Prefectul județului Dolj, prezent la marcarea celor doi ani de la înființarea Centrului de Limbă şi Cultură Poloneză din cadrul Universității din Craiova

Redactia

La doi ani de la înființarea Centrului de Limbă şi Cultură Poloneză din cadrul Universității din Craiova prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan, a participat la evenimentele organizate, în prezenţa Excelenţei Sale, Marcin Wilczek, Ambasadorul Republicii Polone în România.

„Sunt onorat să iau parte la evenimentele care marchează împlinirea a doi ani de la înfiinţarea Centrului de Limbă şi Cultură Poloneză din Craiova, care, cred eu că reprezintă încă o punte de legătură între regiunea Olteniei şi statul polonez. Cu domnul ambasador ne-am mai întâlnit şi în luna noiembrie a anului trecut, atunci când a venit la Craiova pentru a sărbători aici Ziua Naţională a Republicii Polone.

În aproape doi ani de când sunt prefectul judeţului Dolj am avut ocazia de cel puţin cinci ori să mă întâlnesc cu reprezentanţi ai guvernului polonez, am cunoscut doi ambasadori şi am văzut că dumnealor au o apreciere deosebită pentru că oraşul Craiova a fost o gazdă primitoare în perioada cea mai grea, cel de-al Doilea Război Mondial, atunci când şefii armatei poloneze au fost găzduiţi la Muzeul De Artă. Totodată, noi am apreciat foarte mult modul în care guvernul polonez a ţinut să marcheze cei 75 de ani de la izbucnirea celei de-a doua Conflagraţii Mondiale, trimiţând aici, la Craiova, o delegaţie impresionantă.

Am mai vorbit şi în trecut despre posibilitatea dezvoltării schimburilor economice, mai ales pentru regiunea noastră. Din datele statistice reiese că Polonia are o contribuţie importantă în acest moment în cadrul schimburilor economice cu România şi am fi deosebit de încântaţi dacă acestea şi-ar face simţită prezenţa şi aici, în regiunea Oltenia. De puţină vreme, în Craiova avem autobuze poloneze, de care craiovenii sunt mulţumiţi şi sper că după vizita la Fabrica de Avioane domnul ambasador va gândi pentru viitor o posibilitate de colaborare şi pe acest segment” a declarat prefectul judeţului Dolj, Nicolae Sorin Răducan. 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol