Spectacol de muzică religioasă la Slatina

Redactia

Cu doar o lună înainte de Paşti, pe esplanada Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor, Consiliul Judeţean Olt prin Ansamblul “ Doina Oltului “ şi primăria municipiului oltean au organizat un spectacol cu caracter religios.
Spectacolul s-a intitulat: „Hristos a înviat” cei prezenţi la eveniment s-au delectat cu muzică religioasă interpretată de mai multe formaţii şi solişti consacraţi: solista de muzică populară Mariana Anghel, Ionuţ Fulea, grupul cameral instrumental “ CANTOS “, dirijat de maestrul Petrişor Varga şi grupul vocal “ ANGHELIOS “.

Trebuie spus că este o premieră când în Slatina are loc un astfel de eveniment, la care, conform celor declarate de organizatori au participat câteva sute de preoţi şi enoriai din judeţ.
Scopul evenimentului este acela de aduce în mintea şi sufletul slătinenilor marea sărbătoare a creştinătăţii, bucuria Învierii Domnului.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol