Prin noua Lege a Educației, care ar putea apărea la final de 2023, profesorii debutanți vor câștiga cu 1.000 lei net în plus la salariu. Veniturile vor fi mai bune comparativ cu veniturile profesorilor din regiune, dar departe de cele occidentale.
Ministrul Educației a precizat că salariul unui profesor debutant ar trebui să fie cât un salariu mediu net pe economie. Acesta a spus că ar fi vorba despre 3.650 de lei – 3.750 de lei, valoarea salariului mediu net pe economie pentru anul 2021, scrie newsweek.ro
E o creștere de 1.000 lei. Creșterea a fost confirmată în momentul în care Cîmpeanu a anunțat noile legi ale Educației. „E important de reținut că va crește cu 43% salariul profesorilor debutanți, iar salariul mediul brut din Educatie va ajunge la la 9.500 lei”.
Și profesorii din Ungaria se plâng că sunt extrem de prost plătiți și doar din 2023 vor avea o creștere mai consistentă a salariului. În prezent, salariul minim este de 167.000 HUF (464 euro), scrie dailynewshungary.com.
Salariile profesorilor cresc, în Ungaria cu 10% anul acesta. Sursa citată scrie că „un sondaj realizat la începutul anului 2021 a arătat că asistentele medicale, asistenții sociali și profesorii se află pe primul loc pe lista celor mai prost plătite profesii”.
Nici Polonia nu oferă salarii foarte mari pentru profesorii debutanți: 3.000 de lei brut pentru profesorii debutanți cu contract.
Salariul profesorului debutant a crescut în ianuarie 2021 la 1.260 BGN, (3.180 lei) anunța ministrul Educației din Bulgaria de la acea vreme Krassimir Valchev.
În 10 ani, salariul mediu al profesorului a crescut cu 400%. De la aproximativ 450 de leva în 2009, la 1750 (4.400 lei brut) în 2021, când va fi mai mare decât media națională de 1500 de leva.
Printre statele cu cele mai mari salarii în învățământ este Olanda. Profesorii debutanți primesc un salariu brut anual de 40.723 euro.
În Franța, un învățător debutant câștigă un salariu brut anual de 26.839 euro.