2 milioane de lei, pentru deşeurile din Vânju Mare

Redactia

Puiu Gagea, viceprimarul din Vânju Mare, a declarat pentru AGERPRES că au început lucrările de modernizare a infrastructurii de colectare a deşeurilor menajere. Aceste lucrări au loc în cadrul proiectului care va fi dezvoltat în zona de sud a judeţului Mehedinţi.
Potrivit acestuia, două milioane de lei, sumă nerambursabilă vor fi alocate pentru acest proiect. Banii vor fi gestionaţi de Asociaţia de dezvoltare intercomunitară pentru salubrizare, asociaţie înfiinţată şi cu sprijinul Primăriei Vânju Mare.

A început execuţia staţiei de colectare în suprafaţă de 5.630 metri pătraţi. Capacitatea acesteia va fi de 15.000 tone/anual de deşeuri. De această investiţie vor beneficia 67.000 locuitori din localităţile situate în jurul oraşului.
A declarat Puiu Ganea

Primarul din Vânju Mare a explicat că execuţia platformei de colectare a deşeurilor este parte componentă a proiectului implementat de Consiliul Judeţean pentru întregul teritoriu – “Sistem integrat de management al deşeurilor solide în judeţul Mehedinţi”. Acest proiect de salubrizare primeşte şi o cofinanţare de la Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, iar valoarea nerambursabilă este de 72.620.476 lei, din Fondul European de Dezvoltare Regională.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol