luni, decembrie 23, 2024

Ultima ora

Sport

A sunat clopoţelul! Emoţii în prima zi de şcoală

Însoţiţi de părinţi şi cu braţele pline de flori, cei mai mici dintre şcolari s-au adunat, DSC03660luni dimineaţa, în curtea celor mai prestigioase colegii din Craiova, aşteptând curioşi să o cunoască pe doamna învăţătoare ce le va îndruma paşii, ani buni din viaţa lor. Dacă unii dintre ei alergau dintr-o parte în alta, altora emoţia li se citea pe chip. În spatele elevilor care au început un nou an şcolar, s-au aflat şi părinţi îngrijoraţi, la fel de emoţionaţi ca şi copiii lor. Fiecare nouă etapă din viaţa copilului va marca o noua etapă în viaţa părintelui, iar emoţiile şi teama de necunoscut au apărut atât la cei mici, cât şi la cei mari. Nici elevii din clasele mai mari nu au fost mai prejos. Emoţia reîntâlnirii şi bucuria de a povesti experienţele trăite de-a lungul verii i-a mobilizat şi i-a motivat să înceapă în forţă noul an şcolar.

Emoţia cea mai puternică au provocat-o însă bobocii. La Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti din Craiova, elevii au fost întâmpinaţi de directorul instituţiei de învăţământ, de inspectorul şcolar general al ISJ Dolj, de rectorul Universităţii din Craiova, dar şi de reprezentantul poliţiei locale.

DSC03568Am venit în această zi în faţa dumneavoastră cu bucurie, cu respect faţă de această instituţie de învăţământ, cea mai bună din judeţul nostru pentru că cele mai bune rezultate la olimpiadele şi concursurile şcolare precum şi la examenele naţionale, le-am avut de la dumneavoastră, motiv pentru care doresc să le mulţumesc cadrelor didactice şi să-i rog ca şi în continuare să obţinem împreună cu aceşti copii minunaţi rezultatele pe care ni le dorim cu toţii. Dragi copii, vreau să vă spun că voi sunteţi raţiunea noastră de a trăi, raţiunea noastră de a munci, ca dascăli şi sunt convinsă că şi a părinţilor voştri. Vreau să aveţi încredere în noi, în profesori, că vom fi alături de voi, că împreună vom da astăzi startul călătoriei spre cunoaştere şi spre devenire pentru că ceea ce veţi achiziţiona în aceşti ani de şcoală va rămâne pentru voi toată viaţa şi adultul de mâine se formează astăzi. Stimaţi părinţi, aveţi încredere în noi, fiţi alături de noi pentru că numai împreună putem să formăm aceşti copii şi să fim mândri de ei peste ani. Vreau să vă dorec succes în noul an şcolar şi să ne vedem cu bine la festivitatea de încheiere a acestui an şcolar în care să-i premiem pe cei mai buni. Succes!”, le-a transmis elevilor, Lavinia Craioveanu, inspector şcolar general, ISJ Dolj.

Cezar Spânu, rectorul Universităţii din Craiova le-a transmis elevilor gândurile sale pentru începutul de an şcolar.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Luna septembrie este luna marilor provocări în învăţământ atât pentru dumneavoastră cât şi pentru noi, cei care lucrăm la Universitatea din Craiova. În calitate de părinte şi de profesor vă doresc un an şcolar plin de succese, iar părinţilor şi profesorilor le urez putere şi înţelepciune pentru a putea să vă răspundă la provocările la care o să-i supuneţi”, a spus Cezar Spânu.

Și poliţia va fi alături de elevi şi va veghea ca activitatea lor să se desfăşoare în siguranţă.

Această zi ne oferă nouă, celor cu uniformă bleumarin, prilejul cel mai potrivit de a vă asigura că poliţia română este alături de voi, în slujba dumneavoastră, gata să intervină ori de câte ori este nevoie. Dragi elevi, suntem aici pentru voi, pentru a vă proteja. Stimaţi părinţi, ştim că viaţa în care trăim nu este uşoară, înseamnă îndeplinirea de obligaţii şi responsabilităţi, dar vă rugăm să înţelegeţi că singura motivaţie o reprezintă copiii, trebuie să le fiţi aproape, să-i înţelegeţi, să-i îndrumaţi în pregătirea lor în viaţă. Distinşi profesori, vă reamintim că pentru noi, siguranţa elevilor şi a dumneavoastră este o prioritate în activitatea noastră de zi cu zi”, a declarat Roşu Constantin, reprezentantul Poliţiei Locale.

Dan Mirea, absolvent al Colegiului Fraţii Buzeşti, câştigător al mai multor olimpiade internaţionale şi student la Cambridge a ţinut să le transmită elevilor un sfat pentru începutul de an şcolar.

Anul acesta ca şi anul trecut o să mă ocup de selecţia elevilor pentru olimpiada de lingvistică. Sunt reprezentantul elevilor români la Cambridge şi oricine doreşte să aplice sau are nevoie de mai multe informaţii poate să mă contacteze pe facebook. Vreau să dau un sfat, chiar dacă aveţi un drum pe care vreţi să-l urmaţi, un drum stabilit, să nu ignoraţi nici o altă posibilitate şi să vă urmaţi interesele şi pasiunile”, a spus Dan Mirea.

S-a pierdut Luca!

În prima zi de şcoală din acest an şcolar nu au lipsit nici peripeţiile. La Colegiul Naţional Elena Cuza, un băieţel de la clasa pregătitoare s-a pierdut în mulţime. Copilul a fost găsit, într-un final, după ce directoarea instituţiei le-a solicitat celor prezenţi, care poartă numele Luca, să vină spre scena amenajată.

DSC03698La festivitatea de deschidere a noului an şcolar de la Colegiul Naţional Elena Cuza a fost prezentă şi Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei şi absolventă a acestei unităţi de învăţământ.

Vreau să încep prin a vă felicita pentru că anul acesta Colegiul Naţional Elena Cuza este pe primul loc în judeţul Dolj ca rezultate la bacalaureat, asta înseamnă că aici se face carte şi să-i felicit şi pe absolvenţi dar şi pe profesorii care au făcut posibil acest procent extraordinar de bun obţinut şi vreau să le spun elevilor că în continuare Primăria Craiova va oferi burse, nu doar sociale, dar şi de merit şi de performanţă. Aproximativ 30% din populaţia şcolară a fost premiată până acum. Vrem să ne convingeţi că meritaţi mai mulţi să luaţi aceste burse de la Primărie, asta înseamnă să aveţi rezultate mai bune la învăţătură pentru că investiţia în educaţie este cea mai bună şi trebuie să fie cea mai consistentă. Și eu sunt puţin emţionată pentru că şi eu sunt elevă a acestui colegiu, am absolvit în 93 şi îmi pare bine să reîntâlnesc mulţi dintre foştii mei profesori. Vă urez un an şcolar de nota 10!”, a spus Olguţa Vasilescu.

De asemenea, printre cei prezenţi la deschiderea anului şcolar s-au numărat şi directoarea unităţii de învăţământ, Mirela Genoiu, viceprimarul Mihail Genoiu, consilierul local Radu Marinescu, dar şi inspectorul şcolar general Lavinia Craioveanu.

Îndemnul pe care îl adresez dumneavoastră, tuturor, este să veniţi la şcoală cu încredere, determinare şi respect. Este îndemnul pe care îl adresez având convingerea că şcoala reprezintă pentru toţi mediul în care ne formăm şi ne definim personalitatea. Pentru unii dintre voi ziua de azi înseamnă emoţia începutului, pentru alţii bucuria revederii. Fiţi încrezători, porniţi spre şcoală cu drag, gândiţi-vă că aici petreceţi mare parte din timpul vostru şi vă asigur că este un timp de calitate”, a spus Mirela Genoiu, directoarea Colegiului Naţional Elena Cuza.

La Colegiul Naţional Carol I, festivităţile de începere a noului an şcolar au debutat cu intonarea imnului naţional, iar un preot i-a sfinţit pe elevi pentru a le lumina minţile şi a avea parte de un an şcolar uşor.

Am venit cu deosebită emoţie la un Colegiu Naţional de Mare Tradiţie care s-a afirmat de-a lungul timpului prin valoarea absolvenţilor săi, Traian Demetrescu, Ilie Murgulescu, Titu Maiorescu, sunt doar câteva exemple de absolvenţi de aur ai Colegiului Naţional Carol I. Emoţiile mele sunt dublate de ipostaza de părinte al unei eleve a acestui prestigos colegiu şi de aceea mă încearcă sentimente de admiraţie, de recunoştiinţă şi de respect faţă de un corp profesoral de elită”, a precizat Simona Moise, subprefectul judeţului.

Reparaţii de 2.786.000 de lei, în şcoli

Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a precizat că pentru buna desfăşurare a cursurilor, au fost investite sume mari în reparaţia unităţilor de învăţământ. Numai pentru anul 2016 a fost alocată de la buget suma de 3.527.000.

