duminică, octombrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Marian Calafeteanu: “Obiectivul nostru este să ajungem în finală”

Formaţia craioveană va debuta astăzi la faza zonală rezervată juniorilor C, fiind repartizată în zona 4, găzduită de Reşiţa. Trupa lui Calafeteanu va întâlni în primul duel chiar gruparea gazdă, CSM Şcolar Reşiţa, de la ora 14.00. Vineri, craiovenii vor da piept cu Electrica Timişoara, iar sâmbătă vor întâlni o altă grupare olteană, Pandurii Târgu Jiu, ambele meciuri urmând să se joace tot de la ora 14.00. Juniorii lui CSU au nevoie de victorii în toate cele trei partide pentru a fi siguri că, duminică, vor juca finala zonei, în compania câştigătoarei din cealaltă grupă, în care se vor lupta CSS Slatina, CSS Turnu Măgurele, CSM Râmnicu Vâlcea şi AS Unirea Tricolor Drobeta. La turneul semifinal, programat între 13 şi 17 iunie, se vor califica câştigătoarele celor opt zone, care mai departe vor fi împărţite în două grupe de câte patru echipe, iar câştigătoarele celor două grupe se vor lupta pentru titlul naţional. Antrenorul juniorilor C de la CSU Craiova este foarte încrezător în şansele echipei sale de a se califica la turneul semifinal şi nu concepe ca elevii săi să nu se claseze pe prima poziţie la turneul zonal. Mai mult, Marian Calafeteanu se gândeşte la disputarea finalei, iar astfel să depăşească performanţa pe care juniorii B au înregistrat-o în acest an, cucerind bronzul naţional. „Echipele, în afară de Pandurii, nu le cunosc, dar ţinând cont că totuşi este un turneu zonal şi sunt prezente echipele cele mai bune din opt judeţe, va fi un nivel destul de ridicat. Dar nu îmi fac probleme în privinţa turneului zonal, noi la Reşiţa ne vom pregăti pentru turneul semifinal. Am încredere în copiii mei şi nu îmi fac griji că nu ne vom califica. Am demonstrat că formăm o trupă valoroasă în mai, când am câștigat cel mai puternic turneu organizat în țară, de Academia lui Hagi. Îmi doresc ca băieții să dea dovadă de aceeași concentrare pe care au arătat-o de-a lungul sezonului și sunt convins că nu vom lăsa loc de surprize la Reșița. Obiectivul nostru este să jucăm finala, să luptăm pentru titlul naţional”, a declarat Marian Calafeteanu, tehnicianul grupei de juniori C de la CSU Craiova. La turneul zonal, Marian Calafeteanu se va baza pe următorii jucători: portari – Cătălin Costoaie, Andrei Bobonete; jucători de câmp – Vladimir Screciu, Sorin Sima, Leonardo Mitruscsak, Hristos Vadasis, Viorel Zbona, Cosmin Cojocaru, Marian Șerban, Alexandru Olteanu, Vlad Rezeanu, Alexandru Gîrbiță, Raul Constantinescu, Alexandru Baciu, Andrei Dobre, Alexandru Grigorașcu, Adrian Nichifor, David Stăiculescu, Valntin Mihăilă.

 

Elevii lui Calafeteanu s-au „încălzit” la zona juniorilor B1

 

Desfăşurat în Bănie, pe terenurile de antrenament din cadrul complexului „Ion Oblemenco”, turneul zonal al juniorilor B1 a găsit în prim-plan gruparea lui Marian Calafeteanu, de juniori C, care prin participarea la această întrecere s-a pregătit pentru turneul zonal rezervat vârstei lor. În ciuda diferenţei de vârstă, craiovenii au fost invincibili, terminând turneul fără niciun gol primit şi cu 14 goluri înscrise. Elevii lui Calafeteanu au trecut, pe rând, de Metalul Peretu(6-0), Gib Mihăescu Drăgăşani(2-0) şi CSS Slatina(6-0), clasându-se pe prima poziţie a grupei. Astfel, juniorii craioveni s-au calificat în semifinalele naţionale, unde vor întâlni Unirea Sânnicolau Mare, pe 7, respectiv 12 iunie. În această fază va participa cel mai probabil grupa lui Mugurel Guşatu, cea care a evoluat şi la nivel judeţean la această categorie de vârstă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Juniorii D n-au reuşit să treacă de zonă

 

La juniori D, Craiova nu va avea nicio reprezentantă mai sus de turneul zonal. Atât CSU Craiova, cât şi Dinamyk Craiova, n-au putut să iasă învingătoare de la faza zonală şi astfel să obţină calificare pentru turneul semifinal. Juniorii de la CSU au ratat de puţin accederea în faza următoare, fiind învinsă în finala zonei de SCM Argeşul Piteşti, scor 2-0, după ce trecuse în prealabil de grupe şi semifinale, înregistrând o remiză albă în faţa lui CSM Râmnicu Vâlcea şi victorii împotriva lui CSS Turnu Măgurele(7-1) şi ACS Poli Timişoara(5-0). De cealaltă parte, Dinamyk Craiova n-a reuşit niciun rezultat pozitiv în zona 4, bifând trei eşecuri împotriva lui LPS Banatul Timişoara(4-1), UTA Bătrâna Doamnă(4-1) şi Pandurii Târgu Jiu(2-1).

 

 

Politica