Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Craiovei, pentru perioada 2021-2030, a intrat în consulare publică. Craiovenii interesați de acest aspect pot trimite sugestii sau observații, până la data de 24.02.2023. Detalii AICI. Între timp, s-a observat faptul că proiectul nu este unul original. Acesta ar fi copiat și copiat prost. Într-un pasaj al strategiei, în loc de Craiova, experții au scris Suceava.
Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană reprezintă „documentul strategic prin care administrațiile publice locale urmăresc soluționarea tuturor nevoilor şi problemelor cu care se confruntă municipiul Craiova şi aria sa de influență. Existenţa unei strategii integrate de dezvoltare urbană care să aibă în vedere rezolvarea problemelor economice, de mediu, climatice şi sociale constituie precondiția pentru accesul la finanțarea din cadrul Programului Regional Sud Vest Oltenia 2021-2027. Aşadar, SIDU va constitui documentul cadru pe termen mediu pentru stabilirea planului de acțiune în vederea identificării domeniilor prioritare care au nevoie de finanțare în perioada actuală de programare financiară a Uniunii Europene”, după cum se menționează în referatul de aprobare.
Pe lângă faptul că cifrele nici măcar nu sunt actualizate și în proiect se vorbește de anii 2012, 2014, 2017 sau 2019, acesta nu a fost făcut de oameni care cunosc nevoile zonei, după cum specifică reprezentanții Primăriei Craiova. În ciuda faptului că este vorba despre viitorul orașului și despre o strategie ce ar urma să fie implementată în următorii ani, autoritățile locale spun că nu sunt responsabile pentru ce scrie în acel document, ba chiar arată cu degetul către Banca Mondială și așteaptă ca cetățenii să sesizeze greșelile sau eventualele prostii supuse consultării publice.
„Strategia Integrată a Zonei Urbane Craiova 2021-2030 a fost realizată de către Banca Mondială și Ministerul Dezvoltării, pentru mai multe zone urbane din România. Varianta de pe site-ul Primăriei a SIDU Craiova este primită de la experții Băncii Mondiale și supusă, în această perioadă, procedurii de consultare publică. În urma observațiilor primite, orice modificare este posibilă, atât de forma cât și de fond. Forma finală va fi supusă votului în Consiliul Local Craiova”, au transmis reprezentanții Primăriei.
Astfel, consilierii locali vor vota forma finală a Strategiei. Poate până la ședința respectivă se va ajunge și la corectarea documentului, pentru a evita o eventuală implicare în problemele celor din Suceava. Totodată, rămâne de văzut dacă un astfel de proiect va fi acceptat de consilieri. În ultima ședință de consiliu, când s-a discutat despre bugetul orașului, multe dintre amendamentele formulate au fost respinse tocmai din cauza faptului că nu erau originale. Detalii AICI.
Totuși, pentru a evita orice situație jenantă, Strategia are și o clauză de limitare a responsabilității: „Prezentul raport este un produs al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare/Banca Mondială. Constatările, interpretările și concluziile exprimate în acest document nu reflectă în mod obligatoriu părerile Directorilor Executivi ai Băncii Mondiale sau ale guvernelor pe care aceștia le reprezintă. Banca Mondială nu garantează acuratețea datelor incluse în prezentul document”.