Cele două unităţi de jandarmi din judeţul Dolj, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj şi Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, şi-au prezentat, ieri, bilanţul activităţilor derulate în 2014. Şedinţa de evaluare a avut loc în prezenţa prefectului de Dolj, a primarului Craiovei şi a generalului de brigadă dr. Ovidiu Vasilică – prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române şi şef al Statului Major. Au mai luat parte Aurel Dincă – administrator public al judeţului Dolj, comisar şef dr. Constantin Nicolescu – inspector şef I.P.J. Dolj, magistrat Constantin Lăloianu – procuror general Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor cu care cele două unităţi de jandarmi colaborează/cooperează.
După prezentarea materialelor de bilanţ de către comandanţii celor două unităţi de jandarmi, gl. bg. dr. Constantin Florea – IJJ Dolj şi gl. bg. Marin Andreiana – GJMb Craiova, participanţii la activitate au fost invitaţi să adreseze câteva cuvinte, care să reliefeze activitatea jandarmilor din perioada analizată.
Este o onoare să mă aflu astăzi alături de aceste două instituţii emblematice ale judeţului Dolj şi ale ţării – Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dolj. În calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu, doresc să felicit profesioniştii de înaltă clasă din aceste două unităţi de jandarmi şi, totodată, să-mi exprim aprecierile pentru profesionalismul şi munca desfăşurată în anul 2014. Potrivit ultimelor sondaje de opinie, care reliefează încrederea populaţiei în instituţiile statului, Jandarmeria Română este poziţionată pe primele locuri. Acesta este un lucru deosebit de important pentru noi, şi se datorează eforturilor depuse zilnic de jandarmii doljeni, pe linia asigurării climatului normal de ordine şi siguranţă publică. Apreciez că activitatea jandarmilor doljeni a fost una pozitivă, contribuind astfel, alături de celelalte instituţii abilitate, la apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, la întărirea climatului de ordine şi siguranţă publică, la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional şi la creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, pe întreg cuprinsul judeţului Dolj. De asemenea, doresc să remarc spiritul civic de care jandarmii doljeni dau dovadă, implicându-se activ în diverse acţiuni cu caracter social – campanii de donare de sânge, strângeri de cadouri pentru persoanele ce provin din categorii sociale defavorizate, cinstirea eroilor etc…Vă mulţumesc pentru activitatea pe care aţi desfăşurat-o şi, în numele meu şi al Instituţiei Prefectului Judeţului Dolj, vă felicit şi doresc să asigur comanda Jandarmeriei Române că, pe plan local, există o colaborare strânsă între instituţiile noastre în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate în comun. Vă doresc un an cât mai bun!
Prefectul judeţului Dolj, Sorin Răducan
Anul 2014, privit prin prisma evenimentelor, nu a semănat nici cu anul 2013, nici cu anul 2012. A fost un an cu multe activităţi cultural – artistice, dar şi un an electoral, care din punct de vedere al celor două unităţi de jandarmi a fost gestionat în condiţii foarte bune. Colaborarea Primăriei municipiului Craiova cu cele două unităţi de jandarmi este una continuă, chiar începutul acestui an regăsind aceste instituţii într-un efort comun pentru crearea unui climat optim de siguranţă cetăţenilor municipiului Craiova, misiunea fiind una destul de dificilă, raportându-ne la temperaturile foarte scăzute. Ne pregătim pentru ca oraşul nostru să devină „Capitală Culturală Europeană”, în acest sens, toate instituţiile cu atribuţii în domeniul ordinii publice, cât şi Primăria, trebuie să îşi consolideze acţiunile pentru creşterea permanentă a gradului de siguranţă a cetăţeanului…… Sunt foarte mulţumită de activitatea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj şi Grupării de Jandarmi Mobile Craiova şi am speranţa că personalul acestor două instituţii va participa la activităţile cultural artistice organizate de Primărie, nu doar prin prisma serviciului ci şi ca simpli membri ai comunităţii noastre.
