Buleică: «Trebuie să tragem de noi, să ne autodepăşim»

Redactia
Gorjenii se antrenează din greu în cantonamentul de la Izvorani. Edi Iordănescu împreună cu restul staff-ului tehnic, îi pun la muncă pe fotbalişti, antrenamentele fiind severe. Însă jucătorii nu se plâng. 
Dimpotrivă, aceştia sunt dispuşi să depună efort, să „tragă” de ei până la ultima suflare, într-un cuvânt să se autodepăşească. După ce Paul Anton şi Mihai Roman au oferit impresii din „sânul” stagiului de pregătire, a venit rândul lui Alin Buleică să îşi prezinte părerile despre cantonamentul de la Izvorani şi returul sezonului, pentru site-ul oficial al clubului gorjean. 
 
Nu avem decât să tragem de noi, să ne autodepăşim şi să încercăm să ne pregătim foarte bine. Este frig, dar avem condiţii bune aici. Cred că este bine că am venit aici şi nu am plecat afară, ar fi fost şi drumul şi mai multe zile pierdute. Este puţin diferit cu noul antrenor pentru că vine cu ceva nou, încercăm să ne învăţăm cu tot ce ne cere şi cum am mai spus, să ne autodepăşim, avem un sezon foarte greu, am început prost şi încercăm să terminăm cât mai bine.
Alin Bulică, conform panduriics.ro
 
Un loc în top 10 l-ar mulţumi pe Buleică 
 
Mijlocaşul a afirmat că pentru a doua jumătate a campionatului şi-ar dori ca Pandurii să ocupe un loc în primele zece echipe ale Ligii I. 
 
Încercăm să terminăm între primele echipe, acolo a şi fost obiectivul nostru, poate nu mai putem să ajungem în primele 6, dar eu zic că în primele 10 putem să terminăm. Încercăm să ne facem jocul iar când se va ivi oportunitatea să urcăm în clasament, să profităm.
A mai spus jucătorul pandur
 
Ca o dorinţă proprie pentru returul de campionat, Buleică vrea să prindă mai multe minute şi să marcheze mai multe goluri decât în tur. 
 
Mi-aş dori să joc mai mult decât am făcut-o în acest tur, să am evoluţii bune şi să marchez cât mai multe goluri. Chiar dacă nu joci foarte bine, golurile atrag o anumită atenţie.
A încheiat Buleică 
 
Acesta a marcat trei goluri în 16 meciuri disputate în Liga I şi un gol în cele două apariţii în Cupa Ligii. 
Gorjenii se pregătesc de patru zile la Izovarni, mai având de „suportat” încă şase zile de „chin”.
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol