duminică, noiembrie 24, 2024

Ultima ora

Sport

Concluzii îngrijorătoare după întâlnirea grupului Antidrog de la Craiova: „Avem umerii uzi de la lacrimile părinților”

Prefectura Dolj a găzduit, joi, o întâlnire a grupului Antidrog. În cadrul evenimentului s-a discutat despre combaterea consumului de substanțe interzise în rândul tinerilor. Subprefectul de Dolj, Venera Popescu, este una dintre persoanele care s-au implicat foarte mult în activitățile antidrog din județ și încearcă să mobilizeze toate părțile implicate, pentru binele tinerilor.

Sunt mama unui adolescent de 16 ani, tipic, dar nu cu probleme, zic eu. În primul rând, noi, părinții, nu suntem pregătiți. Nu știm cum să ne verificăm sau să ne controlăm copiii. Eu țin foarte mult la acest grup de lucru și îl consider foarte important, pentru a pregăti societatea, părinți și copii, pentru problemele cu care ne confruntăm în acest moment”, a explicat Venera Popescu.

La grupul de lucru au participat persoane din diferite domenii de activitate. Fiecare și-a spus părerea legat de combaterea consumului de droguri în rândul tinerilor. Au fost abordate mai multe probleme și s-au descoperit mai multe cauze.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cine e de vină când un copil începe să consume droguri!

Pentru a se ajunge la o soluție, în orice problemă, este nevoie să se cunoască și cauzele. În ceea ce privește consumul de droguri, mulți tind să spună clar: „Traficantul e principalul vinovat”. Totuși, subiectul este mult mai profund și destul de delicat. În cadrul grupului de lucru convocat la Prefectura Dolj au fost analizați mai mulți factori care fac munca autorităților destul de grea, în ceea ce privește combaterea consumului de substanțe interzise.

  1. Anturajul – Tinerii tind să caute atenție în diferite grupuri de prieteni, care, nu de puține ori, pot fi toxice. Astfel, s-a pus problema atenției pe care copiii o primesc din partea părinților, acasă. Implicarea măcar a unuia dintre părinți poate fi foarte importantă în gestionarea unor situații delicate.
  2. Școala – Profesorii nu au suficient timp să vorbească despre consumul de droguri, la orele de dirigenție. Totodată, nici dascălii nu sunt pregătiți suficient în acest sens, pentru a putea să le explice elevilor foarte clar care sunt pericolele la care se expun din cauza substanțelor interzise.
  3. Resursele statului – Lipsa fondurilor, la fel ca în orice domeniu, se simte și în ceea ce privește combaterea consumului de droguri. În prezent, autoritățile nu au suficienți oameni pentru a face față unor adevărate campanii de prevenire și combatere a consumului de substanțe interzise.
  4. Comunicarea – La acest capitol sunt implicate toate părțile. Părinții nu reușesc să își înțeleagă copiii, pentru că nici ei nu au fost pregătiți în acest sens. Profesorii nu îi fac pe părinți să reacționeze eficient atunci când un elev are probleme. Elevii sunt și ei reticenți când vinde vorba de dezvăluirea problemelor persoanele, atât la școală, cât și acasă. Poliția nu face față mereu sau chiar nu află, pentru că tinerii învață să se ascundă din ce în ce mai bine orice activitate pentru care consideră că ar putea fi certați sau judecați.

Expert antidoping, Cătălin Țone a condus Serviciul Antidrog din Capitală, iar joi a fost prezent la Craiova, pentru a participa la grupul de lucru organizat la Prefectura Dolj. El este de părere că România este cu mult în urmă în ceea ce privește combaterea consumului de substanțe interzise. Totuși, expertul consideră că timpul pierdut poate fi recuperat, dar numai dacă problemele vor fi cu adevărat conștientizate.

Sunt convins că știți în detaliu care sunt problemele. După 20 de ani de activitate în București, în combatere, mi-am dezvoltat și o altă latură, cea de prevenire. Sunt sute de părinți care ne-au certu ajutorul. Sunt sute sau poate mii de dependenți care au realizat că au o problemă și au venit să găsească o soluție. Cred că trebuie să spunem adevărul și să trecem al treabă. Au murit prea mulți tineri. Am văzut dramele părinților. Avem umerii uzi de la lacrimile părinților. Ceea ce nu au înțeles autoritățile și am spus-o foarte răspicat este faptul că cel mai mare generator de infracționalitate conexă este consumul de droguri. Consumatorii de droguri, în sevraj, ucid. Vorbim și de tâlhării sau furturi mărunte. Trebuie să înțelegem că, ameliorând puțin problema, scădem infracționalitatea conexă. Noi, timp de 10 ani, după Revoluție, nu am avut legislație antidrog. Este foarte greu să rezolvăm aceste probleme acum. Este o chestiune care se poate rezolvat în trei sau patru ani, dacă suntem conștienți. Forțele de combatere s-au organizat în 2003-2004. Undeva în 2006-2007 am început să dăm și noi din cap. Tot acest timp pierdut a costat”, a spus Cătălin Țone.

Tinerii continuă să spere că prietenii și colegii lor nu vor suferi din cauza drogurilor!

În sală, în cadrul întâlnirii grupului Antidrog, au fost prezenți și reprezentanții Consiliului Județean al elevilor Dolj. Aceștia au asistat la discuții, iar la final, li s-a cerut părere. După ce au fost întrerupți de cel puțin trei ori, tinerii au avut voie să vorbească în fața oamenilor strânși să găsească soluții pentru ca ei să aibă un viitor mai bun, într-un oraș mai sigur.

După discuțiile pe care le-am auzit astăzi, eu nu pot să spun decât că nu putem să schimbăm gândirea adolescenților, dar putem încerca. Prevenirea consumului de droguri este un subiect foarte important, ținând cont că se începe de la vârste fragede. Părinții ar trebui să fie primii care se interesează de aceste aspecte. Noi nu putem decât să vorbim cu colegii noștri, să îi îndrumăm spre consiliere și să vorbim cu ei despre prevenție. Nu putem să controlăm această parte, dar putem să purtăm discuții. Este foarte ușor să intri în anturaje, dar este foarte greu să ieși din ele. Ca tineri, nu putem decât să spunem că gândirea este cel mai important lucru. Când un tânăr nu este sigur pe el și nu își impune faptul că trebuie să își aleagă bine anturajul, el poate fi pierdut”, a fost concluzia trasă de Vicepreședintele Consiliului Județean al elevilor Dolj.

Politica