Reglementări Taxe şi Impozite

Redactia
2 Min Read

Pentru o corectă informare a opiniei publice privind încasarea amenzilor contravenţionale achitate în 48 de ore, Direcţia Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Municipiului Craiova face următoarele precizări :
În conformitate cu prevederile art.1 din  Ordonanţa de urgenţă nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, s-a reglementat cadrul legal de stabilire şi încasare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, astfel:

Art. 1. 1. Începând cu data de 1 iulie 2005, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc şi se reflectă în contabilitate în monedă nouă, la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin rotunjire la un leu pentru fracţiunile de peste 50 de bani inclusiv şi prin neglijarea fracţiunilor de până la 49 de bani inclusiv. Prevederile art. 82 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

Contribuabilii care doresc  alte  informaţii privind stabilirea şi încasarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat se pot adresa Primăriei Municipiului Craiova,  depunând o petiţie în baza Legii nr. 544 din 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Share This Article