JUNIORI/ Severineni de elită

Redactia

CSS Drobeta şi-a asigurat matematic primul loc în seria a V-a a Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor republicani A. Elevii pregătiţi de Marian Brihac aveau nevoie de un singur punct, din ultimele două meciuri, pentru a fi siguri că nu mai pot fi depăşiţi în clasament, însă au rezolvat ecuaţia calificării în Liga Elitelor după jocul de sâmbătă, de la LPS Banatul Timişoara, pe care l-au câştigat într-o manieră categorică. După 1-1 la pauză, severinenii s-au impus cu scorul de 6-1. Ionuţ Coadă (20), Alexandru Saizu (50, 54), Laurenţiu Sărăcin (58, 73) şi Daniel Burincă (86) au fost marcatorii jocului la finalul căruia antrenorul de la CSS Drobeta a onorat pariul făcut cu elevii săi la începutul sezonului. Acesta a promis că dacă echipa va încheia campionatul pe primul loc, îşi va rade mustaţa pe care a purtat-o timp de 35 de ani! “Un nou meci reuşit al elevilor mei. E pentru prima dată când CSS Drobeta încheie sezonul pe primul loc şi asta nu poate decât să îmi dea încredere în această generaţie. Ne-am asigurat prezenţa în Liga Elitelor, însă nu se ştie dacă se va păstra actualul format şi sezonul viitor. FRF va lua o decizie în perioada următoare”, a spus Brihac. Acesta a mizat pe Iliescu – Văcuţă, Bălăceanu, Ciobanu, Cornea – Saizu, Dumangiu, Coadă, Cimpueru – Mangu şi Sărăcin, iar pe parcurs au mai intrat Gogoloiu – Paulescu, Băzăvan, Burincă şi Talpă. La juniori B, CSS Drobeta a fos învină cu 2-0 de LPS Banatul Timişoara şi a ratat prezenţa pe podium, indiferent de rezultatul din restanţa de miercuri, de la Sebeş.

Frontiera a confirmat doar la “B”

Pentru cealaltă reprezentantă a Mehedinţiului în Campionatul Naţional Republican, etapa de sâmbătă, în care a întâlnit Metalul Reşiţa, pe Municipalul severinean, a fost ultima din acest sezon. Miercuri, ASFC Fontiera Drobeta ar fi trebuit să întâlnească FC Caransebeş, echipă retrasă în iarnă din competiţie. În runda a XXVI-a, severinenii au fost surclasaţi de bănăneţi cu 14-0 la juniori A şi au încheiat campionatul pe ultimul loc. Frontiera s-a revanşat la juniori B, unde s-a impus cu 3-0, prin golurile lui Alin Dăescu (25), Alin Iacobescu (52) şi Remus Ţurai (70). Prin această victorie, elevii lui Florin Teodorescu au încheiat sezonul pe locul al IV-lea.

 

 

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol