Ministrul Economiei, Florin Marian Spătaru, a vizitat, luni, High Tech Industry Park din Craiova. Alături de acesta au fost prezenți primarul orașului – Lia Olguța Vasilescu, președintele Consiliului Județean Dolj – Cosmin Vasile și prefectul județului Dolj – Dan Diaconu.
După ce a pășit în punctele de lucru ale mai multor companii ce au decis să-și desfășoare activitatea în Bănie, Ministrul Economiei a tras o concluzie clară: e loc de mai bine. Craiova simte lipsa forței de muncă. Pe lângă faptul că orașul a început să fie părăsit de tineri, nici oamenii din Zona Metropolitană nu se înghesuie să lucreze în parcul industrial. Acest lucru nu este cauzat de dezinteresul doljenilor, ci de lipsa condițiilor. Angajatorii s-au lovit, în principal, de problema legată de transport. Muncitorii nu au, în cele mai multe cazuri, cu ce să ajungă la serviciu.
Primarul Craiovei i-a transmis un mesaj clar Ministrului Economiei, căruia i-a spus că trebuie să găsească o soluție pentru ca Bănia să fie mai atractivă pentru forța de muncă. Lia Olguța Vasilescu a dezvăluit faptul că autoritățile locale au încercat să îi convingă pe angajatori să nu caute străini, ci să aștepte doritori din Craiova sau măcar din Dolj. Cu ocazia vizitei de luni, edilul a putut să observe că rugămintea nu i-a fost îndeplinită în totalitate, pentru că la una dintre firmele văzute erau angajați și din alte țări.
„Cu această ocazie, ne-am convins de faptul că, în ciuda șomajului destul de mare pe județul Dolj, Craiova are probleme cu forța de muncă. Mai precis, în Craiova, la ora actuală, este 0,7% șomajul. În acest parc industrial avem nevoie de forță de muncă. Mai precis, acest parc industrial a fost gândit la o capacitate de absorbție de 2.500 de muncitori. La ora actuală sunt doar 700 de angajați aici. Toți angajatorii caută în continuare forță de muncă. I-am ținut mai bine de un an, în suspans, în sensul că le-am spus că ar fi bine să nu angajeze oameni de alte țări, că ar fi bine, ca pentru facilitățile pe care le-au obținut de la municipalitate și de la Consiliul Județean, să angajeze totuși doljeni. În mare parte, s-a întâmplat. Avem nevoie de forță de muncă în Craiova. Domnul ministru trebuie să gândească, împreună cu Ministrul Muncii, câteva programe pentru a acoperi această necesitate. Am mai discutat cu angajatorii din acest parc industrial despre faptul că județul Dolj va beneficia de fonduri pe programul de Tranziție Justă. Foarte mulți bani, pe care ar fi bine să îi absoarbă în perioada imediat următoare. Vrem să ne dezvoltăm”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
Ademeniți cu asigurarea locuinței
Ministrul Economiei nu doar că a văzut cu ochii lui faptul că oamenii nu se înghesuie să ocupe un loc de muncă în parcul industrial, dar a și oferit două soluții pentru rezolvarea problemei. Cum doljenii se plâng de faptul că nu au cum să ajungă la muncă, din afara orașului, Florin Marian Spătaru a vorbit despre două proiecte ce ar putea să rezolve aceste dificultăți.
„Am venit să vedem câteva companii cu capital românesc din acest parc industrial, care este în program de dezvoltare. Parcurile industriale din zona Craiovei trebuie să se extindă. Am discutat cu companii din industria textilă, din industria alimentară și cu o companie din zona industrială. Am vorbit despre posibilitățile de dezvoltare, de ceea ce fac și cum putem să producem în România. Inițiem la nivelul Ministerului Economiei un program de creștere industrială în zonele în care dezvoltarea industrială este mai slab reprezentată, pentru a reuși să reducem deficitul de balanță comercială. Cred că avem un exemplu concret. Avem o rată a șomajului ridicată, dar sunt companii care nu reușesc să își atragă forța de muncă. Ne-am gândit la două soluții. Una dintre ele este în mâna Ministerului Economiei: o schemă de ajutor de stat pentru asigurarea locuințelor. 10.000 de euro pentru garsoniere și 20.000 de euro pentru apartamente cu o cameră. Se va regăsi acest program în programul de guvernare următor. Totodată, discutăm despre un proiect care a avut succes în perioada anterioară: susținerea cheltuielilor de transport pentru angajații care sunt comutați dintr-o altă localitate. Să fie revitalizat proiectul. Să îi atragem pe oameni către companii. Chiar cei cu care m-am întâlnit astăzi, la Craiova, spun că sunt potențiali angajați care, din păcate, nu se pot angaja pentru că ar avea nevoie de un sprijin în zona transportului sau pentru cazare”, a explicat Florin Marian Spătaru.
Președintele Consiliului Județean Dolj are încredere în faptul că parcurile industriale din județ vor avea succes și că, în cele din urmă, oamenii vor merge să-și caute un loc de muncă la companiile ce activează acolo. Astfel, autoritățile județene plănuiesc să facă un al treilea parc industrial în zonă, care să fie dedicat firmelor mari.
„Suntem în High Tech Industry Park, unul dintre cele două parcuri industriale care au fost dezvoltate în județul Dolj. Ca și scop principal este acela de a crea locuri de muncă. Chiar dacă începem să ducem grija forței de muncă, dorim să facem un al treilea parc industrial. Împreună cu Primăria Craiova ne dorim nu doar partea de locuri de muncă, ci și de investiții mari. Al treilea parc industrial va fi dedicat unor mari firme. Noi dorim să finanțăm parcurile industriale și din fonduri europene”, a spus Cosmin Vasile.