Săptămânalul satiric francez Charlie Hebdo a primit donații de circa 4,3 milioane de euro. Donația vine în urma atentatului căruia i-a fost țintă în luna ianuarie, a anunțat luni conducerea publicației, precizând că întreaga sumă va fi cedată victimelor, transmite AFP.
Suma, care provine de la 36.000 de donatori din 84 de țări, va fi depusă la o instituție financiară publică, Casa Franceză de Depuneri.
"Distribuirea acestor donații va fi încredințată unei comisii de înțelepți a cărei desemnare am solicitat-o ministrului justiției", au precizat desenatorul Riss, noul director al publicației, și Eric Portheault, director financiar și unul dintre acționari, relatează mediafax.ro.
Charlie Hebdo a fost la 7 ianuarie ținta primului dintre atentatele jihadiste de la Paris, în care au fost ucise 12 persoane, printre care mai mulți caricaturiști-vedetă, Revista franceză este de câteva săptămâni scena unor conflicte interne.
Cincisprezece dintre cei 20 de angajați au cerut în aprilie o nouă conducere și un statut de ''acționari salariați cu parte egală'', contestând utilizarea fondurilor primite începând din ianuarie.
Publicația Charlie Hebdo este deținută în prezent în procent de 40% de părinții fostului redactor-șef Charb, ucis în atacul din 7 ianuarie, tot 40% din acțiuni revenindu-i lui Riss. Restul de 20% se află în posesia directorului financiar Eric Portheault.