”Cele două sate s-au depopulat în decursul anilor. Majoritatea celor care stăteau aici au migrat la oraș”
Două sate dintr-o comună din Gorj, care găzduiesc doar cinci familii, ar putea cunoaște o renaștere semnificativă în cazul în care autoritățile locale ar moderniza cel puțin drumul de acces. Este vorba despre satul Boia și cătunul Cula din comuna Jupănești, zone în care autoritățile locale afirmă că există interes din partea investitorilor străini din diverse colțuri ale lumii, însă acest lucru ar urma să se întâmple doar după modernizarea infrastructurii rutiere, conform Pandurul.
Cu mulți ani în urmă, satul Boia găzduia 56 de familii, dar în prezent viața este susținută doar de trei dintre acestea. Numărul caselor este în descreștere, iar trecerea timpului a lăsat urme adânci asupra lor. În cazul cătunului Cula, din cele 22 de gospodării au mai rămas doar două familii care se ocupă cu creșterea animalelor.
”Cele două sate s-au depopulat în decursul anilor. Majoritatea celor care stăteau aici au migrat la oraș, iar astfel s-a ajuns ca în satul Boia să mai avem doar trei familii, iar la Cula numai două. Din fericire pentru noi, cei care au rămas sunt în putere și continuă să se ocupe de agricultură și de creșterea animalelor. Cătunul Cula este la 6 kilometri distanță de drumul județean, iar satul Boia la 2 kilometri. Poate acesta a fost motivul pentru care oamenii au părăsit aceste sate”, a declarat primarul Ion Gârniceanu.
Cele două sate au rămas la fel ca acum zeci de ani, când erau locuite, fără nicio utilitate și fără nicio investiție făcută de autorități pentru oamenii de aici, numărați pe degete.
”În cele două sate nu s-a făcut nicio investiție. În satul Boia avem un drum de piatră pe care am vrea să-l asfaltăm în situații de urgență”, a adăugat primarul din comuna Jupânești.
Dacă vor să salveze cele două sate, autoritățile locale din Jupânești mai au o șansă care vine de peste hotare. Străinii din diferite colțuri ale lumii ar dori să facă aici pensiuni, dar pentru acest lucru impun autorităților să modernizeze drumurile către cele două sate.
”Vreau să vă spun că am fost contactați de oameni din străinătate care doresc să facă pensiuni în cele două sate, după ce au văzut reportaje și imagini din Boia și Cula pe internet. Am fost sunați de oameni din Franța, Elveția, Germania și chiar din Statele Unite ale Americii, care ar vrea să-și facă aici cabane. Ne-au trimis și mail-uri la primărie că vor să cumpere terenuri. Singura condiție pusă de ei ar fi drumurile asfaltate; în rest au spus că nu-i interesează nimic, pentru că se descurcă ei cu totul”, a mai spus Ion Gârniceanu, primarul din Jupănești.
Împinși de la spate de străini, autoritățile locale din comuna Jupănești spun că lucrează acum la cadastrarea localității și speră să găsească la un moment dat fonduri pentru a asfalta cele două drumuri, deoarece proprietarii pământurilor de aici așteaptă să-și vândă terenurile sau de ce nu să investească după ce satele vor fi renăscute de străini.