Cu venirea primăverii, Craiova găzduiește o expoziție de artă cu totul specială, adusă în fața publicului de către Eduard, un tânăr hipoacuzic. Această expoziție nu este numai o simplă prezentare de lucrări artistice, ci reprezintă o oglindire sinceră a experienței lui Eduard, o imbinare profundă a sentimentelor sale. Prin aceste creații, tânărul împărtășește cu sinceritate o parte din sufletul său, invitând oamenii să descopere povestea sa și resursele de reziliență. Este un moment de întâlnire între artă și emoție, unde fiecare lucrare spune o poveste care merită a fi ascultată și înțeleasă.
Craiovenii vor avea oportunitatea să se bucure de un eveniment cultural local, respectiv o expoziție temporară de artă individuală, care va avea loc între 1 și 15 martie 2024, la hotelul Ramada Plaza. Este vorba despre vernisajul unei expoziții, care va avea loc vineri, 1 martie, ora 14:00, în sala ” Quadrant” din Hotelul Ramada.
Expozant este Nițulescu Eduard Alexandru, un tânăr de 23 ani, absolvent al Liceului de Arte „Marin Sorescu” (media 9,39) și al Facultății de Teologie Ortodoxă, Secția Arte vizuale, Specializare Arte plastice- pictura și sculptură (media 9,72), masterand în ultimul an la Conservare și restaurare, profesor de educație plastică la Școala „Sf. Vasile” și la Liceul Tehnologic Special „Beethoven”. Acesta a fost diagnosticat cu hipoacuzie neurosenzoriala severa bilaterală, grad handicap accentuat, însă nimic nu l-a împiedicat să-și ducă creațiile la rang de artă.
„Talentul la pictură este darul lui Dumnezeu pentru mine și a fost remarcat de părinți și bunici”
“Pasiunea pentru pictură a început, ca la orice copil, cu simpla dorință de a colora, de a experimenta și de a-mi exprima creativitatea și imaginația (trăsături care scot în evidență un Vărsător), iar apoi a evoluat într-o direcție mai serioasă și mai dedicată.
Am început să explorez pictura de la o vârstă foarte fragedă, folosind în jocurile mele diferite materiale și tehnici, iar pasiunea pentru pictură mi-a fost stimulată, susținută și încurajată de părinți și de profesori, prin expunerea la artă (vizitarea muzeelor sau a galeriilor de artă) și prin participarea la multe concursuri de pictură județene, naționale și internaționale, la care am fost premiat.
Talentul la pictură este darul lui Dumnezeu pentru mine și a fost remarcat de părinți și bunici și confirmat și șlefuit în anii de studiu de oamenii minunați, pe care tot Dumnezeu mi i-a scos în cale, la Școala privată romano-catolică „Sfantul Anton”, unde am făcut ultimul an de grădiniță și școala generală, la Palatul Copiilor, unde făceam arta pe calculator, intram în universul picturii digitale și îmi imaginam că sunt un artist digital de câte ori mă întorceam cu premiul I de la concursurile la care participam, la Liceul de Arte „Marin Sorescu”, unde am făcut următorii ani de școală (gimnaziul și liceul) și la Facultațea de Teologie Ortodoxă Craiova, Secția Arte vizuale, specializarea Arte Plastice ( pictură și sculptură), când pasiunea pentru pictură și artă s-a dezvoltat mai mult și m-a dus pe un drum de explorare personală și dezvoltare artistică, care a culminat cu continuarea studiilor postuniversitare, ca masterand la „Conservare și restaurare” la aceeași facultate. Sunt mereu recunoscător pentru toate lecțiile, grija, încurajarea și admirația pe care mi le-au arătat, de-a lungul anilor, toți acești oameni”, a spus tânărul, pentru Jurnalul Olteniei.
Tânărul este hipoacuzic și a trăit cu dificultăți în comunicare din cauza lipsei accesului la sunete și vorbe. Cu toate acestea, a găsit o sursă de bucurie și exprimare în artă. Fiecare lucrare devine pentru el o modalitate de a se conecta cu lumea și de a-și exprima emoțiile și gândurile într-un mod profund și autentic.
În timp ce pictează, el se simte eliberat și inspirat să se exprime într-un mod unic și autentic, fără limitele impuse de limbajul verbal. Ceea ce îl motivează cel mai mult este că poate comunica și transmite emoții și idei prin intermediul culorilor, compozițiilor, liniilor și formelor. Lucrările sale pot comunica fără a fi necesare cuvinte pentru a-și exprima gândurile, sentimentele și experiențele personale.
„Sunt hipoacuzic și am trăit într-o lume în care comunicarea a fost mereu un obstacol, pentru că sunetele și vorbele nu mi-au fost mereu accesibile. Totuși, în mijlocul acestei suferințe, am descoperit o sursă de lumină și bucurie în artă. Arta a devenit limbajul meu, un mijloc prin care pot să mă conectez cu lumea și să exprim ceea ce cuvintele nu pot. Fiecare picătură de vopsea, fiecare tușă pe pânză a reprezentat o formă de exprimare și vindecare.
Procesul creativ mi-a oferit un spațiu, unde să-mi exprim gândurile și sentimentele, să-mi oglindesc sufletul în creații cu combinații cromatice, care sper că vor capta atenția și curiozitatea oamenilor. Fie că este vorba despre pictură, desen, sculptură, fotografie sau alte forme de artă vizuală, îmi folosesc creativitatea pentru a comunica cine sunt și ce simt.
Toate lucrarile mele sunt create pe baza experiențelor și sentimentelor, iar expoziția, „Răsfrângeri artistice: picturi din adâncul memoriei”, reprezintă o oglindă a experienței personale, o expoziție care îi invită pe privitori să exploreze nu numai lucrările expuse, ci și propriile povești și resurse de reziliență”, a mai spus acesta.
„Am învățat că oamenii sunt doar oameni și l-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze mereu”
Eduard a simțit adesea percepția negativă a societății față de persoanele cu deficiențe auditive. La vârsta de 6 ani, deja știa să scrie, în timp ce ceilalți colegi abia începeau să umple paginile cu liniuțe și bastonașe, însă totuși au existat voci temătoare.
„Aș fi vrut să nu spun asta, dar unul dintre cele mai mari obstacole întâmpinate ar putea fi percepția negativă a societății față de persoanele cu deficiențe auditive, pe care am simțit-o și eu de multe ori. La 6 ani știam deja să scriu, când ceilalți colegi abia umpleau pagini cu liniuțe și bastonașe, dar tot s-au găsit voci temătoare, ce-și manifestau indignarea că în acea clasă era un neauzitor. Am învățat că oamenii sunt doar oameni și l-am rugat pe Dumnezeu să mă protejeze mereu, pentru ca sănătatea, iubirea, bucuria și speranța să nu-mi lipsească niciodată.
De-a lungul anilor, a trebuit să depășesc stereotipurile și prejudecățile pentru a-mi urma pasiunea și pentru a-mi atinge potențialul maxim. Cu toate că au existat îndoieli și provocări, am rămas concentrat și determinat să îmi ating obiectivele. Aș vrea să cred, că această expoziție nu este doar o exprimare artistică, ci și un mesaj puternic de înțelegere și empatie față de toți cei care se simt diferiți și marginalizați”, a punctat tânărul.
A obtinut rezultate remarcabile la scoala. Toate aceste realizări au fost posibile datorită efortului depus de toți cei implicați, au fost posibile datorită calităților sale, seriozității și perseverenței, și au fost posibile datorită sprijinului puternic primit din partea mamei și a celor puțini.
„Am obținut rezultate remarcabile la școală și am demonstrat că pot mult mai mult și că sunt excepția de la regula, despre care vorbeau cei ce știau că hipoacuzicii nu au nicio șansă să treacă de clasa a VII-a în învățământul de masă, intrând în primii 10 la liceu și finalizându-mi studiile universitare cu 10 la licență. După finalizarea studiilor universitare în domeniul artelor, în cadrul Facultații de Teologie Ortodoxă Craiova, Secția Arte vizuale, specializarea Arte Plastice (pictură și sculptură) am continuat cu cele postuniversitare, ca masterand la „Conservare și restaurare” la aceeași facultate și, în cadrul Facultății de Psihologie și Știintele Educației București, merg la cursul de psihopedagogie specială (Abordări moderne în psihopedagogia specială). Din 2021 predau Arte vizuale în limbajul mimico-gestual, iar din 2023 am început să predau nu doar copiilor de la Școala „Sf. Vasile”, ci și celor de la Liceul „Beethoven”.
Toate acestea au fost posibile cu multă muncă din partea tuturor, au fost posibile datorită calităților mele, seriozității și perseverenței și datorită sprijinului puternic primit din partea mamei și al celor puțini, dar atât de speciali, empatici și buni, cu care viața ne-a intersectat pașii. Acestor oameni dragi, care mi-au fost și-mi sunt încă alături, vreau să le mulțumesc din suflet!”, a povestit Eduard.
Ce planuri de viitor are tânărul
“Visul meu este să devin cunoscut în lumea artei, să-mi expun lucrările și să le vând la case de licitație prestigioase precum Sotheby’s, odată ce talentul meu va fi perfect șlefuit și recunoscut pe scară largă. Planurile de viitor includ continuarea explorării și exprimării artistice, alături de continuarea studiilor în domeniul artei. Îmi doresc să găsesc un spațiu generos și luminos pentru atelierul meu și visez la un sanctuar al creativității în propriul meu cămin. În plus, un alt obiectiv important pentru mine este să folosesc arta și influența pe care o voi câștiga pentru a contribui la îmbunătățirea vieții oamenilor și a animalelor, fiind mereu prezent pentru a oferi sprijin și ajutor celor din jur”, a spus acesta.