Și anul acesta putem să spunem că începem pregătiţi noul an şcolar şi asta pentru că nicio unitate de învăţământ din Craiova nu are probleme cu autorizaţiile de funcţionare, în sensul că absolut toate au autorizaţiile sanitare şi doar patru nu au au autorizaţii ISU, dar asta nu însemnă că reprezintă un pericol pentru copii, pur şi simplu acolo s-au făcut investiţii şi sunt în curs de obţinere a autorizaţiilor de funcţionare sau mai este un caz special la Școala Gimnazială Lascăr Catargiu care a fost recepţionată în 2015 dar nu a fost emisă până acum autorizaţia ISU deoarece în vecinătatea incintei a fost construită o clădire care nu respectă distanţa prevăzută de normative faţă de clădirea grădiniţei şi în prezent este pe rol la Judecătoria Craiova. Celelalte structuri care nu au aceste autorizaţii sunt Școala Gimnazială Gheorghe Bibescu pentru structura Grădiniţa 35, ea a fost amenajată în curtea şcolii şi după schimbarea destinaţiei la respectivele încăperi, încă suntem în proceduri în derulare pentru a obţine această autorizaţie, la Grădiniţa Floarea Soarelui, deoarece în localul grădiniţei funcţionează şi o secţie a poliţiei locale, şi la Grădiniţa Eden pentru că s-a schimbat destinaţia, a fost achiziţionat localul de Primăria Municipiului Craiova şi primind o altă destinaţie trebuie făcute aceste formalităţi. Niciuna dintre ele nu prezintă pericol pentru copii, deci părinţii trebuie să stea liniştiţi. În ultimul an s-au făcut mai multe investiţii în unităţile de învăţământ şi mai multe reparaţii. În 2015 au fost executate reparaţii la unităţile de învăţământ, în valoare de 5.564.000 lei pe acordul cadru, dar în acelaşi timp a fost repartizată şi suma de 3.149.000 pentru efectuarea de reparaţii curente la instalaţii şi alte lucrări de reparaţii care nu au fost prinse în acordul cadru. După cum ştiţi, la fiecare început de an şcolar dăm şcolilor o sumă de bani care este la dispoziţia lor pentru tot felul de surprize neplăcute care pot să apară. Pentru anul trecut au fost cheltuiţi aproximativ 78% din banii respectivi, restul s-au întors la bugetul primăriei. În 2016 a fost alocată de la buget suma de 3.527.000 din care până la sfârşitul lui august, au fost executate reparaţii la unităţile de învăţământ în valoare de 2.786.000.

De asemenea, primarul a mai precizat că, anul acesta, se doreşte reabilitarea curţilor şcolilor, dar şi achiziţionarea de mobilier nou.

La Școala Gimnazială Sfântul Dumitru este singura şcoală din Craiova unde încă se mai învaţă în trei schimburi, după finalizarea investiţiei, în noiembrie, va intra în normalitate. Mai avem o problemă la Școala Gimnazială Sfântul Gheorghe, în perioada 2014-2016, şcoala a fost cuprinsă într-un program şi din această cauză nu s-au putut efectua lucrări de reparaţii la instalaţiile interioare, dar programul s-a anulat motiv pentru care am început efectuarea de reparaţii la construcţii. La Școala Gheorghe Bibescu, pentru structurile Școala Gimnazială 27 Popoveni şi pentru Grădiniţa 34 Popoveni sunt în faza de proiectare, reabilitare şi amenajarea de grupuri sanitare la şcoală şi construirea şi amenajarea de grupuri sanitare la grădiniţă. În prezent, cele două structuri au grupurile sanitare în curte, au fost refăcute, sunt în condiţii foarte bune, dar a fost extraordinar de dificil să găsim o variantă să ducem aceste toalete în interiorul şcolii şi a trebuit să fie o procedură separată. Anul acesta ne-am propus să începem reabilitarea curţilor şcolilor care nu sunt reabilitate de foarte mulţi ani şi începem din această toamnă o procedură de achiziţionare de mobilier nou în şcoli, catedre, table, bănci, scaune. În ultimele săptămâni, prin serviciul de corp-control, am trecut şi prin toate unităţile de învăţământ, nu sunt cazuri foarte grave, ceea ce a fost foarte grav am remediat în această vară. Am mai găsit iarba netăiată, mizerie, moloz prin curte şi le-am atras atenţia directorilor că este în sarcina lor să ţină curăţenia în şcoli”, a mai spus Olguţa Vasilescu.

 

Politica