luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

Lichidatorul judiciar condamnat la închisoare cu executare pentru şpagă, menținut în arest la domiciliu

Constantin Florescu, lichidatorul judiciar din Craiova, condamnat la 2 ani  şi 6 luni închisoare cu executare, după  ce a fost prins în flagrant în timp ce primea 1.000 de euro  şpagă  promiţând obţinerea unei soluţii favorabile într-un dosar de faliment, rămâne în arest la domiciliu. Decizia a fost luată, marți,  de magistraţii Curţii de Apel Craiova, cei care l-au plasat, în iulie, în arest la domiciliu. Bărbatul, dar  şi procurorii Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj au făcut apel împotriva sentinţei pronunţate pe fond, la Tribunalul Dolj, iar pe fond, judecarea apelului fiind amânată pentru 19 octombrie a.c..

Reamintim că, procurorii Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj au început cercetările în acest dosar pe 17 februarie a.c., după  ce o craioveancă  a depus plângere că  lichidatorul judiciar Constantin Florescu, de 61 de ani, din Craiova, i-a cerut prietenului său, administrator al unei societăţi comerciale, 30.000 de lei  şpagă. În schimbul sumei de bani, lichidatorul promisese că  îl va ajuta pe prietenul femeii „în cadrul procedurii falimentului, în sensul întocmirii unui raport care să  nu atragă  răspunderea patrimonială“. Anchetatorii au precizat că  era vorba de un dosar de faliment aflat pe rolul Tribunalului Dolj, în care Cabinetul Individual de Insolvenţă  Constantin Florescu se ocupa de lichidarea societăţii administrate de prietenul denunţătoarei, SC LU&LU SRL. În denunţ, femeia a povestit că, pe 22 ianuarie a.c., a avut loc o întâlnire la supermarket-ul Kaufland – Craioviţa Nouă, pe parcursul căreia Florescu i-a pretins prietenului ei suma de 10.000 lei. Întrucât, două  zile mai târziu, acesta urma să  plece din  ţară, lichidatorul i-a spus că  de remiterea sumei să  se ocupe femeia.  Ulterior, pe 18, respectiv 24 februarie, între denunţătoare  şi Florescu Constantin au avut loc două  întâlniri, pe parcursul cărora lichidatorul judiciar i-a pretins femeii suma de 3.000 euro, susţinând că1.000 euro din aceşti bani erau destinaţi magistratului judecător desemnat cu soluţionarea dosarului de faliment, pentru obţinerea unei decizii favorabile. În final, la ultima convorbire telefonică, cei doi au stabilit ca, vineri, 26 februarie a.c., la ora 11:00, să  se întâlnească  în parcarea magazinului Billa, din municipiul Craiova, pentru remiterea unei tranşe de 1.000 euro, astfel că  anchetatorii au pus la punct detaliile flagrantului.

În dimineaţa zilei de 26.02.2016, în jurul orelor 10:40, denunţătoarea (…) s-a deplasat în parcarea magazinului Billa, poziţionându-se în apropierea uşilor de acces în punctul comercial, iar după  circa cinci minute  şi-a făcut apariţia şi Florescu Constantin. Cei doi au purtat discuţii timp de circa 8-10 minute, perioadă  în care inculpatul i-a dat asigurări denunţătoarei că  o parte din suma pretinsă  anterior (1.000 euro)  va fi remisă  magistratului judecător de la Tribunalul Dolj, arătându-şi disponibilitatea de a completa cu banii proprii diferenţa, iar la finalul acestora denunţătoarea i-a remis lichidatorului Florescu Constantin suma de 1.000 euro, pe care acesta i-a introdus într-un  portmoneu, de culoare neagră, pe care l-a pus în buzunarul din spate,  partea dreaptă  al pantalonilor”, au reţinut procurorii în rechizitoriu. Inculpatul a fost reţinut pe 26 februarie, apoi arestat preventiv, măsura fiind prelungită  ulterior de instanţă. La jumătatea lunii martie, Florescu a fost trimis în judecată, dosarul înregistrându-se la Tribunalul Dolj, unde a intrat în procedura camerei preliminare. Pe 4 aprilie a.c., judecătorii au decis începerea procesului lui Constantin Florescu, acuzat de luare de mită  şi trafic de influenţă. Bărbatul a fost judecat în stare de arest preventiv, dosarul finalizându-se repede, întrucât inculpatul a recunoscut totul în faţa magistraţilor, cerând să  beneficieze de prevederile vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă. Astfel, vineri, 1 iulie a.c., a fost pronunţată sentinţa, bărbatul fiind condamnat la o pedeapsă  totală  de 2 ani  şi 6 luni închisoare cu executare  şi menţinut după  gratii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Atât inculpatul, cât  şi procurorii Parchetului de pe lângă  Tribunalul Dolj au declarat apel, care s-a înregistrat, pe 8 iulie a.c., la Curtea de Apel Craiova, iar, pe 21 iulie, magistrații au decis să  admită  cererea lichidatorului judiciar  şi să-i înlocuiască  arestrea preventivă  cu arestul la domiciliu:  „Admite cererea inculpatului. Înlocuieşte măsura arestării preventive luată  faţă  de inculpatul Florescu Constantin cu măsura arestului la domiciliu. Inculpatul Florescu Constantin are obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte, fărăpermisiunea organului judiciar în faţa căruia se află  cauza. Dispune punerea de îndată  în libertate a inculpatului Florescu Constantin de sub puterea mandatului de arestare numărul 16/2016 emis de Tribunalul Dolj – dacă  nu este arestat în altă  cauză. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată  în  şedintă  publică  azi 21.07.2016”, se arată  în hotărârea instanţei.

Marți, 13 septembrie a.c., Curtea de Apel l-a menţinut pe inculpat în arest la domiciliu, dându-i posibilitatea să părăsească locuința doar pentru a merge la medic, iar judecarea apelului a fost stabilită pentru 19 octombrie a.c.

 

Politica