Această expoziție este foarte importantă pentru Eduard și familia sa: „În primul rând toți suntem bucuroși că expoziția individuală „Răsfrângeri artistice: picturi din adâncul memorie”, care-mi întregește palmaresul expozițional din anii studenției, are loc la Hotelul Ramada Plaza.
Sunt încântat că am din nou ocazia, din prima zi de primăvară, să-mi împărtășesc munca cu publicul și să primesc recunoaștere pentru eforturile mele artistice din ultimii ani, nu doar pe rețelele de socializare, pentru cercul meu de prieteni și cunoscuți, în galerii online sau în galerii fizice, în expoziții de grup, ci și în cel mai frumos cadru posibil, care imi oferă o expunere mare la public. Îmi doresc mult ca, pornind de le experiențele și ideile mele, publicul privitor să aibă ocazia de a medita asupra semnificațiilor și consecințelor, asupra propriilor alegeri și provocări”, a concluzionat tânărul.
Premiile obținute de Eduard de-a lungul timpului
2022 (14 octombrie) – Premiul I la Expoziția si concursul de desene – idei pentru logo-ul proiectului InOutUp – Echilibrul strategiilor in/outdoor – cheia de upgrade spre incluziune Nr. 2022-1-RO01-KA122-SCH-000077392, organizata în cadrul Zilelor Erasmus 2022.
2022 (1 februarie – 16 martie) – Premiul III la Concursul Internațional de Arte vizuale „Brâncuși. Motive și simboluri”, Târgu Jiu
2021 (19 februarie – 16 martie) – Premiul III la Concursul Internațional de Arte vizuale „Brâncuși văzut în 145 de portrete”, Târgu Jiu.
2018 (aprilie) – Mențiune la Salonul regional de fotografie pentru liceeni „OLTENIA ÎN IMAGINI”, ediția a IX-a, Craiova.
2017 (aprilie) – Premiul special al fotoclubului „Mihai Dan Calinescu” la Salonul municipal de fotografie pentru liceeni, ediția a VIII-a, Craiova.
2014 (25-26 octombrie) – Premiul I la Expoziția Internațională – Concurs „INVINGATOR PRIN ARTA” ediția a V-a.
2014 (31 august) – Premiul I la Concursul National de Informatica, „ECO-INFO”, secțiunea „AFIȘE CU TEMATICA EDUCATIVA”, Târgu Jiu.
Premiul I la Concursul Internațional „INTERFERENTE CULTURALE IN CONTEXT EUROPEAN”, secțiunea Arta Digitala.
Premiul I la Concursul Interjudețean de Operare pe Calculator – faza județeana „O FELICITARE IN PRAG DE SARBATOARE”, secțiunea PPT.
Premiul I la Concursul Interjudețean de Operare pe Calculator – faza județeana „O FELICITARE ÎN PRAG DE SĂRBĂTOARE”, secțiunea EXPOZIȚIE.
Premiul I la Festivalul Național al Utilizatorilor de P.C. – etapa naționala „CALCULATORUL – VIRTUOZITATE ȘI PASIUNE”, la secțiunea PAINT, la secțiunea PPT categoria de vârstă CLS V – VIII și la secțiunea COMUNICARI – PPT categoria de vârstă cls. VII – VIII.
2014 (iulie) – Premiul al-II-lea la Concursul Național „Haiku” – secțiunea ARTA DIGITALA, Craiova, ediția IX-a.
2014 (iulie) – Premiul I la Concursul Național de Creație Originală „DOINA, DOINA…” secțiunea ARTA DIGITALA, Craiova ediția a X-a „DE LA NISTRU PÂNĂ LA TISA / TOT ROMANUL PLANSU-MI-SA”.
2014 (22 martie) – Premiul a-II-lea la Concursul Interjudețean „ZBORUL – VISUL DE AUR AL OMENIRII”, secțiunea MACHETE.
2013 (12 Iunie) – Premiul I la Concursul Internațional de Creație Originală „BASMELE REGINEI MARIA” – faza județeana.
2013 (16 Iunie) – Mențiune Specială la Concursul Interjudețean „ZBORUL – VISUL DE AUR AL OMENIRII”, ediția a IX-a, secțiunea STIINȚIFICA – PREZENTARE POWER POINT”.
2013 (09 Iulie) – Premiul I la Concursul Internațional de Creație Originală „BASMELE REGINEI MARIE”, secțiunea PICTURA DIGITALĂ.
2013 (20 Mai) – Premiul al III-lea la Concursul Național „MESAJ DE PRIETENIE”, ediția a III-a, Dorohoi.)