Elevii din Dolj vor avea parte de un nou program de amploare în sprijinul lor. Este vorba despre înființarea unui „Consorțiu Regional Integrat pentru Învăţământul Dual Craiova” prin intermediul căruia elevii și studenții ar urma să beneficiez de un campus, dar și de burse și formare profesională de calitate. Proiectul ar urma să fie realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNNR), iar investiția ar putea depăși 21 de milioane de euro.
Proiectul este unul la nivel național și implică construirea a minimum 10 campusuri profesionale integrate, liceale și universitare, pentru educație și formare profesională. Fiecare consorțiu nou constituit va beneficia de finanțare pentru construirea a câte unui campus.
„Am inițiat o procedură de selecție deschisă și transparentă pentru alegerea partenerilor în cadrul acestui consorțiu, în care ne-am dorit să fie incluse toate liceele cu profil tehnologic. Cea mai mare parte a acestor unități de învățământ au răspuns în mod pozitiv la propunerea noastră de colaborare. A rezultat un parteneriat din care mai fac parte instituții precum Primăria Municipiului Craiova, Universitatea din Craiova, un institut de cercetare și, bineînțeles, operatori economici.
Inițiativa noastră se înscrie într-un demers național, susținut din fonduri nerambursabile, prin care se urmărește înființarea a cel puțin 10 consorții regionale destinate învățământului dual, pentru fiecare dintre acestea fiind prevăzută o valoare eligibilă de 21 de milioane de euro, sumă care cuprinde și construirea a câte unui campus.
Pentru realizarea acestei investiții, noi ne orientăm către terenurile pe care le deținem în zona Aeroportului Internațional Craiova, unde putem ridica de la zero tot ceea ce presupune o astfel de infrastructură educațională”, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
Consorțiul poate include și alți parteneri relevanți în domeniul pregătirii profesionale, care pot susține un ecosistem extins de formare duală, după cum precizează proiectul care a fost votat de consilierii județeni în ședința de marți.
„Între partenerii consorțiului se încheie un acord de parteneriat cu o durată de minimum 15 ani, prin care se organizează consorțiul de învățământ dual cu denumire proprie, formă de asociere fără scop patrimonial, cu rolul de a participa la dezvoltarea învățământului profesional dual, cu rute complete, pentru calificări cerute pe piața muncii. În vederea acordării finanțării se intenţionează constituirea Consorțiul Regional Integrat pentru Învățământ Dual, fiind un parteneriat fără personalitate juridică, în baza unui Acord de parteneriat, la nivel regional, de sine stătător, format cel puțin din următoarele tipuri de entități: licee profesionale de stat și/sau particulare acreditate, instituții de învățământ superior de stat sau private acreditate, autorități publice locale și operatori economici. Consorțiul poate include și alți parteneri relevanți în domeniul pregătirii profesionale, care pot susține un ecosistem extins de formare duală”, se arată în proiectul CJ.
La nivelul județului Dolj şi-au manifestat intenţia de a face parte din Consorțiul Regional Integrat pentru Învățământ Dual, prin scrisorile de intenţie înaintate Consiliului Judeţean Dolj, următorii parteneri: Universitatea din Craiova, U.A.T – Municipiul Craiova, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Colegiul Economic „Gheorghe Chițu”, Colegiul „Ștefan Odobleja”, Liceul „Traian Vuia” Craiova, Liceul „Matei Basarab”, Liceul Tehnologic Auto, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Craiova, Liceul Energetic, Liceul de Industrie Alimentară Craiova dar și Liceul Tehnologic Special”.
Totodată, S.C. Ford Otosan, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială, dar și mai mulți parteneri privați și-au arătat interesul pentru a lua parte la proiectul de anvergură.
Printre beneficiile relevate de proiect se disting formarea și inserția absolvenților, sprijinirea angajatorilor în domeniul formării profesionale a elevilor și a studenților, dar și dezvoltarea învățământului profesional, dar și asigurarea unui parcurs educațional pentru elevii înscriși în învățământul dual de nivel preuniversitar și crearea premiselor pentru ca aceștia să poată urma programele de învățământ terțiar.
„Scopul apelului de proiecte este pilotarea rutei complete de învățământ dual în cadrul unor consorții regionale integrate pentru învățământ dual, fiecare fiind constituit obligatoriu din următoarele tipuri de entități: instituție/ instituții de învățământ superior, unitate/ unități de învățământ profesional și tehnic, unitate/unități administrativ-teritoriale (UAT), operatori economici, la care se pot adăuga, după caz, și alți parteneri relevanți pentru formarea și inserția absolvenților, de la nivel național sau european, pentru a sprijini angajatorii să joace un rol activ în domeniul formării profesionale a elevilor și a studenților. Scopul consorțiilor regionale, care vor fi înființate în cadrul proiectelor prezentului apel, constă în dezvoltarea învățământului profesional, atât prin creșterea numărului de domenii, de calificări și de absolvenți, cât și prin asigurarea unui parcurs educațional pentru elevii înscriși în învățământul dual de nivel preuniversitar și crearea premiselor pentru ca aceștia să poată urma programele de învățământ terțiar. În cadrul consorțiilor integrate, elevii și studenții pot dobândi calificări de nivel 3 – 8, conform Cadrului Național al Calificărilor”, se mai arată în proiectul CJ.