Luceafărul străluceşte şi pe suveniruri

Redactia
Ceea ce n-a reuşit să pună în practică fosta prim-divizionară CS Turnu Severin, a izbutit clubul de copii Luceafărul, care, începând de săptămâna trecută, pune în vânzare articole sportive cu însemnele echipei de fotbal, de la pixuri şi brelocuri, până la fanioane, eşarfe, căciuli şi echipament de joc. Următorul obiectiv al clubului patronat de arbitrul severinean Marian Balaci îl reprezintă înscrierea  în campionatul naţional rezervat juniorilor republicani.  
 
„Luceafărul a reuşit să devină primul club din istoria sportului mehedinţean care şi-a deschis magazin propriu de prezentare a articolelor sportive. Vreau ca fotbaliştii mei să simtă că fac parte dintr-un club la fel de bine organizat ca orice altul din ţară. Acum avem peste 200 de copii, împărţiţi în 15 grupe, cei mai mari fiind născuţi în anul 2000. Vrem să înscriem echipa şi la Republicani. Mai întâi vom face un parteneriat cu Frontiera Drobeta, unde vom împrumuta pentru retur câţiva juniori B. Vara anului viitor vrem să organizăm şi un turneu internaţional, pe Stadionul Municipal, unde vor veni echipe din Germania, Austria sau Franţa”, a spus Balaci, fost jucător la CS Severnav şi CSM Râmnicu Vâlcea. 
 
Vor avea teren sintetic de dimensiuni normale
 
Actualul arbitru de Liga I va inaugura în câteva luni şi un teren sintetic de dimensiuni normale, iar în viitorul apropiat şi-a propus ca Luceafărul Drobeta să ajungă, în premieră, la un turneu final al Campionatului Naţional rezervat juniorilor C, D sau E. 
 
Pe fonduri europene, în comuna Isverna am construit o bază sportivă  şi un teren sintetic de dimensiuni normale, primul de acest gen din Mehedinţi. Toate aceste investiţii sper să se reflecte în rezultatele echipei şi să ajungem cu aceşti copii la un turneu final. Campionatul judeţean l-am câştigat aproape la toate categoriile de vârstă. Pe viitor, câţiva dintre aceşti fotbalişti sper să facă pasul spre Liga I. 
A precizat Balaci
author avatar
Redactia
Distribuie acest articol