimbări, de la alei, mobilier şi până la spaţiile verzi. Totuşi, aceasta va rămâne o grădină botanică specifică, astfel încât accesul pe iarbă nu va fi permis. Autorităţile spun că ea va fi complet gata atunci când vor veni, printre altele, ultimele specii de plante necesare completării colecţiei grădinii, dar şi plăcuţele descripitive pentru plante.

IMG_20160919_105733

Grădina Botanică din Craiova, care a intrat în reabilitare în urmă cu mai bine de un an, a fost inaugurată oficial, luni. Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a explicat că lucrarea a reprezentat o provocare pentru angajaţii RAADPFL.

IMG_20160919_110446Grădina Botanică este deschisă publicului şi putem spune că, la ora actuală, ea poate fi vizitată în proporţie de 100%. Însă, mai sunt mici retuşuri de făcut, care nu se fac până la sfârşitul acestui an.

Policlinica Buna Vestire Craiova

A fost o provocare foarte mare pentru colegii de la RAADPFL care au plantat gazon peste tot şi au refăcut deluşoarele aşa cum erau ele în proiect. O veste proastă pentru craioveni este că ei nu vor putea să intre pe iarba din Grădina Botanică. Este, totuşi, o grădină botanică şi trebuie să respectăm specificul ei. Vestea bună este că în Parcul ‘Nicolae Romanescu’, unde va trebui să facem în curând recepţia, iar în această toamnă să ne apucăm de replantări, de pus gazon pe anumite porţiuni, poate şi flori pe altele, acolo în mod sigur li se va permite craiovenilor să calce pe iarbă”, a explicat Lia Olguţa Vasilescu.

Pistă cu tartan pentru cei ce fac jogging

IMG_20160919_105452Grădina nu este finalizată complet, pentru că este nevoie în continuare de mai multe specii de plante cerute de Universitatea din Craiova, care trebuie luate prin licitaţie publică. Totodată, în viitorul apropiat vor fi livrate şi montate şi plăcuţele descriptive care trebuie puse lângă plante.
Decolmatarea lacului din Grădina Botanică a fost şi ea o provocare, din cauza cantităţii mari de mâl. Conform primarului, angajaţii RAADPFL au scos, la decolmatare, circa 60 de remorci de mâl şi de plante care erau pe albia lacului. Un loc inedit îl reprezintă partea din spate a grădinii, unde există o insuliţă pe care a fost montat un foişor japonez construit tot de angajaţii RAADPFL. Aici vor fi aduse plante japoneze specifice. Mai mult, aleea care înconjoară insuliţa a fost acoperită cu tartan pentru a aduce mai mult confort celor care vin aici să alerge.

S-a făcut aici o pistă de alergare pentru că ne-am dat seamă că erau foarte mulţi craioveni care îşi doreau să alerge. Am preferat ca ei să facă asta doar în zona din spate, ca să nu îi deranjeze pe cei care vin să admire plantele sau să se plimbe cu copiii, cu cărucioarele”, a mai precizat primarul.

În cadrul Grădinii Botanice mai există şi un loc de joacă, însă acesta nu este încă pus la punct. „Tot căutăm care sunt cele mai bune variante de a face acest loc de joacă, dacă ne adresăm doar copiilor mici, adică sub zece ani, dacă ar trebui să ne adresăm tuturor categoriilor de public. Acolo am putea să punem nişte panouri de baschet sau nişte porţi de fotbal astfel încât să se joace atât copiii de vârste mai mari sau chiar şi adulţii. Încă discutăm acest lucru şi încercăm să ajungem la o discuţie şi cu Universitatea, ca să vedem ce preferă şi ei. Totodată, la podeţele de peste lac vor fi un fel de bare care să prezinte siguranţe, astfel încât să nu cadă copiii în lac. Probabil ele vor arăta precum cele din Parcul ‘Romanescu’”, a mai spus primarul.

IMG_20160919_105855

În ceea ce priveşte costurile reabilitării Grădinii Botanice, Lia Olguţa Vasilescu a precizat că nu s-a făcut un calcul exact, lucrarea fiind compusă din mai multe părţi.

Nu ştiu să vă spun cu exactitate, pentru că au fost achiziţii separate. Gardul l-am făcut cu cei de la RAADPFL, copiind modelul de gard de la Muzeul de Artă, pentru a ne aduce în aristocraţia vremurilor trecute din Craiova. De asemenea, a fost o licitaţie separată pentru tartan, pentru plante. Mai avem o parte din gard care trebuie refăcută, pentru că sumele alocate acestui an nu au fost suficiente, dar şi acolo va fi o surpriză plăcută pentru că va arăta foarte bine. Este tot un model pe care l-am ales împreună cu angajaţii RAADPFL şi care cred că va fi ceva cu totul şi cu totul special, ce nu există în România. Oricum, sunt sume diferite şi vreau să vă spun că, în proporţie de 90% s-a lucrat cu regia care este în subordinea primăriei. Doar pista de tartan este făcută printr-o achiziţie publică separată”, a conchis primarul. Partea de asfaltare a aleilor a fost realizată de societatea Delta ACM, cu care municipalitatea are un acord-cadru ce vizează acest gen de lucrări.

Cezar Spînu: „Grădina arată aşa cum ar fi trebuit să arate de mult”

La eveniment a fost prezent şi rectorul Universitătii din Craiova, prof.univ.dr. Cezar Spînu. Acesta a declarat că va trebui şi universitatea să refacă serele. „Am tot fost întrebat, în ultima perioadă, de protocolul acesta dintre primărie şi Universitatea din Craiova vizavi de Grădina Botanică. Eu zic că este un lucru bun, în baza acestui protocol, grădina a rămas tot una botanică, universitară, se va numi tot ‘Alexandru Buia’, că s-au pus tot felul de întrebări. Universitatea din Craiova rămâne în această grădină botanică prin serele pe care le are, vin studenţii, fac practică. E adevărat că va trebui să refacem serele, în viitorul apropiat o să reuşim să le dăm o faţă aşa cum trebuie, pentru că există un disconfort vizual între felul în care arată serele şi cel în care arată grădina. Colaborarea dintre primărie şi universitate este din ce în ce mai bună. Specialiştii noştri în peisagistică, de la Facultatea de Horticultură, lucrează foarte bine cu RAADPFL. Vom avea şi zone cu specii exotice. Grădina Botanică, într-adevăr, arată în acest moment aşa cum ar fi trebuit să arate de mult”, a spus rectorul Universităţii din Craiova.

Politica