Primarul din Slivileşti îşi poate relua atribuţiile

Redactia

Magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu au anulat măsura preventivă de control judiciar a primarului comunei Slivileşti, Sorin Bucurescu (foto). Acesta va putea  să-şi reia atribuţiile la Primărie după circa două luni de suspendare din funcţie. Edilul a fost trimis în judecată, la începutul lunii aprilie, alături o angajată a Primăriei Slivileşti şi de omul de afaceri motrean Mihai Râmescu şi soţia acestuia, Maria Râmescu, pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, respectiv pentru instigare la abuz în serviciu şi participaţie improprie la fals intelectual.

Vineri am primit de la Judecătorie (Târgu-Jiu – n.r.) şi de vineri sunt în funcţie, nu m-am dus nici atunci, nici azi nu mă duc. Din 2004 şi până în prezent, chiar dacă nu am fost la primărie, eu tot am rămas primar şi cât am fost suspendat, primăria mea este în localitate, în cele opt sate, în mijlocul cetăţenilor. Dacă e nevoie să semnez acte, semnează viceprimarul, nu mă duc, aştept să văd dacă Parchetul face apel, dacă va fi câştigat şi acest pas. În mod normal, trebuia să facă apelul în termen de 48 de ore, am înţeles că nu au făcut.
A spus Bucurescu, pentru AGERPRES

Edilul şi ceilalţi inculpaţi sunt anchetaţi cu privire la modul în care familia Râmescu a demolat o construcţie care nu avea autorizaţie de construire şi pentru care fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia a oferit despăgubiri de circa 680.000 de lei în urma exproprierii.

author avatar
Redactia
Distribuie acest articol