Clădirea fostului cinematograf Dacia din centrul oraşului Târgu Jiu va fi transformată în spaţiu comercial.
Clădirea a fost cumpărată în anul 2006 cu suma de circa 3,7 milioane lei de omul de afaceri Nicolae Sarcină, cel care deţine în mai multe judeţe din ţară lanţul de magazine Succes, în urma unei licitaţii la care au fost cinci participanţi, dintre care două companii multinaţionale. De la momentul preluării imobilului, proprietarul nu a efectuat nicio lucrare de reabilitare, construcţia degradându-se în timp, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al primăriei Târgu Jiu, Lavinia Truşcă.
Aceasta a arătat că proprietarul imobilului a solicitat municipalităţii avizele necesare pentru transformarea clădirii în spaţiu comercial.
"Primăria Târgu Jiu a primit o solicitare din partea proprietarului privind obţinerea unui certificat de urbanism în care se cere schimbarea de destinaţie a clădirii din cinematograf în spaţiu comercial. Acum urmează ca proprietarul să obţină restul avizelor ce se impun", a spus Lavinia Truşcă.
Autorităţile judeţene au preluat imobilul în anul 2003, cu tot cu teren. Ulterior, din lipsa fondurilor pentru reabilitare au luat decizia vânzării cinematografului.
sursa foto: gorj-press.ro