Hoţii care au furat 110 milioane dintr-o casă, prinşi

Redactia
1 Min Read

Poliţia Mehedinţi a reuşit să prindă rapid pe  hoţii care au sustras 11.000 lei dintr-o locuinţă din Vânju Mare . Este vorba de doi minori de 14 ani şi 16 ani. La data de 29.03.2015, ora 17:00, poliţiştii oraşului Vânju Mare au fost sesizaţi de o persoană de 55 ani, din localitate, despre faptul că, în perioada 24.03-29.03.2015, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa şi au sustras suma de 11.000 lei aflaţi într-un sertar din dormitor.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă a Poliţiei oraşului Vânju Mare care, în urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, au identificat persoanele bănuite ca fiind doi minori de 14, respectiv 16 ani, ambii din localitatea Vânju Mare, judeţul Mehedinţi. Se continuă cercetările în vederea recuperării prejudiciului.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228-229, alin. 1, lit.d) din Codul Penal.

Share This Article