Edilul şef al urbei, Olguţa Vasilescu
Aurel Dincă a prezentat mesajul preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa:
Doresc să vă adresez sincere felicitări pentru faptul că, în spiritul adevăratei tradiţii pe care aţi instaurat-o, v-aţi adus şi în anul care tocmai s-a încheiat o contribuţie notabilă la menţinerea unui climat de linişte în beneficiul comunităţii, prin asigurarea ordinii şi siguranţei publice. Prin tot ceea ce faceţi, prin responsabilitatea şi operativitatea cu care răspundeţi de fiecare dată când este necesară intervenţia dumneavoastră, prin profesionalismul dovedit în fiecare misiune şi modul în care vă onoraţi uniforma reuşiţi să păstraţi Jandarmeria ca un reper al încrederii şi respectului în rândul semenilor. Consiliul Judeţean îşi exprimă deplina apreciere pentru activitatea echipelor de comandă şi a cadrelor operative ale celor două instituţii emblematice pentru Craiova şi judeţul Dolj şi vă asigură că va rămâne un partener solid, deschis colaborării.
La final, gl. bg. dr. Ovidiu Vasilică – prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române şi şef al Statului Major, a făcut aprecieri pozitive faţă de activitatea desfăşurată de cele două unităţi în anul 2014 şi a prezentat cele mai importante direcţii de acţiune ale instituţiei pentru anul 2015.
Obiectivul primordial al celor două unităţi, în anul 2014, l-a constituit îndeplinirea misiunilor specifice date în competenţă, în condiţiile utilizării efectivelor şi mijloacelor într-un raport optim cost – eficienţă şi asigurării intervenţiei operative în sprijinul comunităţilor locale. Asigurarea/restabilirea ordinii publice, ca misiune fundamentală a Jandarmeriei Române, a presupus eforturi deosebite din partea personalului celor două unităţi în scopul asigurării unui climat de ordine şi linişte publică în zona de responsabilitate teritorială. Astfel, în contextul unui an marcat de multiple evenimente sportive, cultural-artistice, de natură sindicală, jandarmii doljeni au fost la datorie reuşind, împreună cu celelalte structuri din cadrul M.A.I., să asigure condiţiile necesare desfăşurării în deplină siguranţă a vieţii publice în judeţul Dolj şi la nivelul celorlalte 6 judeţe din sudul ţării. În acest sens apreciem modul în care populaţia a înţeles să îşi manifeste drepturile şi libertăţile cetăţeneşti în cadrul juridic existent. Paza şi protecţia infrastructurilor critice este un alt domeniu important în activitatea jandarmilor doljeni. Ca element de referinţă în această perioadă, datorită modului exemplar în care jandarmii au îndeplinit misiunile, nu au fost încercări de penetrare a acestora ori alte evenimente deosebite care să expună la riscuri siguranţa obiectivelor respective. O prioritate permanentă a celor două unităţi de jandarmi a constituit-o participarea în sprijinul colegilor din IPJ Dolj la menţinerea ordinii publice atât în municipiul Craiova cât şi în judeţ, jandarmii având o contribuţie deosebită la menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică în mediul public, cu preponderenţă în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar, a instituţiilor publice, a locurilor de agrement sau în alte locaţii în care cetăţenii îşi desfăşoară activităţile zilnice, aspect reliefat de faptul că, de la an la an, indicatorii ne prezintă o îmbunătăţire semnificativă a climatului de ordine publică în judeţ. Evidenţiem faptul că jandarmii doljeni au participat la o multitudine de alte misiuni cum ar fi: sprijinirea executorilor judecătoreşti în punerea în executare a unor decizii ale instanţelor judecătoreşti definitive şi irevocabile şi investite cu titluri executorii, nefiind constatate evenimente deosebite cu această ocazie; îndeplinirea dispoziţiilor instanţelor de judecată materializate în mandate de aducere, acestea fiind executate în totalitate; participarea la acţiuni organizate de structuri specializate sub coordonarea procurorilor DIICOT, pentru combaterea criminalităţii organizate; participarea la acţiuni organizate de Serviciul pentru Imigrări Dolj pentru combaterea imigraţiei ilegale, rezultatele fiind evidente, având ca rezultantă directă îmbunătăţirea climatului de ordine şi siguranţă publică; sprijinul permanent pe care cele două unităţi îl acordă autorităţilor publice locale în desfăşurarea activităţilor specifice acestora. De asemenea, personalul celor două unităţi s-a implicat activ şi în organizarea şi coordonarea activităţilor cu caracter preventiv – educaţional în instituţiile de învăţământ preuniversitar din municipiul Craiova şi judeţul Dolj.
Au transmis reprezentanţii Jandarmeriei doljene