Paul a fugit din România în 2020, după ce a fost găsit vinovat de restituirea ilegală a unor bunuri imobiliare din apropierea Bucureștiului
Cererea de extrădare a lui Paul al României, formulată de România și adresată Maltei, a fost respinsă luni de Curtea de Apel din Malta. Instanța a constatat un „risc real și personal” de încălcare a drepturilor fundamentale ale fugarului, potrivit The Times of Malta.
Paul al României a fost arestat în aprilie pe baza unui mandat european de arestare și a fost ținut în detenție timp de două luni, înainte de a fi eliberat pe cauțiune, conform News.ro, notează Libertatea.
Paul, în vârstă de 77 de ani, a fugit din România în 2020 și s-a stabilit la Paris, după ce a fost găsit vinovat de restituirea ilegală a unor bunuri imobiliare din apropierea Bucureștiului. Autoritățile au susținut că și-a revendicat în mod fals dreptul de proprietate asupra acestora. El a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare, însă avocații săi au argumentat că acuzațiile penale sunt motivate politic și că el este persecutat din motive politice.
În timp ce locuia la Paris, Paul al României a contestat cu succes în faţa instanţelor franceze o cerere similară de extrădare din partea autorităţilor române. (Numai că, la sfârşitul lunii trecute, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene – CJUE – a stabilit clar că justiţia din Franţa nu a procedat corect în dosarul privind mandatul european de arestare pe numele fugarului Paul-Philippe al României – n.r.). Solicitarea autorităţilor române ca Malta să îl extrădeze pe prinţ a fost iniţial respinsă de magistratul Leonard Caruana pe motiv că acesta ar suferi o încălcare a drepturilor fundamentale dacă ar fi trimis înapoi în România.
Pe lângă evidenţierea condiţiilor „terifiante” din închisorile româneşti, avocaţii săi au susţinut, de asemenea, că prinţul a fost victima unei persecuţii politice. Această decizie a fost anulată apoi în apel, iar cauza a fost trimisă din nou în faţa magistraţilor pentru ca procedurile să înceapă din nou. Cea de-a doua instanţă, prezidată de magistratul Donatella Frendo Dimech, a confirmat cererea de extrădare şi nu a analizat aspectele legate de drepturile omului, afirmând că Cadrul juridic al Consiliului European exclude o astfel de posibilitate.
Avocaţii prinţului Paul au iniţiat proceduri separate în faţa instanţelor constituţionale, care au condus la o pronunţare istorică. Cei trei judecători care prezidează Curtea Constituţională au declarat că, în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare, instanţele cu competenţă penală au „datoria de a decide dacă, pe baza probelor, există un risc real ca predarea persoanei căutate să conducă la tratamente inumane şi degradante”. Judecătorii au subliniat că orice argument contrar „este greşit”.
„A afirma că instanţele penale nu au competenţa de a se aventura în chestiuni legate de drepturile omului în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare ar duce la „o lipsă de punere în aplicare a legislaţiei europene, inclusiv a Cartei drepturilor omului a UE, ceea ce ar putea avea consecinţe asupra procedurilor”, au spus judecătorii constituţionali.