Aşteptări mari, rezultate dezarmante

Redactia
3 Min Read
Au existat speranţe şi atitudini optimiste înainte de startul sezonului pentru echipa din Râmnicu Vâlcea, însă totul s-a năruit după ce s-au tras concluziile la finalul meciurilor din toamnă. 
Poziţionaţi în afara play-off-ului, “municipalii” au o linie de clasament firavă care cumulează un total de 17 puncte, obţinut din cele trei victorii şi opt remize, şi un golaveraj negativ, cu 11 goluri la activ şi 12 la pasiv. “Aventura” din acest sezon pentru vâlceni a început cu o remiză pe terenul nou-promovaţilor de la Şoimii Pâncota. Un rezultat ce anunţa haosul de mai târziu.
 
Etapa a doua a fost la fel de productivă ca runda inaugurală, iar trupa din “Zăvoi” se aflase în faţa celui de-al doilea rezultat de egalitate, de data aceasta scorul fiind unul alb. Semne de îmbunătăţire au început să apară în jocul trei, când vâlcenii au cunoscut prima victorie din acest sezon, impunându-se pe teren propriu cu 1-0 în faţa unui adversar redutabil, actualul lider ACS Poli Timişoara. Însă şirul de victorii nu avea să fie continuat de către “municipali”, înfrângerea revenind odată cu partida de pe « Valea Domanului », pierdută cu scorul de 2-0, împotriva rivalei  Metalul Reşiţa. 
Policlinica Buna Vestire Craiova
 
A urmat o serie de patru remize albe, “acasă” cu Bihor, în deplasare la Satu Mare, pe teren propriu cu Slatina şi “afară” la Târlungeni. O perioadă de secetă pentru gruparea vâlceană, în care golul a refuzat să apară. Al doilea succes din campionat  a sosit contra lui FC Caransebeş şi a fost unul “dulce”. Vâlcenii s-au impus cu 4-1 în etapa a IX-a, revitalizând într-o anumită măsură jocul şi moralul echipei. După ce a luat o pauză în runda a X-a, numărul de echipe din seria a II-a fiind unul impar, CSM Râmnicu Vâlcea a clacat în ultima partidă a turului, în compania echipei  Fortuna, care a câştigat la limită în “Zăvoi”. 
 
În cele cinci jocuri din mini-returul disputat în lunile noiembrie şi decembrie, vâlcenii au învins o singură dată, luându-şi “revanşa” în faţa “şoimilor” din Pâncota. În rest, aceştia au fost înfrânţi la Mioveni(2-1), au remizat pe terenul liderului Poli Timişoara(0-0) şi “acasă” cu Metalul Reşiţa(2-2), în timp ce în ultimul meci din 2014 au fost răpuşi pe teren străin de către Bihor Oradea. 
 
Astfel, speranţele pentru promovare încep să se stingă, iar dacă nu îşi vor revizui comportamentul pe iarbă, vâlcenii riscă chiar să nu prindă un loc în play-off, ceea ce ar fi destul de grav având în vedere banii investiţi la echipă şi valoarea lotului. În toamnă, echipa din “Zăvoi” a fost pregătită de doi tehnicieni, Erik Lincar în prima parte şi Alex Pelici spre sfârşitul campionatului. Până acum, niciunul dintre cei doi nu a găsit rezolvarea ideală a “ecuaţiei” vâlcene. 
Distribuie acest articol