Reîntoarcerea militarilor craioveni care fac parte din Batalionul 20 Infanterie, Scorpionii Negri, ne demonstrează încă o dată că în ţara noastră primează doar “foamea” de imagine şi atât. De câteva zile, are loc retragerea din teatrul de operaţiuni, iar “scorpionii”, pe bună dreptate, “au răbufnit”.
Transportaţi în avioane peste capacitatea lor, întocmai unor animale. Ministerul a găsit totuşi oportun să dea explicaţii printr-un comunicat de presă. Scuze? Să fim serioşi, trăim în România!
În aceste zile are loc operaţiunea de repatriere a militarilor români, mare parte dintre ei craioveni, care au participat la ultima misiune în Afganistan. Condiţiile în care s-a făcut acest lucru au fost “mizerabile”.
Iar militarii au transmis o scrisoare postului de televiziune Realitatea TV, în care au explicat “atenţia” de care se bucură din partea autorităţilor noastre.
Au fost decalate toate zborurile cu patru zile şi suntem înghesuiţi câte 75 într-un avion care are o capacitate mult mai mică. Au fost improvizate scaune în zona unde de obicei sunt încărcate bagajele. Din această cauză nu avem voie decât cu un bagaj de mână.
Se arată în scrisoare
Trist, dar adevărat. Cu siguranţă militarii nu au cerut zboruri la clasa business. Poate doar respectul pe care mai-marii noştri trebuiau să-l demonstreze faţă de cei care, în multe cazuri, sunt doar prilej de ieşit în faţă şi făcut imagine.
Pentru că trebuie să ajungem acasă, cu toţii, până pe 18 iulie, şi ne-a fost pusă la dispoziţie o singură aeronavă, suntem înghesuiţi ca nişte animale. Aşa suntem trataţi, acum, la final de misiune. Oameni din Guvernul României au venit aici, ne-au lăudat şi apoi nu i-a mai interesat de soarta noastră.
Au mai scris Scorpionii în scrisoare, făcând probabil referire la vizita lui Victor Ponta în baza militară de la Kandahar
500 de militari vor reveni în această perioadă acasă, după misiunea care a început în luna ianuarie. Pe 18 iulie, la Craiova va avea loc ceremonialul festiv.
Un ceremonial aruncat însă în derizoriu de indiferenţa crasă a autorităţilor.
Referitor la unele informaţii apărute în presă pe tema repatrierii militarilor români din Afganistan, Biroul de Presă al M.Ap.N. face următoarele precizări:
– Graficul zborurilor de repatriere a Batalionului 20 Infanterie a fost planificat prin luarea în calcul atât a zborurilor efectuate cu aeronavele proprii, C-130 Hercules, cât şi cu aeronavele de transport strategic C-17. Acestea din urmă sunt asigurate de către Capabilitatea de Transport Aerian Strategic (Strategic Airlift Capability – SAC), de pe Baza Aeriană Papa, Ungaria, iniţiativă la care România este parte alături de alte nouă state NATO şi două partenere.
– Ca urmare a faptului că pentru cele trei aeronave ale Escadrilei de Transport Strategic a fost demarat ciclul de lucrări de întreţinere la cinci ani de exploatare (Heavy Mainteinance Cycle), prima aeronavă dintre cele trei fiind deja transportată în SUA pentru efectuarea lucrărilor, comanda SAC a notificat partea română cu privire la faptul că cele două aeronave C-17 rămase nu vor putea realiza zboruri în şi dinspre Afganistan, în beneficiul Armatei României, până la 20 iulie, graficul de repatriere a fost reajustat, zborurile urmând a se realiza cu aeronavele proprii.
– Prioritate absolută în planificarea acestor zboruri o au oamenii, de aceea aeronavele C-130 Hercules ale Forţelor Aeriene Române au fost configurate spre capacitatea maximă de transport pasageri (prevăzută în specificaţiile constructorului la 92 de pasageri), cu stricta respectare a regulilor de siguranţă a zborului.
– Reconfigurarea numărului de locuri pentru pasageri nu înseamnă o supraîncărcare a Aeronavei. Procedura este aplicată în conformitate cu specificaţiile de exploatare ale aeronavei, gradul de confort al pasagerilor fiind acelaşi, indiferent de numărul de locuri montate.
– Transportul militarilor români în şi din teatrul de operaţii se face după aceleaşi proceduri şi condiţii de confort de care beneficiază şi militarii celorlalte ţări NATO. Baza Aeriană Kandahar este operată în continuare în condiţii de război, de aceea graficul de zbor al oricărei aeronave care operează pe acest aeroport militar poate suferi modificări în orice moment, în funcţie de evoluţia situaţiei de securitate.
Din păcate, militarii români par a fi eroi doar pentru alţii. Pentru autorităţile noastre, probabil doar când se întorc acasă într-un coşciug metalic….
––––
DISPREŢ FAŢĂ DE ARMATA ROMĂNIEI
Senatorul Corneliu Dobriţoiu, fost ministru al Apărării, a reacţionat astăzi, printr-un comunicat de presă, la scrisoarea deschisă, semnată de militarii repatriaţi din Afganistan. Senatorul, general în rezervă, susţine că “este consternat de lipsa de profesionalism a MApN” şi acuză Guvernul condus de Victor Ponta de “dispreţ faţă de militari şi Armata României”.
Faptul că Victor Ponta, după ce s-a pozat cu militarii români, nu s-a îngrijit de condiţiile minimale de repatriere a acestora, ilustrează că premierul şi liota sa de miniştri au fost interesaţi doar de câştiguri ieftine de imagine, când au marcat în Afganistan momentul retragerii trupelor. Îngrijorarea noastră constă în faptul că promotorii “interesului naţional” n-au învăţat nimic dintr-un accident de parcurs anterior când, în iulie 2011, militarii români au fost întâmpinaţi în ţară cu “mascaţi’ şi nu cum ar fi meritat — cu respect pentru sacrificiile lor în teatrele de operaţii.
Se arată în comunicatul de presă remis de senatorul liberal Corneliu Dobriţoiu
Fostul ministru al Apărării îşi încheie comunicatul cerând în numele PNL ca premierul Ponta şi PSD “să renunţe la încercarea dezagreabilă de a acapara capitalul de imagine al valorilor naţionale pentru că pătează prestanţa şi simbolurile acestora”.
www.expresmagazin.ro