Aproximativ 30 de taximetriști s-au strâns marți în fața Prefecturii Dolj pentru a protesta împotriva concurenței neloiale făcute de BOLT și UBER. Taximetriștii spun că transportul alternativ, apărut în țara noastră pe baza unei ordonanțe de urgență ,,date fără logică”, va face ca activitatea de taximetrie să ajungă în colaps.
„Odată cu apariția „Transportului alternativ”, legiferat în mod nelegal prin Legea 204/2019 de aprobare a Ordonanței de Urgență nr. 49/25.06.2019, lansată pe baza unei Note de Fundamentare lipsită de logică juridică, argumente concrete și de soluții eficiente, contrar aprecierii Curții de Justiție a Uniunii Europene, Guvernul României a impus o nouă normă de lege, distinctă față de cea existentă, dar care operează pe același segment economic și de servicii al societății românești, respectiv operatorii economici care desfășoară activitatea de transport al persoanelor în regim de taxi. O ordonanță anti-concurențială, care pe lângă faptul că este neconstituțională, legiferează în fapt „transportul alternativ” în mod preferențial și în dauna activității de taximetrie la nivel național și care, în final, va conduce la intrarea în colaps a activității de taximetrie și la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă la nivelul întregii țări”, potrivit unui comunicat al Asociației „Camera Taximetriștilor Independenți din Craiova” (A.C.T.I.C.).
După mai bine de o oră de discuții cu prefectul Dan Diaconu și viceprimarul Aurelia Filip, președintele ACTIC, Iulian Ciucă a declarat că autoritățile au luat notă de cerințele taximetriștilor, acestea urmând să fie transmise către Guvern, după cum a menționat chiar prefectul de Dolj: ,,Toate cele discutate astăzi au fost consemnate și vor fi trimise către Guvern”, a spus prefectul Dan Diaconu.
Președintele ACTIC, Iulian Ciucă a explicat că transportul alternativ va face practic meseria de taximetrist, meserie înregistrată în codul CAEN, să dispară. Deasemenea, liderul asociației a menționat că la acest moment peste 500 de taxiuri stau parcate în parcuri auto.
„Problema noastră este activitatea de transport alternativă, activitate care ne-a dus în colaps. Firmele de taximetrie sunt aproape în faliment. La nivel de Craiova sunt peste 500 de taxiuri care zac în parcurile auto. În timp ce în oraș sunt peste 3000 de mașini care nu fac altceva decât să blocheze traficul, să împartă acest număr limitat, stabilit prin lege. Populația este aceeași. Platformele acestea nu au adus mii sau zeci de mii de clienți, ca să intre în transportul local. O profesie stabilită în codul CAEN este aruncată la gunoi și înlocuită cu ceva ce nu știm unde se duce și nici ce se va întâmpla cu noi”, a spus a spus președintele ACTIC, Iulian Ciucă.
Taximetriștii prezenți în Piața Mihai Viteazul au explicat care sunt solicitările lor.
,,Noi nu avem nimic cu șoferii de pe UBER și Bolt. Ne interesează să funcționăm după aceleași legi. Noi obținem atestatele foarte greu, ei le obțin imediat. Noi avem un număr limitat de taxiuri, ei sunt nelimitați. Tarifele, la ei sunt după cum bate vântul. De ce să hrănim corporațiile în loc să hrănim afacerile locale?”, a spus un taximetrist din Craiova.
Între alte solicitări se regăsesc: ,,Abrogarea legii 204/2019 pentru adoptarea OUG nr. 49/25.06.2019, care, așa cum vom arăta, este nelegală și neconstituțională; Sesizarea Curții Constituționale pentru neconstituționalitatea actului normativ emis, în contextul în care în Romania exista deja o lege, respectiv 38/2003 care reglementează serviciul de utilitate publică de transport; Includerea acestor servicii alternative în politica comună a transporturilor din Romania, așa cum corect aprteciaza Curetea European De Justiție; Adoptarea unor amendamente la Legea 38/2003 menite a aduce îmbunătățiri și completări atât pentru incluziunea serviciilor de „transport alternativ”, se mai arată în comunicatul taximetriștilor.
Taximetrișii, așteptați la Primărie
Deasmenea, președintele ACTIC a dezvăluit că în cursul săptămânii viitoare, taximetriștii vor fi așteptați la Primăria Craiova pentru a discuta nemulțumirile care vizează problemele locale ale acestora, cum ar fi tariful pe care majoritatatea taximetriștilor îl vor mărit și totodată împărțit în tarif de noapte, zi și exterior.
„Săptămâna viitoare, reprezentanții locali ne așteaptă la Primărie, unde ne vom vedea cu doamna viceprimar și poate și cu doamna primar și vom discuta problemele noastre care țin de activitatea locală. Vom discuta aspecte precum tariful de zi și noapte, sau tariful de exterior”, a spus președintele ACTIC, Iulian Ciucă.
Pe de altă parte, viceprimarul Aurelia Filip a explicat că acum s-a primit prima solicitare din partea Asociației, în vederea împărțirii tarifului, în noapte, zi și exterior.
„A fost prima solicitare din partea camerei. Prima a fost referitoare la tariful maximal, ceea ce nu se mai făcuse de mult. Știți că ați avut reprezentanți în Consiliul Local. Cu toată opoziția celor din opoziție, proiectul a trecut. Prețul îl face piața, nu-l facem noi”, a spus viceprimarul Aurelia Filip.