Firma Petro Active Investments din Craiova anunță convocarea Adunării Generale a Acționarilor pentru data de 9 decembrie, cu mai multe puncte pe ordinea de zi, unele dintre ele vizând atragerea răspunderii unor administratori și directori, potrivit anunțului companiei publicat în Monitorul Oficial. În anunț se vorbește inclusiv despre “starea de insolvență”, scrie economica.net
Amintim că, la monentul privatizării Petrom, statul avea obligația de a vinde 8% din acțiunile companiei către salariați și foști salariați dar fără a exista o limită de timp până la care să facă asta. Ca atare, au fost acțiuni în instanță intentate de zeci de mii de salariați dar povestea a tot trenat până când o decizie a Înaltei Curți din 2019 a impus Guvernului să vândă acțiuni celor care între 1997 și 2004 au fost angajați ai Petrom, la prețul din tranzacția de privatizare, de 21 de bani pe acțiune – azi acțiunea costă 54 de bani. Dar în final nu a fost luată nicio decizie, nici până azi. Guvernul nu a emis niciun act normativ prin care să plătească acești bani persoanelor îndreptățite.
În 2021, se înființa la Craiova firma Petro Active Investments, companie care, potrivit Termene.ro, are printre acționari mai multe persoane fizice române. Compania s-a implicat în povestea pachetului de 8% (există și acum pe site-ul companiei o secțiune, Proiect 8%, cumpărând de la potențialii beneficiari drepturile lor de a primi acțiunile din pachetul de 8%.
Sistemul era următorul: persoana îndreptățită încheia un contract de cesiune cu firma, primea 1.000 de lei nerambursabili, și era de acord să primească apoi 50% din profitul viitor înregistrat din vânzarea acțiunilor care i s-ar fi cuvenit. Firma a mai anunțat și că cere în instanță statului penalități de întâziere, urmând ca 30% din profitul viitor înregistrat (dacă va avea succes) să fie dat oamenilor.
Potrivit unui articol din Profit.ro din mai anul trecut, compania avea deja încheiate astfel de convenții cu circa 6.000 de oameni.
Compania Petro Active Investment SA are, potrivit Termene.ro, 27 de acționari, cele mai mari participații, de circa 11% fiecare, fiind deținute de două persoane fizice din Dolj, Luciana Rădulescu și Daniel Turbatu.
Foto: Facebook/OMV Petrom