Accident rutier mortal în Olt

Redactia
Pompierii Gărzii Vişina au intervenit în week-end în comuna olteană Studina la un accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism. Accidentul s-a soldat cu o victimă decedată şi o alta cu traumatisme severe.  
 
Militarii s-au deplasat la locul solicitării cu o autospecială de stingere, prevăzută cu accesorii pentru descarcerare şi un echipaj SMURD, iar în sprijinul pompierilor a venit şi o ambulanţă cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. La sosirea forţelor de intervenţie, autoturismul se afla răsturnat în pârâul Studina, la aproximativ 25 de metri de carosabil, nivelul apei fiind de circa 30  cm. Cele două victime au fost găsite în afara autoturismului avariat, fiind extrase din acesta de ceilalţi participanţi la trafic.
A declarat plutonier major Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt
 
Potrivit lui Alin Băsăşteanu, şoferul autoturismului, în vârstă de 58 de ani a fost găsit inconştient, cu traumatism cerebral acut deschis şi stare comatoasă, fiind transportat de urgenţă la UPU Craiova. 
Pentru pasagerul din dreapta-faţă, în vârstă de 60 de ani a fost prea târziu, acesta fiind declarat decedat de medicul de pe ambulanţă. 
 
Pasagerul de pe scaunul din dreapta-faţă, în vârstă de 60 de ani, a fost găsit inconştient, în stop cardio-repirator, motiv pentru care au fost început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, cu toate eforturile depus de pompierii SMURD şi personalul de SJA, bărbatul nu a răspuns manevrelor specifice executate mai bine de 30 de minute şi a fost declarat decedat de medicul de pe ambulanţă.
A mai spus Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol